joi, 16 aprilie 2015

Adevărurile Catherinei de Jean Cayrol | Recenzie

Ce femeie !  Minciună. Femeie. Minciună.  O femeie... și o minciună ? Dacă ar fi fost doar o minciună...! Catherine isi construieste viata pe minciuni. Sotul sau, da el. Pentru el, doar minciuni !  Scumpă floare, strălucitoare, colorată, tânără. Dar mincinoasă.


Catherine este o femeie in floarea vârstei. Sau, poate, trecută cu un an-doi.   Pentru ea, amintirile reprezintă adevăratul tezaur.  Pentru ea, ceea ce a avut inainte, alături de familia ei, copilăria ei, pentru ea, au fost cele mai prețioase lucruri. Nu știam dacă mai prețioase decât Dumnezeu. Nu știm... dar știm că mai prețioase decât bijuteriile familiei. Mai prețioase decât adevărul. 

 Pentru Catherine, parcă nimic nu are viață.  Parcă nimic nu e perfect, nimic nu e special... 
  Catherine este o femeie normală. Adică, așa pare. Da, așa este. Este o femeie normală care se enervează când iși murdărește rochia, care iși iubește soțul. Insă Catherine are o poveste mult mai complicată. Ca să fim sinceri, parcă nici nu ar avea o poveste. Povestea, pentru ea, este copilăria ei. Nu că și-ar fi iubit-o intr-atât. Copilăria este pentru ea o bijuterie. Insă este și sursa ei neepuizabilă de...  amintiri folositoare.   Catherine nu ințelege uneori ce inseamnă minciună. Dacă ar ințelege, nu ar trăi in ea.

Această carte prezintă, de fapt, un roman destul de plictisitor sau prea la locul său in primele pagini. Nu are decât 197 de pagini, care sunt fragmentate in trei părți. Acțiunea nu este de lungă durată, ea petrecându-se de fapt in câteva zile. Catherine are multe amintiri. Foarte multe.  Este mult prea greu să le lase in urmă, in casa cea veche din care se va muta.  In primele pagini descoperim că această Catherine este extrem de plină de emoție. Oricât ar ruga-o soțul său, nu se poate dezlipi de  casa sa. Nu poate suferi gândul că va pleca intr-un nou apartament, așa că invocă o criză sentimentală pe punctul de plecare.     

   Catherine și soțul ei, Pierre, trag in noaptea următoare la un hotel. Pentru câteva minute părăsesc camera hotelului pentru a lua masa, după care se intorc. Pierre simte nevoia să se uite prin cele două valize. Voia să vadă bijuteriile. Dar... ia-le de unde nu-s ! Toate bijuteriile familiei au fost șterpelite !

   Pierre iși intreabă innebunit soția, despre bijuterii, bineințeles.  Insă Catherine se preface obosită. Pierre nu o slăbește deloc. Până la urmă, Catherine este nevoită să-i spună adevărul. Bijuteriile nu au fost nicidecum șterpelite! Insă Catherine continuă să-i toarne soțului ei minciuni.




Cartea aceasta poate părea banală. Acțiunea se petrece in câteva zile. Este vorba despre un cuplu care se mută. Femeia este o ciudată. Sau așa ar spune, poate, unii cititori. Insă Catherine este doar victima minciunii. Ea trebuie să se maturizeze după ce a hibernat atâta timp in minciună.


„Nu sunt făcută pentru intuneric și minciună. Sunt o femeie cinstită; trebuie să rămân cinstită până la capăt.”

  Pentru o femeie ca ea, care are impresia că poate să obțină orice vrea prin minciuni, viața de cuplu este destul de grea. Ea singură iși spune „(...)Pierre... oare va pleca de la mine? Oare nu mă mai vrea ? Mereu am simțit că nu e soțul meu. Mereu am știut că voi rămâne fără el. Ne vom despărți. Doar am incercat să amân clipa aceea...”

 Insă Pierre o iubește. El parcă nu știe asta... in drumul spre hotel, după ce au liuat cina, este cuprins de o reverie:
   
„(...)Pe intuneric privirea ta nu mai este rea. Este dulce, dulce ca un fruct.”
Insă Catherine este mirată și cuprinsă de spaimă din cauza acestui comportament.
„(...)Și chipul tău e cel mai frumos din lume. Vorbesc cu tine. Nici o bănuială nu ne poate răni. Cate, e cumplit cât de mult semeni cu Cate! 
 „Niciodată n-am ințeles la ce te gândești când vorbești.”

  Cred că unii ar deduce faptul că această carte nu are nimic special. Insă are. Este o carte din care putem invăța multe, dacă suntem numai ochi și urechi; prima dată am asemuit-o pe Catherine cu o nebună. De ce? Pentru că la prima frază de acest gen... așa părea. Insă nu era așa. Era doar un om nematurizat.
  
    In opinia mea, cartea nu este scrisă tocmai pentru oricine, și aici nu mă refer la vârstă. Dacă o citești cu ignoranță, nu ai de unde s-o ințelegi. Insă dacă pui puțin suflet și atenție, iți garantez că vei pătrunde tâlcul acestei cărți.


Pentru mine, sfârșitul a fost unul surprinzător. Nu a fost acel gen de „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” a fost un sfârșit care nu ne spunea cum vor trăi de acum inainte. Nu ne prezicea fericirea ori tristețea cuplului. Dar nu era unul tragic. A fost surprinzător să găsesc un sfârșit atât de indrăzneț, insă nu a fost o experiență neplăcută.

Eu cred că oricine o poate citi dacă, așa cum am spus și mai sus, pune suflet și atenție in citirea ei, ca in citirea oricărei cărți. 

Sper că nu m-am lungit prea mult. Doresc să vă intreb dacă voi ați citit această carte și dacă v-a plăcut.☺

4 comentarii:

  1. Îmi place foarte mult cum sună, iar descrierea e foarte drăguță. Și, după cum ai zis și tu, nu e prea mare. O voi citi cu drag, mulțumesc pnentru recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am influențat s-o citești ^.^ poate părea banală la inceput, dar dacă stăruiești asupra ei n-ai cum să nu o ințelegi.

      Ștergere
  2. Nu am citit-o, și mie imi place cum sună. Presupun că e bună. Fir-ar, tu i=ai dat doar două stele pe GoodRead ! :))După cum spui merita măcar 3. Dar.... marea vestee ! Am găsit-o in biblioteca mea sub numele de Demenagement, adică Mutarea. O am in franceză, română, și română. Sper s-o citesc. SUNĂ BINEE, IAR ZIC ASTA :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e frumoasă, deși totuși nu merită mai mult. Sunt destul de exigentă și nu dau note la întâmplare, așa cum spune profa din „Liceenii” :))
      Eu sper s-o citesști. :) :*

      Ștergere