miercuri, 18 noiembrie 2015

„Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruști - Recenzie

Haideți, vă rog, să investigăm cazul unei fetițe ce a umplut un sat întreg de sifilis. Da, îl investigăm până scoatem toți banii posibili de-aici și apoi o lăsăm baltă. Iată ignoranța și indiferența mortală pe care Doina Ruști dorește să ne-o aducă în palme, să ne facă să o simțim, ca data viitoare să nu o mai aplicăm prin mediatizare și apoi pâc! nepăsare.

Doina Ruști (n. 15 februarie 1957, Comoșteni, Dolj) ne impresionează prin romanele sale ce debordează de o maturitate aproape severă, romane care aprcă sunt concepute să ne deschidă ochii, spre a privi mult mai realist viața și a ne induce într-o stare de conștiență. „Lizoanca la 11 ani” ne demonstrează faptul că prejudecățile noastre sunt adesea atât de răutăcioase, pline de ură și cerneluite cu atâta viclenie să distrugă, încât ne distrugem societatea și automat și pe noi. Doina Ruști, așa cum delcară chiar ea, a văzut o știre în ziar ce mediatiza un caz despre o fetiță de 11 ani ce umpuse un sat de sifilis.

  A primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române.

Lizoanca din carte este o fetiță ce a umplut un sat întreg de sifilis și care are o poveste nu tocmai frumoasă. Cu o familie în care tatăl este abuziv, bătând-o pe Lizoanca până la sânge, și un sat întreg care după aflarea veștii că ea se prostituează pur și simplu fierbe, mai ales de ură, fetița merge înainte.

Nu prea se uită ea în gura oamenilor, deși cam totdeauna le-ar zice vreo două, însă pentru ea ceea ce contează e altceva. E prietenia - prietenia ei cu Cornica, un personaj care, la fel, m-a impresionat. Alături de Titoașcă, Cornica reprezintă prietenia strânsă și amintirea pe care Lizoanca nu o va uita niciodată. Peste toate acestea însă, se așterne vălul de brumă ale întâmplărilor prin care Lizoanca este purtată dincolo și di-ncoace, întîmplările de pe urma cărora oemnii văd un prilej de a se răzbuna, iar alții pur și simplu se tem de propria lor soartă. Însă putoarea aia nu face nimic. Însă el se rupe de muncă pentru ea, așa că e îndreptățit s-o bată...
prin toate acestea, Lizoanca trece ca o fetiță învingătoare, o fetiță demnă de un premiu, dacă mă întrebați pe mine, o fetiță care va ști mereu să aprecieze. O fetiță ce se luptă, ce a făcut față tatălui ei abuziv care o bătea încât fetița era aproape de moarte, o fetiță ce e dârză până la capăt, când ajunge departe de mama, Tori, Cornica, și Cristel, alias Moldoveanu, ființa demnă de un scuipat între ochi și dispreț. Pentru că Lizoanca nu-și va iubi niciodată tatăl, sau cine știe, poate că îl iubește - însă Cristel nu vrea să cultive iubirea fiicei sale. El este de părere că

Din cartea asta am aflat că am mult mai mult decât știu eu că am sau că am avut vreodată, că ar trebui să prețuiesc cât de cât simplii cartofi prăjiți sau faptul că pot să mă uit la televizor când am chef. Spre deosebire de Lizoanca, am o viață mult mai ușoară. Voiam să menționez asta. Pentru că înainte să citesc cartea nu prea știam cât de mult înseamnă bucata de pâine și patul cald și curat de-acasă. PĂCAT, de-acum o să știu.

