miercuri, 10 februarie 2016

„Prinț și cerșetor” de Mark Twain - Recenzie


Mark Twain, cu numele adevărat de Samuel Clements, a fost născut în anul 1835 și a decedat în anul 1910. A scris diferite romane populare ce au intrat în literatura universală, cunoscute și iubite de oameni din lumea întreagă.

Romanul de față a fost unul dintre cele mai bine primite, unul care a uimit cel mai bine publicul și cititorii. Cunoscut ca scriitor, satirist și umorist american, nimeni nu se aștepta la o astfel de mutare din partea lui Mark, cunoscut pentru romanele sale pline de umor, ironie, și într-o oarecare măsură, de batjocură.

Cartea cuprinde povestea a doi copii identici la înfățișare, însă nu și în statutul pe care îl au. Primul este un cerșetor veritabil, pe nume Tom Canty, iar al doilea este prințul Engliterei, atât de așteptat și atât de slăvit, pe nume Eduard.

Cei doi copii, aparent, desigur, veți crede că nu se cunosc și nici n-ar avea cum. Însă, întâmplarea face, cei doi copii ajung să se cunoască chiar foarte bine, încât ajung să facă schimb de... „statuturi”. Așa că, poate, vă imaginați ce urmează, însă n-am să vă spun în ce chip se ajunge la asta.

Prințul Eduard ajunge să colinde toată țara, în căutarea revenirii sale pe tron. Însă în această lungă călătorie, ajunge să observe nemiloasele legi ale Angliei, suferința pricinuită de ele, cât și de sărăcie. Ajunge să vadă pe pielea lui că, de fapt, nu toți oamenii săraci, nu toți paria din regat sunt așa și în interior pe cât sunt considerați la suprafață. Întâlnește zdrențăroși schingiuiți de nemiloasa lege, un bun cavaler ce-l va ajuta și-l va ocroti, două femei ce-i dau sfaturi bune și ajung să fie arse pe rug, și chiar în ipostaza de a fi el însuși biciuit la stâlpul infamiei, lucru care, după cum se vede, nu se întâmplă, căci iarăși, plebea îl salvează pe micul rege.

Cartea în sine, cât și povestea, este considerată, de la început până la sfârșit, o poveste pentur copii și adulți, o poveste ce întâlnește două destine atât de diferite, însă, o, care ar putea să fie legate atât de bine ! De la un cerșetor și un prinț nu ne așteptăm la o legătură cât de mică, însă în carte o găsim. Sărmanul Tom Canty este crezut smintit de familia sa, din cauză că acesta își imaginează mereu numai curți regale, regi, prințese, paji, citind cărți de istorie despre regi și regine și jucându-se în chip regal de-a regele cu micii săi prieteni din Curtea Gunoaielor. Pe de altă parte, bunul prinț al Engliterei, Eduard, urmează să devină rege. Este asaltat cu iubire și bunăvoință din partea slujitorilor săi care-i fac toate poftele și care-l îngrijesc mai ceva ca pe un om ce nu trebuie să se spargă în vecii vecilor. Și, până la urmă, acești doi copii de o asemănare izbitoare, exterioară, ce-i drept, ajung să fie atât de apropiați, atât de legați unul de altul, atât de buni prieteni. Și vă întrebați cum s-ar putea înfăptui aceasta, cum am putea ajunge noi în această ipostază, să vedem un rege și un cerșetor atât de legați unul de altul ? Citiți cartea, și veți afla.

Tot ce pot să spun despre stilul autorului este doar că acesta își face cu prisosință treaba și că, deși aceasta constituie opera serioasă a scriitorului, umorul și satira se mai găsesc pe alocuri. Deși în această carte am găsit un schimb destul de schimbat al autorului, mult mai profund, mult mai frumos, pot spune. Desigur că nu consider celelalte cărți mai mult satirice, umoristice, mai prejos de cartea aceasta, însă pot spune - și cred eu că sunt îndreptățită de cei ce vor citi cartea - că toată această operă e însoțită nu doar de umor, aventură, poveste - ci și de morală. O mare, mare morală, mai mare decât orice morală găsită în vreo carte de-a sa. Pot spune, la fel ca și fetița autorului, care declarase că așteptase de mult ca tatăl ei să scrie o carte serioasă, că eu așteptam de mult să o găsesc. Că nu credeam faptul că Mark Twain e capabil de o explozie de seriozitate, de morală, de o astfel de scriitură care să justifice însușirea dată cărții, aceea de morală, de dovadă a minții nu atît de vitregite de umor a autorului, de o carte care lasă în urma ei o morală care, poate, dăinuie în mintea celui ce o citește. Nu doresc să justific aici, morala, precum nu-mi stă-n gând nici s-o scriu și s-o dezvălui. Însă vă dați seama, poate, că e una specială, destul de întâlnită de-a lungul vremilor, și totuși în acest caz extrem de bine conturată și exemplificată.

