duminică, 16 august 2015

„Martor ocular” de Ștefan Berciu Recenzie

Salutare !

Astăzi vă dau o nouă recenzie, s-o țineți pentru voi, până aveți la îndemână și cartea... dar aberez, spuneți-le și prietenilor de carte, că doar suntem sociabili, nu ?

Zilele astea am descoperit o carte scurtă, de efect, dulce și polițistă, pot spune chiar avangardistă. Prin limbajul folosit de autor, prin tot ceea ce este perceput în carte, cititorii nu-și dau seama niciodată cine este vinovatul și care va fi următoarea mișcare. Exact cum ar trebui să fie o carte polițistă, însă de această dată, suspansul e puțin mai transpartent, mai neutru.

Ne aflăm aici, în anul  1928, când s-a născut acest Ștefan Berciu, dramaturg român și prozator... român.  Absolvent al Liceului comercial „Kreţulescu" din Bucureşti, în 1951 îşi ia licenţa la Facultatea de Finanţe şi Credit a Academiei de Ştiinţe Economice. Timp de două decenii (1947-1967) a activat în Miliţia Judiciară. În proză, Berciu debutează cu o culegere de nuvele, apreciate de multți cititori și scriitori, totodată de întreg mapamondul literaturii polițiste din România. Revelația romanelor sale ne este prezentată însuși un om, făcut din piele și oase, din sânge, din apă, din organe. Este extrem de bizar să mă exprim în felul acesta, dar veți înțelege la ce mă refer. Operele lui Berciu sunt, în total, acestea:
• Moartea unui singuratic, Bucureşti, 1967;
• Naufragiaţii, Bucureşti, 1967;
• Cutia cu scrisori, Bucureşti, 1969;
• Răpirea, Bucureşti, 1969;
• Teatru poliţist, Bucureşti, 1969;
• Jos masca, domnule Dib, Bucureşti, 1971;
• Pâinea şi sarea, Bucureşti, 1971;
• Voalul negru, Bucureşti, 1971;
• Insula spionilor, Bucureşti, 1972;
• Furtul, Bucureşti, 1973;
• Armata de pitici, Bucureşti, 1974;
• Întâlnire în Valea Morţii, Bucureşti, 1974;
• Preţul tăcerii, Bucureşti, 1974;
• Fantastica aventură 2101, Bucureşti, 1975;
• Pichetul în alarmă, Bucureşti, 1976;
• Colivia de aur, Bucureşti, 1977;
• Răfuiala, Bucureşti, 1977;
• Pseudonimul, Bucureşti, 1978;
• ...Restul se aranjează, Bucureşti, 1978;
• Invidia, Bucureşti, 1979;
• Obsesia, Bucureşti, 1979;
• Trădătorul, Bucureşti, 1979;
• Martor ocular, Bucureşti, 1982;
• Pe cont propriu, Bucureşti, 1982;
• „Ce-aveţi cu Bibicu?", Bucureşti, 1984;
• Fără martori, Bucureşti, 1984;
• În cercul alb, Bucureşti, 1984;
• Substituire de persoană, Bucureşti, 1984;
• Ultima repriză, Bucureşti, 1989;
• Contrabandă cu martor, Bucureşti, 1990;
• Purgatoriul, Bucureşti, 1991;
• Traficanţi de carne vie, Bucureşti, 1992;
• Capcană pentru dublură, Bucureşti, 1998;
• Hipnoza, Bucureşti, 2001.
Da, este, într-adevăr, un om de aur. Adică a fost, până în anul 2000, când a decedat, și l-am pierdut pe stimabilul Ștefan Berciu, a cărui ultimă operă a fost publicată în 2001.

O operă de-a lui este și cea pe care, deși scurtă și mai mult... simplă, am citit-o și eu, însă cu multe întreruperi și chestii din acestea. Motivul ? Păi, probleme de zi, cu zi. Și, totuși, să vorbim despre carte.

„Martor ocular ” a fost publicată în 1882, și s-a bucurat de succes, fiind o operă foarte scurtă, dar una frumoasă, cu intrigi și, cum spuneam, cu personaje și conflicte care mai de care mai controversate, deși cazul din carte este scurt și neînsemnat, am putea spune.