M-am identificat cu Lizoanca de cele mai multe ori la scenele cu răfuielile dintre ea și tatăl ei, când Cristel o lua și-o ducea acasă pentru mult așteptata - de el, nu de fetiță - bătaie. M-am identificat în disprețul atât de asemănător celui pe care-l împart eu. Nu știu de ce scriu asta într-o recenzie dar în cel mai bun caz cred că și asta v-ar convinge să citiți cartea. M-am identificat pentru că eu sunt uneori disprețuitoare în felul în care și fetița e disprețuitoare - cu privirea plină de ură, cu scenele în care nici nu răspunde unei întrebări, cu momentele când e atât de cătrănită că nici nu întoarce capul spre tatăl său. I am sorry, știu că e un defect al meu.

Cartea e scrisă într-un stil aproape perfect (și spun aproape perfect doar pentru că știu că nimeni nu-i perfect, așa că deduceți voi că mai lipsea doar o zecimală), cu o manieră minunată de a creea în mintea noastră ceea ce de fapt e doar în carte și nu lângă noi, însă ne face să trăim alături de fetiță. Un stil uluitor, un dialog folosit așa cum trebuie, iar dacă mai bag și povestea care trebuie să ne deschidă ochii, chiar nu mai aveți ce zice.

Și cred că închei aici. Ce-aș mai putea spune, în afară de faptul că această carte trebuie citită oricât de puțin timp ați avea ?

Îi spuseseră Lizoanca, de-a dracu' ce era. I-ar fi putut zice Eliza, Eli ori Lizica. Dar nu i s-ar fi potrivit. Pe când Lizoanca era ca o mănușă: o arăta ursuză și greu de clintit.

Am hotărât să nu scriu aici prea multe fragmente, am pus doar unul important, sunt de părere că fiecare cuvințel trebuie descoperit de voi. E prea bună mâncarea asta de cititor să n-o gustați voi singuri.

Mulțumesc autoarei Doina Ruști pentru șansa de a citi această carte ! 
Simina. 


9 comentarii:

  1. Foarte frumos! Mulțumesc pentru recenzie. Mai ții minte când vorbeam cu tine și mi-ai zis la aproape 9 seara că vrei să termini cartea? Hehee... Te pup! Spor la citit în continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, presiune când așteptai recenzia. Să nu mai vorbim de panda care ar cam trebui să apară pe-aici, voia neapărat să citească cartea și dorea recenzie prima dată. Te pup !

      Ștergere
  2. Intr-adevar, superb!...Simina, am o intrebare:Ce inseamna sifilis?Nu le prea am eu cu bolile (daca este o boala).Pupicei!:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Carla ! Am petrecut momente de gândire alături de această carte iar dragul de-a o citi și ai face recenzie a fost elementul ce m-a determinat să o consider una dintre cele mai bune cărți citite.

      Carla, sifilisul este o boală cu transmitere sexuală, pe care Lizoanca o are, pentru care devine populară și din cauza căreia ajunge la spital.

      Îți recomand cartea, pentru călirea cunoștințelor, dar mai ales a experiențelor „nevii”.

      Ștergere
  3. Multumesc de recomandare, Simina!:)Am citit-o si tin sa iti marturisesc ca mi-a fost foaaarte greu sa gasesc cartea.Mi-a placut, dar intr-un fel, mi s-a parut ca in carte este folosit un limbaj mult prea agresiv.
    In alta ordine de idei, nu pot zice ca nu a fost frumoasa...Mi-a placut, la fel si recenzia ta!
    Te pup:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Limbajul agresiv nu e ceea ce scrie Doina Ruști. Lizoanca are o realitate diferită, în ciuda a ceea ce se întâmplă, este o luptătoare. Desigur, îi lipsește educația, credința, părinții aproape - însă știe să fie luptătoare.
      Personal pot spune că această carte este foarte, foarte bună. Mai ales pentru copii trecuți de o oarecare maturitate.
      Citește recenzia la o carte „Moll Flanders” tot pe blog, este asemănătoare, fără limbaj agresiv și tratează într-o anumită referință acest subiect. Bine și lecturi frumoase, în continuare !

      Ștergere
  4. Foarte frumos ! Voi citi și eu cartea, frumoasă recenzia. Te pup !

    RăspundețiȘtergere