luni, 31 august 2015

„Omul invizibil” de H.G.Wells Recenzie

Un om invizibil, un ucigaș, un om cu totul și cu totul furios, pornit pe rele. Un om invizibil, cel mai bun fizician din lume, care ucide. Ucide. Să nu ieșiți din casă... pentru că e un om invizibil.

Herbert George Wells, al patrulea și ultimul copil al lui Joseph Wells (proprietar de magazin și amator de cricket) și al soției sale Sarah Neal (fostă servitoare), s-a născut pe 21 septembrie 1866, la Atlas House, 47 High Street, Bromley în districtul Kent. Familia sa făcea parte din clasa mijlocie inferioară. O moștenire le-a permis să achiziționeze un magazin de bibelouri, fără a fi o afacere prosperă. Joseph vindea batoane, mingi de cricket și alte echipamente la meciurile pe care le juca și primea o sumă incertă de bani din meciuri deoarece la vremea aceea nu existau jucători de cricket profesioniști și plata provenea din donații sau plăți mici de la cluburile pentru care erau jucate meciurile.
Un eveniment  din copilăria lui Wells a fost un accident pe care l-a avut în 1874 și care l-a lăsat imobilizat la pat, având un picior rupt. Pentru a-și ocupa timpul a început să citească cărți aduse de tatăl său. A ajuns repede un devorator de lectură și astfel a căpătat și dorința de a scrie. Mai târziu,, a intrat la Academia Comercială Thomas Morely, unde a studiat până în 1880. În 1877 tatăl său , și-a fracturat coapsa. Accidentul a pus capăt carierei sale în cricket.

Mama și tatăl lui Wells nu se împăcau prea bine unul cu celălalt (ea era protestantă iar el un liber cugetător). Când mama sa s-a întors să lucreze ca servitoare  o condiție a locului de muncă a fost ca să nu aibă spațiu pentru soț sau copiii. Ca urmare, părinții săi au dus vieți separate deși nu au divorțat niciodată și nu au avut alte relații.
Unele dintre primele sale romane de ficțiune au adus la lumină o serie de teme devenite acum clasice în SF, de exemplu Mașina timpului, Insula doctorului Moreau, Omul invizibil, Războiul lumilor, Când se va trezi Cel-care-doarme și Primii oameni în Lună. El a mai scris și romane realiste care au fost bine primite, printre acestea numărându-se Kipps și satira societății edwardiene Tono-Bungay.

„Omul invizibil ” este o carte SF, o carte superbă, o carte care implică simțul uciderii și al răutății, simțul umanității și în același timp ne arată într-o bună parte a cărții de ceea ce ar putea fi în stare un om invizibil, de fapt.


Griffin, un fizician, om de știință, și un om fără scrupule, de fapt, reușește să descopere taina „omului invizibil”. Acesta devine invizibil, după multe experimente eșuate. În culmea fericirii, nu are nimic de făcut decât să o pornească pe stradă gol pușcă și să facă tot ce-și dorește, căci acum e invizibil. Însă ceea ce îl așteaptă este peste așteptările lui de om invizibil și îl face să îndure foame și frig. Pe stradă, dur și macabru, momentul în care Griffin își dă seama că a fi un om invizibil este de fapt ceva greu de îndurat.

Ajuns la un han, Griffin este obligat să dezvăluie secretul său, după un lung timp în care se preface a fi un normal. Prin tot ținutul și prin alte orașe începe o urmărire a lui Griffin. Acesta ajunge să-și destăinuie secretul, însă face o mare greșeală. În cele din urmă tot ceea ce i se întâmplă nu este prea plăcut pentru un om invizibil.

De câte ori v-ați gândit că v-ați dorit să fiți un om invizibil ? Să fiți invizibili și să faceți orice vreți chiar dacă nu este corect. De exemplu, să furați toate cărțile, toată înghețata, sau cine știe ce... însă Griffin a vrut mult mai mult, a vrut să ucidă și chiar să chinuiască. Griffin voia să transforme lumea ce frumoasă într-o lume horror, să tiranizeze. Griffin era un tiran. De câte ori nu v-ați imaginat că undeva stă ascuns, mai mult sau mai puțin, un om invizibil ? De câte ori nu v-ați imaginat că undeva, stă taina și secretul, două, împreună, invizibilitatea ? De câte ori nu v-ați dorit să fiți invizibili ?  Trebuie să vă dați seama că Griffin a reușit, iar secretul a fost tăinuit pentru totdeauna.

Cartea mi s-a părut puțin enervantă în unele locuri, datorită exceselor de descrieri. Totuși, personajele mi-au plăcut, deși nu au fost foarte bine conturate. Omul Invizibil a fost cel mai bine îndocrinat, cel mai bine pensăluit și chiar descris cel mai frumos. Mi-a plăcut totul, de la cum făcea să-ți imaignezi toate chestiile, până la faptul că... sfârșitul  te lasă așa, împăcat. Stilul autorului mi s-a părut frumos, nu e exagerat și chiar te ține în carte. Până la urmă, nu mi s-a părut nimic în neregulă cu stilul lui.

Cartea a fost minunată. Vi-o recomand din toată inima și vă aștept părerile !
Simina S.


2 comentarii:

  1. Ți-am zis că am citit-o și eu, nu? De fapt, a fost printre primele cărți thriller-mister, puțin SF, pe care le-am citit. Știu că am devorat-o, m-a atras enorm de mult încât, de fapt, am citit-o de două ori! :) Îmi amintesc așa, în mare, ce se întâmplă, dar cel mai mult m-a atras partea științifică a romanului, plus cea biologică, când el abia descoperea că devenea invizibil. Recenzia e foarte frumoasă, felicitări, ți-ai îmbunătățit stilul! Seară relaxantă, Simi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne, eu care credeam că a fost cea mai mizeră recenzie de la prima mea recenzie încoace, plus alte recenzii care... m-au făcut să-i repet mamei că trebuie să mă învețe să fac recenzii și vorbeam în somn despre asta. Dar... nu contează :))
      Doamne, a fost minunată ! Nu pot să cred că pentru o clipă am avut tendința de a povesti la masă chestii despre carte :))
      Aș fi vrut să citesc recenzia ei scrisă de tine, din păcate nu te pot obliga s-o citești de trei ori și nici să-i faci recenzie. A fost o carte minunată, însă tot nu renunț la „Femeia în alb”.
      Zi frumoasă !

      Ștergere