marți, 28 iunie 2016

Interviuri: I. Interviu cu scriitorul K.J. Mecklenfeld



De ce și de când ai început să scrii?
Am scris și am desenat de când mă știu, însă doar în joacă, pentru distracția prietenilor mei. Acum mai bine de 10 ani am început să studiez serios, de unul singur, ceea ce se numește creative writing. În românește nu am găsit nimic, doar în engleză. Cam în același timp am început să creez prima mea poveste serioasă. Nu am terminat-o, dar din ea am folosit jumătate pentru cărțile cu Hendrik de Mol. Cealaltă jumătate poate o voi folosi în următoarea serie pe care plănuiesc să o scriu.


Ce te-a făcut să scrii cărți pentru copii? 
Probabil mintea mea pusă tot timpul pe joacă.

Unde încerci să-ți găsești inspirația?
Nu încerc să o găsesc, să fiu sincer. Am chiar prea multe idei. Pentru mine cel mai dificil este să cern ideile și să le păstrez pe cele mai bune. Dacă sunt blocat, lucru care se întâmplă ocazional oricărei persoane creative, este pentru că am o problemă de rezolvat și nu pot să mă hotărăsc la soluție. Mă ajută mult să fiu în natură, pe malul mării sau în munți, fără mulți oameni în jur.

Crezi că literatura pentru copii este mai mult sau mai puțin neglijată?
În România, vrei să spui? Bineînțeles că da. De când am început eu acum câțiva ani să scriu despre literatura pentru copii ca fiind un lucru foarte serios (fiindcă așa și este, este definitorie pentru următoarele generații de adulți), văd că s-au mai îmbunătățit lucrurile: au început mai multe edituri să tipărească literatură pentru copii și pentru YA, văd cărțile pentru copii fiind un pic mai bine promovate și lumea vorbind mai animată despre ele. Este un început. În Olanda lucrurile stau altfel. Cărțile pentru copii sunt extrem de importante și de aceea există premii speciale și multe programe de finanțare. Dacă intri într-o bibliotecă olandeză, vezi un departament special și rafturi peste rafturi de cărți pentru copii. Toate cărțile au coduri pe grupe de vârstă și știi exact ce să alegi. La nemți este la fel, am constatat.


Ce rol crezi că au blogurile de carte în promovarea lecturii?
Un rol important pentru că reprezintă o categorie importantă de cititori - cei pasionați. Îndeajuns de pasionați încât să scrie despre cărțile care le plac.


Povestește-ne o amintire din copilăria ta legată de cărți.
Cea mai veche amintire a mea legată de cărți este de pe vremea când nu mergeam încă la școală. Știu asta pentru că îmi aduc aminte deschizând cărți și uitându-mă doar la poze, neștiind să citesc încă. Unul dintre părinții mei lucra într-o bibliotecă și într-o zi, neavând cu cine să mă lase acasă, m-a luat și pe mine. Am fost pus pe un scaun între rafturile uriașe (mie mi se păreau că ajung aproape de cer!). Era semiîntuneric și cald, mirosea a carte veche în legături de piele și din când în când se auzeau mici trosnete ale rafturilor din lemn. La început nu am îndrăznit să mă mișc, apoi am căpătat curaj și am început să mă plimb printre rafturi, deschizând cărți și căutând poze (nu erau, erau cărți pentru oameni mari). Am rămas fermecat pe viață. Într-un fel, nu am mai ieșit niciodată din acea bibliotecă, am rămas acolo cu sufletul.

Ce înseamnă pentru tine România, tradițiile, credința și oamenii ei?
Țara în care m-am născut și am crescut. Nu va putea fi niciodată înlocuită cu o alta.


Spune-ne câteva cărți bune din copilăria ta.
Am o listă de 100 de cărți pentru copii la mine pe blog (http://www.kjmecklenfeld.nl/100-de-carti-pentru-copii/). Vântul prin sălcii este o carte pe care o citesc și acum cu mare plăcere. Alice în Țara Minunilor este o carte aparte pe care ar trebui să o citească orice copil.  


