luni, 12 octombrie 2015

„Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini” de Laura Baban - Recenzie

Bunica, bunicul, nucile, fotografiile, visele, Laura, Andrei, Tic, cățeluș, cățelușă, bucurie, fericire, Doamne adumi-l pe Tic înapoi, bicicleta roșie, pozele de la sfârșit, ploaia. 
Cuvinte cheie pentru această carte. Și-ar mai fi.
Am avut ocazia să citesc o carte minunată, o poveste mirobolantă despre doi oameni frumoși și-un Tic care -sâc!- are blana și ami frumoasă. Doar la figurat. O poveste frumoasă, despre fericire, despre bucurie, despre vise, despre viața ascunsă-n neviață atunci când ne gândim cum să dăm viață vieții. Căci dacă vom trăi viața ca și cum ar fi doar o rutină consecventă și-o ocazie să ne plângem, atunci, scuze, nu mai e viață (deja vorbesc în pilde, să vă văd pe voi cum o să vă abțineți după ce citiți așa o carte !)

Cartea surprinde povestea a doi pui de om, care au crescut lăsând trăsăturile fizice de copil în urmă însă trăsăturile de copil din suflet nu le-au lăsat. Știu să viseze, să se joace, să danseze, să aducă pietre (probabil asta o face mai mult Ticăilă), să cânte și să joace-n ploaie. Știu să le facă pe toate, cât mai frumos cu putință, cât mai frumos cusut cu ață de la bunica și cât mai frumos ilustrat cu zâmbete. Laura și Andrei, doi pui de om care găsesc un juma' de pui de om. Pentru că acel cățel al lor nu e numai cățel, e suflet de om așa cum mulți oameni n-au. Deci ei sunt doi oameni și jumătate.

Sunt doi oameni care știu să-și exteriorizeze visele, să le discute la ora unu noaptea și-n timp ce pun de-o călătorie-n munți cu bicicleta să mai și tragă de coada lui Tic - dacă acesta a avut noroc în seara asta să nu fie doar purcel ci și cățel, să fie cuminte, să facă față plouată ca s-o convingă pe Laura că el e bichon cuminte și să se joace puțin cu Andrei ca să-i arate că el e flăcău cuminte - și în același timp să uite de lucrurile rele. Sunt niște super oameni minunați, cu un super cățel. Și nu e o poveste pentru copii... e o poveste pentru copii, aduți, bătrâni, bebeluși, cățeluși, pentru stele și lună, pentru soare și zâmbetul soarelui, pentru Laura și Andrei s-o citească atunci când or fi bătrâni... și s-o recitească copiii lor, și cățelul copiilor lor, și nepoții lor, nepoții nepoților lor... că ei tare nebuni au fost de cap când au fost tineri. Dar au fost frumoși. Au fost suflete frumoase. Au zâmbit și m-au făcut și pe mine să zâmbesc. Poate și pe tine, dacă vei citi cartea. Pentru că e specială. E despre doi oameni juma'. Așa, ca două stele juma' și un soare două jumătăți. Stai să traduc... ca o copilărie.

Andrei e fotograful neliniștit. Își face aparatura gata de pozat în doi timpi și trei mișcări... adică într-o noapte de trudă. Tic e... e Tic ! Știți ce înseamnă Tic ? Înseamnă cățel bălai, jucăuș, care mârâie, își păzește mâncarea noaptea de cei doi prieteni ai săi, pe care-i crede în stare de furăciune... să fii Tic înseamnă să cerșești la masă, Laura să-ți dea și Andrei să facă fețe că ți-a dat... dar apoi mergi la scaunul lui și el îți dă și mai mult și tu latri și-i zici „No, vezi că tot ești un inimos ? Vezi ? Vezi că mă iubești, nătărăule ? Eu te iubesc și mai mult, sunt un nătărău și mai mare, dar ce-i drept să nu-ți iei nasul la purtare că știu că faci scheme noaptea să-mi iei mâncarea ! Tu și cu Laura... daaaaa, ham, tu și cu ea abia așteptați să-mi furați mâncarea și-apoi dimineața să vă băgați degetele în blana mea, și-apoi eu să mârâi că nu aflu mâncare, da' apoi voi să râdeți că v-ați ghiftuit cu ea...”. Să fii Tic înseamnă să iubești pisicile, să le iubești coada care fuge în timp ce tu le mârâi de nu mai poți ? Da. Să fii Tic înseamnă să dormi unde vrei tu, fie pe geanta fotografului sau pe pantofii zânei. Să fii Tic înseamnă să-ți ajuți stăpâna la toate. Inclusiv la rutina zilnică de spălat câinele purceluș plin de smoală de pe Bahlui. Ei, fie ! Că doar nu se supără, nu ? 