Mai doresc să spun că toată cartea cuprinde și multă istorie, așa că deși sunteți cu mult înaintea veacului acela, și deși nu cunoașteți prea multă istorie engleză, cartea însuși vă ajută să vă acomodați atmostferei atât de prinsă de istorie, însă, nu vă pripiți, pentru că asta nu înseamnă date istorice și astfel de însemnări care vă pot distrage atenția spre altceva poate, sau vă poate plictisi în așa hal încât să lăsați deoparte cartea. Nu, pentru că stilul autorului face ca și cartea în sine să se îmbine perfect cu istoria.

Am aici un fragment care m-a mișcat și pe care de la bun început am stăruit să vi-l prezint și vouă, ca o ultimă convingere în instanță, pentru a vă hotărî și voi să citiți cartea:

Femeile-și plecară capetele și-și acoperiră fețele cu palmele. Flăcările galbeme începură să se înalțe, însoțite de trosnetul și pârâielile vreascurilor, și spirale de fum albastru porniră să se împrăștie în vânt; preotul își ridică brațele și începu o rugăciune; tocmai atunci două fete tinere intrară alergând prin poarta cea mare, scoțând țipete sfâșietoare, și se aruncară la pieptul femeilor de pe rug. În aceeași clipă fură târâte la o parte de gardieni, și una din ele fu țintuită ca-n clește, însă cealaltă se smulse din strânsoare, spunând că vrea să moară împreună cu mama ei. Înainte de a putea fi oprită, își aruncase iarăși brațele de gâtul mamei sale. Fu târâtă deoparte, încă o dată, cu fusta în flăcări. Câțiva oameni o ținură, îi rupse bucata de fustă aprinsă și o aruncară departe, în vreme ce fata se zbătea tot timpul să i se dea drumul, spunând că acum va rămâne singură pe lume și rugându-se să i se îngăduie să moară împreună cu mama ei. Amândouă fetele țipau fără încetare și se luptau ă scape din încleștare. Dar deodată larma aceasta fu înecată de un potop de strigăte sfâșietoare - vaiere de moarte; regele își îndreptă privirea de la fetele înnebunite, spre rug, apoi se întoarse, își rezemă de zid fața pământie și nu se mai uită deloc. Își zise: „Cele ce-am văzut în această singură clipită, în veci de veci nu-mi vor pieri din maintire, ci vor stărui acolo și le voi zări în fiecare zi, le voi visa în fiece noapte, până-n ceasul morții. De-ar fi dat Dumnezeu să fi fost orb !”

Ați citit cartea ? Aveți de gând să o faceți ?
Simina S.

8 comentarii:

  1. Ți-am zis că am citit cartea, dar acum că ți-am citit recenzia, nu sunt sigură că am citit-o. O voi citi cu siguranță! :D
    Pupici, Simina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, îmi pare rău de confuzie. Cred că tu ziceai de „Prințul fericit” de Oscar Wilde. Aștept s-o citești și să-i faci și să-i faci recenzie. :)

      Ștergere
  2. Frumoasă recenzie. M-ai convins să citesc cartea. Dacă nu o am prin bibliotecă, am s-o caut și am s-o cumpăr.
    Îmi aduc aminte că ție tare-ți mai place Twain ăsta. În orice caz, dacă spui tu că e bun romanul, sunt sigură că așa e. Critica ta sinceră mă convinge. :) Cât despre faptul că acest roman nu-i satiră, e și mai bine.
    Te îmbrățișez. Te pupă acest panda !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins. Da, Mark Twain chiar scrie frumos. :)

      Ștergere
  3. Ce frumos ! Povestești totul minunat, îmi place faptul că ne-ai spus și despre autor. Sper să citesc și eu cartea, pentru că știu că tu îl ai pe Twain la inimă :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, să citești cartea, cred că tu o ai cu siguranță, în ediția veche, cartonată. :)

      Ștergere
  4. Cartea copilăriei! :) Vai, vai, blogul tău așa-mi face dor de vremuri demult apuse!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vreau să cred că asta e bine!
      Daa, cred că toți copiii ar trebui s-o citească, e tare frumoasă! Eu am învățat multe din ea, de multe ori mi-a venit chiar să plâng... Deci da, o carte frumoasă și puternică!

      P.S. ciudat că văd comentariul tău doar acum! :))

      Ștergere