 Cartea cuprinde cazul „Marin Zarnea” un om bolnav de inimă, cu copilul internat în spital, care află, de pe o bucată de hârtie lipită cu litere din ziare, că fiul său are cancer. De aici și moartea sa, considerată un atentat al celor patru prieteni veniți într-o seară la el acasă. Mă rog, al unuia dintre ei.

„Marin Zarnea fusese administratorul imobilului care adăpotea o fabrică de scule fine. Înalt, robust, se apropia de vârsta pensionării fără ca cei din jur să-l considere bătrân și, mai ales, fără ca nimeni fă-i fi aflat insuficiența cardiacă ce-l chinuia de multă vreme. Rămas văduv de pe la patruzeci de ani, nu se recăsătorise dedicându-se creșterii lui Dan, unicul său copil, căruia nu dorea să-i aducă o mamă vitregă.”
„În  ziua aceea, Zarnea, după o vizită la Dan la spital, găsindu-l într-o bună dispoziție, își chemă doi prieteni acasă dorind să joace rummy; de-a patra mână era sigur: Aglaia Bibanu nelipsită din casa lui.”

Emil Șotropa, unul dintre acei suspecți, este omul total cinstit, care plătește cu sudoare și trudă toată hoția oamenilor despre care Marin Zarnea povestește în acea seară. El pare nevinovat, la început, și chiar susține asta cu cea mai mare tărie, dovedind că tot ceea ce spune el este lucru cinstit, este adevărat și că el nu ar putea să înșele pe nimeni.

Aglaia Bibanu, o bătrână singură, pe care o veți cunoaște și voi, dacă veți citi cartea, alături de încă doi prieteni ai lui Marin Zarnea, își riscă viața pentru a afla cine l-a omorât pe bunul lor prieten. Însă, cineva rămâne pe dinafară. Cine este acela ?

 De aici și până la investigarea cazului, credeți-mă pe cuvânt că nu m-aș fi așteptat niciodată să aflu adevărata față a omului cu sânge atât de rece și care a omorât un om cu o inimă atât de blândă. Cazul urmărește intervievarea tuturor suspecților, care, până la urmă, se dovedesc a fi în minoritate vinovați. Cartea este plină de intrigi, suspans, deși, cum spuneam, acesta poate părea neutru.

„-Da... mai întotdeauna plecam toți, deodată. Așa am făcut și-atunci. Emil a luat-o spre Grivița, tușa Aglaia s-a dus către Ferentari... și eu am pornit-o spre centru cu Nelu Popeea - băiatul care lucrează cu mine pe aceeași mașină.
Găvan începu să se neliniștească, văzând că Ion Țonea    nu-l lăsase pe martor să continue relatările despre ceilalți prieteni ai victimei ba, mai mult, acum îl și abătea de la linia firească a discuției, impunându-i un alt traseu decât acela pe care Lică Onea arătase că-l dorește. Dar procurorul șef n-avea s-aștepte prea multă vreme, fiindcă următoarea întrebare a tânărului stagiar urme să releve ceva cu totul și cu totul neașteptat.”

Nu știu, nu cred că aș avea multe de zis. Stilul autorului mi se pare simplu, frumos, cu echivoc, știe să te pună pe ghimpi și chiar să te facă să-ți dorești să continui. Majoritatea cărților sale nu sunt pe capitole, dar și așa sunt destul de scurte. Descrierile chiar nu mi se pare exagerate, iar dialogul este folosit cum trebuie, deși uneori, pentru mine, a lăsat de dorit faptul că replicile erau scurte, în unele cazuri. Eu vreau să aflu dacă și voi ați citit cartea, care văd că nu este atât de cunoscută, iar recenzia aceasta a fost mai scurtă, dat fiind că am vorbit de o carte scurtă.
Cred că am spus esențialul, și că v-am convins să citiți cartea.

4 comentarii:

  1. Minunat ! Eu nu am citit această carte însă pot să spun că m-ai făcut să o pun pe wishlist, și chiar vreau să o citesc.
    Am auzit multe despre acest autor și am multe cărți de-ale lui.
    Voi vedea în zilele următoare dacă o voi citi !
    Pupici dulci de la acest panda !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, îmi pare rău de răspunsul întârziat. Da, cred că merită s-o citești, e o carte polițistă frumoasă !

      Ștergere
  2. Nu am citit cartea dar mi se pare super frumoasă și... polițistă, deci o s-o citesc. Thanks !

    RăspundețiȘtergere