sâmbătă, 1 august 2015

5 cărți perfecte pentru piticii (ne)îndrăgostiți de lectură, și nu numai (I)

Hei ! Astăzi vreau să revin cu un post... care nu-l prea văd la mulți bloggeri, dar care mă atrage. Zilele astea eram cu sora mea mai mică, care are în septembrie șapte ani, și zicea că vrea să-i citesc o poveste, însă nu voia orice fel de poveste. Adică nu voia povești, zicea să-i citesc ceva... dintr-o carte. Nu voiam să-i citesc ceva dintr-un roman, nu prea ar fi înțeles mult, și oricum aveam ceva cărți prin casă, pentru copii cu cârsta cuprinsă între doi-zece ani, cam așa ceva, și mă gândeam „de ce nu?” pentru că dacă nu termin azi cartea cu ea, aș putea să citesc continuarea mâine, iar suspansul acela sigur ar ține-o curioasă și i-ar insufla dragostea pentru lectur, nu că nu ar avea destulă până acum.  Și, cum îi place să-i citesc și eu, nu numai mama, trebuie să fiu mereu cu idei noi, cu capul la ea și dorința ei de lectură.

Deci, cum spuneam, azi o să vă prezint câteva cărți pentru copii mici. Mie îmi place să mă uit peste ele, chiar sunt frumoase și mai ales cele care le-am citit când eram mică, mi se pare că-s tare frumoase când îmi amintesc de compania lor, eu și ele... într-o dimineață de vară, primăvară, toamnă sau iarnă. Și desigur că aceste recomandări ne privesc pe toți, pentru că mi-ar plăcea să le încercați și voi, majoritatea sunt genul „Micul prinț” de unde putem trage multe învățăminte, deci mi se pare grozav să ne uităm peste ele și, de ce nu, să le citim, că doar... n-o să ne doară!

1.Prima este „Spiridușii pădurii” de Hedi Hauser. E pe capitole, e tare drăguță, plină de ilustrații și surorii mele i-a plăcut tare mult. Nu am terminat-o încă dar deja îmi povestește ce a învățat din ea și cum că unul din spiriduși era tare năzdrăvan, cum e ea, dar ea n-o să mai fie așa... mă bucur c-a recunoscut.

 Sunt convinsă că deja v-au cucerit ilustrațiile, sigur și piticilor le vor plăcea.

2.Ați auzit de Pinocchio, și piticii au auzit de el, dar eu, când am auzit de Pinocchietta, am fost awesome ! M-am bucurat așa tare, și am terminat-o în două zile. E foarte frumoasă, plină de niște ilustrații absolut awesome și magice. Sora mea e încântată deja, dar i-am spus că nu începem cartea până când nu o terminăm pe cealaltă. :))
3.  Cartea aceasta e cu poezii, mai mult, adică e o poveste... în versuri, și e tare frumoasă. E plină de aventuri și suspans.
4. Cartea asta e mai scurtă, e foarte frumoasă, plină de ilustrații. Chiar mă gîndeam la ea, pentru că eu am terminat-o când eram mică într-o zi, și credeți-mă că a fost awesome, nu m-am plictisit deloc. E despre o furnică cam năzdrăvană, la fel ca sora mea.
5. „Vântul prin sălcii” de  Kenneth Grahame e, totodată, o poveste care te face  să te gândești dacă tu ai luptat în viață cu adevărat pentru prietenii tăi. Eu am văzut filmul de desene animate când eram mică, deși nu mai știu aproximativ nimic din el, dar am auzit de carte și m-a atras, mă gândeam să i-o fac cadou surorii mele la începutul anului școlar.

Cam astea au fost. Sunt multe cărți care mi-au marcat copilăria, și de care vă voi mai povesti. Nu pot să spun că acesta a fost singurul post de acest gen, însă dacă perspectiva vă încântă, voi încerca să mai postez astfel de... recomandări. 
Sper că postul v-a amuzat, într-un fel, și că v-a amintit de cărți frumoase sau v-a inspirat pentru cadouri inedite, și chiar momente minunate petrecute cu cei mici.
Vă aștept cu păreri, la această postare.
Simina S.

8 comentarii:

  1. Inspirată idee, îmi place! Mi-am cumpărat și eu „Prințul fericit și alte povestiri” de Oscar Wilde din colecția „Biblioteca pentru toții copiii” și tot ce pot spune e că formatul cărților respective e pur și simplu superb. Mi-ai făcut poftă de astfel de lecturi, apropo!
    Mai așteptăm postări de genul! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, Angii, uite dovada că am avut inspirație :))
      Eu ador colecția aceea, nici nu știam că mai continuă. Tot ce pot spune că pofta mea pentru cărți din acestea, la fel ca pota pentru cărți, în general, este mereu inspirată și... proaspătă! :))
      Te mai aștept, și-ți garantez că voi mai veni cu astfel de postări !

      Ștergere
  2. NU reusesc sa inteleg de unde faci rost de cartile acestea superbe :3 Vei ajunge un adult foarte inteligent ^_^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai Alina, tu mereu ai gânduri bune și frumoase ! Cum se spune, „un copil care citește, va fi un om care gândește”.
      Eu, majoritatea, din această postare, le-am citit mai întâi de la biblioteca școlii, și crede-mă că stăteam ore întregi în ploaie după ele. Apoi, cealaltă mare parte din cărțile copilăriei mele sunt luate de părinți, care au avut și au un rol foarte important în dezvoltarea iubirii mele pentru lectură. Și, sinceră să fiu, mă atrag așa de mult coperțile și toate povestioarele drăguțe din cărțile pentru copii, că mereu fac rost de altele noi, și încerc să-i insuflu dragostea asta și surorii mele. ^_^ Enjoy și mercii mult pentru vizita ta. ^^

      Ștergere
  3. Doamne, ce coperți superbe și, vai, cred că nu s mai găsesc nicăieri, la o adică. Cărțile astea-s așa frumoase. :) Te felicit și mă bucur mult c-am dat peste tine. Multe lecturi frumoase să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, le mai găsești la mine :))
      Așa-i, sinceri să fim, aceste cărți au cam... dispărut, fără urmă, și cum vreau să mă apuc de Sherlok Holmes, sigur o să iasă la suprafață. :D Serios, chiar vreau să văd dacă mai există pe la biblioteci și anticariate cărți din astea vechi.
      Sora mea e înnebunită după ilustrații, le-ar mânca ! Haha :))

      Ștergere
  4. Și eu am un frate mai mare îndrăgostit de fete, dar și de lectură. :) Și deși-i mai mare, chiar am să-i recomand cărțile, pentru că eu deja vreau să le citesc !
    Pupici dulci din partea acestui panda!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heeeei, lasă-l ! Ce-i vina lui ? =))
      Eu sper să citești minunatele cărți, frumoasele cărți pentru pitici și pentru acest panda ! :))))
      Pupici! Ade :D

      Ștergere