Care a fost prima carte citită?
Nu-mi aduc aminte. Știam pe de rost cărțile din colecția Povești Nemuritoare, primele pe care am început să le citesc singur. Prima mea carte serioasă a fost Contele de Monte Cristo. Am citit-o prea devreme, dar mi-a plăcut enorm. Datorită ei nu mă tem să folosesc și cuvinte mai greluțe pe ici pe colo în cărțile mele. Cât timp am citit-o am stat cu dicționarul lângă mine și am învățat multe cuvinte noi. Am păstrat obiceiul de a nu lăsa să treacă un cuvânt fără îi aflu înțelesul. Acum este și mai simplu, există dex online :-).


Dar cartea ta preferată?
Nu am numai una, cum spuneam, am trei: Hobbitul, Alice în Țara Minunilor și Vântul prin sălcii.


Ai putea să ne spui, te rog, în ce circumstanțe ai ajuns pentru prima dată în Olanda?
În vizită la prieteni.


Cum ai ajuns să o îndrăgești și să îți placă atât de mult să-i vizitezi orașele și coclaurile mai mult sau mai puțin cunoscute?


Am descoperit că mi se potrivește mentalitatea olandezilor. Îmi place faptul că sunt muncitori, corecți, familiști și patrioți. Plus, mă dau în vânt după orașele vechi.



Ai putea să ne spui, te rog, care a fost prima ta jucărie de pluș primită?

Un cățel de pluș verde, un șoricar. Datorită lui și acum am slăbiciune la cățeii lungi cu picioare scurte. Am dormit cu el multă vreme, eram nedespărțiți. Este în multe dintre fotografiile mele din copilarie.

Cam în ce proporții citeai în copilărie? Existau cărți care să te țină în suspans și lipit de ele sau cărți de care să treci anevoie?
Citeam până nu mai puteam ține ochii deschiși. Citeam orice. Și nu mă lăsam până ce nu terminam cartea. Săream pagini dacă nu era interesant, dar nu o lăsam până nu ajungeam la sfârșit. În acele vremuri am învățat să citesc foarte repede. Poate de aceea recitesc de câteva ori cărțile preferate.

Reușești să citești în aceleași proporții, sau chiar mai mult?
Nu, din păcate. Nu am mai avut niciodată atât de mult timp și așa o dispoziție pentru citit de când am terminat liceul. Am citit mult și în timpul facultății, dar nu atât de mult. Apoi s-a tot redus timpul, iar de când am început să scriu, este chiar foarte limitat. Nu numai pentru că prefer să îmi liniștesc mintea dupa ce am terminat de scris în ziua cu pricina (scriu cam în fiecare zi), dar și pentru că vreau să mă feresc de influență. Dacă vreau să îmi păstrez dispoziția pufoasă nu trebuie să mă uit nici măcar la știri.


Te-ai gândit să scrii poezie?
Da, când eram copil. Am scris niște chestii atât de sinistre, de mi-a trecut. Nu este genul meu.


Te-ai gândit să scrii și cărți de alte genuri?
Nu chiar. Aventurile pentru copii mi se potrivesc cel mai bine. Probabil că aș scrie cel mult YA. Pentru restul sunt mult prea imatur.

Povestește-ne o amintire la alegere.
O cabana de lemn, undeva în munții Carpați. În spate, o pădure de brazi. Cea mai apropiată casă este la jumătate de kilometru, iar urmatoarea la câțiva kilometri. Nu se aud decât păsările cântând și foșnetul brazilor în adierea vântului de vară. Este soare, cald și miroase a sevă, ciuperci și flori albastre. Șed pe o buturugă, în mijlocul pădurii, nu e niciun suflet prin preajmă, poate o vulpe sau un iepure, dar nu-i văd și nu-i aud. Îmi aprind o țigară și când dau afară fumul realizez că este un moment perfect. Da, perfect. Sunt fericit.