O să mă lungesc prea mult cu recenzia asta. Dar știu că nu vă plictisiți. În cartea asta am aflat atâta copilărie ! Am citit-o într-o perioadă în care voiam tot mai mult să fiu copil, copil mic... și apoi mi-am dat seama că pot fi. Indiferent de vârstă. Mi-am dat seama că sunt frumoasă, orice cred alții despre mine. Așa cum spune Laura. Mi-am dat seama că, dacă vreau să termin o carte sauo recenzie, un proiect sau un referat, pot să stau și până la unu noaptea, cum face Andrei când plănuiește călătoria prin munți unde fotografiile pline de amintiri și suflet vor curge. Am învățat și o chestie de care mi-e cam rușine că n-am știut-o... sau n-am vrut... să nu-ți neglijezi cățelul. Probabil în ultima vreme am fost premiantă la asta. Dar s-a terminat, de-acum Pufi al meu o să aibă o stăpână cel puțin la fel de inimoasă ca Laura. Ca zâna Laura cu ceainicul în cap și colăcelul pufos în mână... nu știți cum vine asta ? Vine ca o copilărie. O copilărie cu iz de lapte fiert și leagăne și flori, și flori și leagăne, și flori și cărți, și bunătate și cărți și flori... și o copilărie într-o copilărie. Dublu. Nu-i așa că-i frumos ? E prea frumos... ca să fie adevărat. Așa-i ? Și eu am tras concluzia asta. Ce greșeală ! Fiecare poate croi propria poveste frumoasă. Propria poezie de cărămidă din visuri. Propria casă din Tic al lui și-al ei și zâmbetul ei și ochii lui. Și tot așa. 
Cum se spune, cartea asta debordează de joacă. Nu contează la ce vârstă o citești, nu contează când o citești, contează c-ai citit-o și te-ai luat de mânuță și ți-ai arătat viața ta: „Uite, vezi, așa o să fie viața ta ! Să iei exemplu ! O să ți-o construiești de la zero ! Și tot ce-ai greșit până acum distrugi de la temelie fără milă, cu cruzime și să nu te văd că te plângi, în locul a ceea ce-ai distrus c-a fost greșit vei construi cel mai frumos moment, viață, personaj, om suflet, iubire, dragoste, floare, cărămidă... orice îți amintește de tine. Orice. Dar îți vei construi viața”, să știi că ai prins ceva din ea. Să știi că Laura și Andrei cu juma' de om al lor Tic sunt acolo dar trăiesc frumos. Și chiar și ei au probleme. Și ei sunt dărâmați. Și se reconstruiesc. Din temelie.
Probabil am tot aiurat până acum, nu știu ce-am făcut, dar șocul e prea mare ! Șocul unei cărți bune. Cartea cu Tic. Cu un stil atât de furmos al autoarei, atât de simplu, atât de sincer, care nu cere metafore și flori de prun în luna august. Nu. Cere acel ceva pe care îl găsim în fiecare lucru dar nu-l apreciem. Cartea e ca un ghid. Un ghid simplu de urmat în trei pași: ia-ți un Tic, mângâie-l pe Tic, construiește-ți viața... și atât. Și resul copilăriei. Căci cartea e o copilărie. Copilăria e copilărie. E râs și ursuleți de pluș, joacă și frunze galbene. Și verzi. Și de toate ? Da. De toate. În carte se ascund atât de multe povești frumoase... și atât de multe veți învăța din ea ! Acești doi oameni, existenți, acest Tic știu să găsească tot ce-i ami frumos chiar și într-o plăcintă, într-o bicicletă, într-o poză, în covor, în bătrânelul de pe stradă și-n asfalt. Probabil că n-ai observat frumusețea acestor lucruri însă puteți. Puteți.
În concluzie, cred că n-avem nimic de discutat. Stilul e prea frumos. Povestea e prea frumoasă. Oamenii-s prea frumoși. Coperta ? Numai să-i băgați de vină ! Că n-aveți ce. Și nici personajelor. Și nici descrierilor sau dialogului. Gata, v-am lăsat din jugul meu de recenzie apăsătoare.  Cartea ca o copilărie și cinci steluțe din cinci.
În continuare... 
 Poză de grup. :)

 Mulțumesc Laurei Baban pentru șansa de a citi această carte !  Și lui Tic, și lui Andrei, și tuturor din carte. Tuturor ! Mi-ați făcut viața mai frumoasă.

Cu drag,
Simina S.

5 comentarii:

  1. Doamneee, trebuie să citesc cartea ! Ador recenzia, om frumos, și tare vesele-s pozele. Cred că Laura Băban e ceva unic, printre scriitori. Bravo și ție și ei ^_^^^^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa-i că arată minunat ?! Coperta e incredibilă ! Și mai ales maniera Laurei. De Crăciun, îmi faci cadou a doua carte :)) auzi ? Și ți-o faci și ție cadou. Merge ?! :3

      Ștergere
  2. Siminaaaa, iată că mi-am achiziționat cartea şi abia aşteeeeept să o citesc! ^.^ Are o copertă aşa drăgălaşă. Am răsfoit-o şi fiecare cuvințel mi se pare special, spus din inimă de autoare. Îți voi transmite în curând şi gândurile mele despre roman! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept, Daria ! Chiar merită să le citești, deși eu nu am citit al doilea volum plănuiesc. Te îmbrățișez ! :)

      Ștergere