sâmbătă, 24 septembrie 2016

„Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș - Recenzie


Dima este un băiat care anul acesta va învăța pentru prima dată la o școală normală. După ce a călătorit în zeci de țări și orașe și a văzut locuri minunate, se întoarce în țara sa pentru a renunța la învățământul de acasă și a-l lua în primire pe cel colectiv, la școală. Deși are emoții, speră că noul an școlar îi va aduce experiențe frumoase și prieteni buni.

Însă totul se complică atunci când Dima găsește în tren fotografia Alinei Barbu - de care se îndrăgostește. Deși nu a vorbit cu ea niciodată și nu o cunoaște personal, Dima le spune prietenilor și apropiaților că este într-o relație cu ea, se laudă cu întâlnirile fictive și creează o obsesie pentru această cântăreață celebră.

Voiam de mult timp să citesc această carte. Peste tot Mihail Drumeș era lăudat, și operele de care am auzit cel mai mult au fost Elevul Dima dintr-a șaptea despre care vorbim azi și Invitația la vals. Mă așteptam la ceva cu totul și cu totul uimitor din partea acestei cărți, speram să fie o lectură minunată și adevărul este că m-a surprins - atât de punct de vedere pozitiv cât și negativ.

Povestea în sine este una frumoasă, cel puțin și mi s-a părut până la un anumit punct. Totul e dat peste în viața lui Dima când se îndrăgostește de Alina Barbu, dar și mai și când o întâlnește pe Lotte - fiica gazdei Donna Bianca. Întâlnirea dintre cei doi nu e, aparent, tocmai una reușită, pentru că Dima încurcă din greșeală camera lui cu cea a lui Lotte și astfel intră peste ea.

De atunci, Lotte are grijă să-i reproșeze noului venit lipsa de politețe oricând are ocazia. Ca doi copii capricioși, cei doi ajung să se înțepe unul pe altul, să se lupte corp la corp în joacă, și tot ceea ce urmează duce părăsirea Alinei Barbu cea imaginară de către Dima pentru noua lui dragoste, Lotte.

Întorsătura pe care au luat-o lucrurile în acest punct m-a bucurat - mă săturasem de Alina Barbu și imaginația bogată pe care o avea Dima. Consideram relația cu Lotte ca ceva mult mai serios, un fel de nou nivel la care a ajuns Dima, o nouă treaptă a maturității. Ceea ce m-a deranjat apoi a fost aventura lui cu una dintre prietenele lui Lotte, și chiar faptul că Dima considera în continuare că acea fată e și ea în inima lui - are și ea un loc acolo, împreună cu Lotte, că Lotte are un suflet bun și e o fată minunată, pe când cealaltă e frumoasă și considerată de Dima o adevărată profesoară de amor. Se pare că aici influența operelor lui Caragiale își spune cuvântul.

Dar cum rămâne cu Alina Barbu? Veți vedea că și aici se simte ceva din Caragiale, un fel de scenă comică și totuși dramatică. N-am să vă spun ce s-a întâmplat cu dragostea lui Dima pentru ea - totul a avut o întorsătură neașteptată și n-aș vrea să vă stric surpriza.

Cât despre colegii de școală, profesori și prieteni n-am spus prea multe până acum. Trebuie să menționez că Dima pune la cale o expediție fantastică împreună cu prietenii lui care ia o amploare tot mai mare după ce găsește într-o ramă veche un fel de hartă a comorii - mai bine zis o scrisoare unde se dau câteva date despre un anumit loc, o insulă unde ar exista o comoară uriașă. Expediția e denumită A.R.P.E.T. și cei care se alătură - arpetiști.

Chestiunea devine una serioasă și chiar profesorul de română, Domnul Iliuță, ajunge să-i viziteze pe arpetiști și să-i chestioneze în legătură cu mărețul lor proiect. Despre Domnul Iliuță trebuie să menționez că apare ca și un om și profesor minunat care insuflă iubirea de carte elevilor săi și cu care ei se simt foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult acest aspect, căci și profesorul meu de română este un om minunat cu care mă simt mereu bine la ore și care insuflă mereu iubirea pentru carte, credință și cultură.

Povestea de dragoste dintre Lotte și Dima ia o întorsătură aparent frumoasă. După niște incidente piperate, Dima trebuie să-și schimbe numele și să plece în București. Dorul reciproc dintre cei doi o face pe Lotte să se alăture lui Dima și astfel trăiesc împreună câteva zile romantice, în care se logodesc, pozează pentru unul dintre tablourile unui vestit pictor - tabloul lui Romeoși al Julietei - și se bucură de viață. Se bucură, numai bucurie nu e acolo! Asta pentru că ei așteaptă termenul final când se vor sinucide, și anume 1 decembrie. Hotărârea lor a fost luată în urma încăpățânării lui Dima în incidentele neplăcute despre care spuneam mai sus, pe care n-am să le dezvălui aici.


Din cauza stării acesteia pe care o simțeam în timpul lecturării paginilor despre zilele pe care cei doi le trăiau și numărau până la termenul fatal, am început și eu să fiu foarte tristă, pentru că trăiam foarte intens tot ceea ce se petrecea în carte și atunci când am realizat că ăștia doi chiar vor să se sinucidă a fost ca și cum m-ar fi lovit cineva cu un obiect greu în moalele capului. Și asta nu-i nimic, având în vedere că am citit și cum plănuiau ei să se sinucidă, cum puneau totate detaliile la punct și cât de fericită era Lotte că va muri împreună cu iubitul său, am prins o stare dezagreabilă de tristețe și amărăciune. Știu, poate că par acum foarte sensibilă, un fel de femeie-bocitoare-la-telenovele, dar cred că și bărbat să citească această carte, tot s-ar fi simțit așa dacă AR FI TRĂIT FOARTE INTENS CARTEA.

Acum, nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Nu înseamnă că trebuie să vă feriți de carte și nici că se termină prost. Povestea de dragoste a celor doi e fascinantă și pot spune că cine citește cartea are ceva de învățat de aici. Ceva mai mult. Subiectiv, pe mine m-a sfâșiat partea când Lotte a strigat după mama ei, Mamă, mămico!, îmi venea să mă trag de păr pentru că-mi dădeam seama că de data asta s-a sfârșit cu ăia doi și tâmpiții n-au privit realitatea, s-au lăsat în voia prostiei lor și a ceea ce zicea Dima despre dreptate și corectitudine, când el credea că a te sinucide și a mai lăsa și altă persoană să se sinucidă e ceva corect, ceva demn de dreptate! Cred că de multe ori noi facem la fel, spunem că suntem niște persoane corecte când de fapt n-am întinde mâna să salvăm din mizerie pe nimeni, nu neapărat la propriu, măcar să-i spunem să se oprească, ho că nu e bine, dar nu, suntem prea ocupați cu marea noastră dreptate și multa corectitudine pe care o avem în noi!


Merită să citiți această carte, sfârșitul nu este chiar așa cum vi-l imaginați, stați calmi. Vă va surprinde și el, ca și pe mine, eu, care mă așteptam la orice. Numai la asta nu, dar am citit puțin înainte și mă așteptam puțin la ceea ce va urma, însă doar puțin, că tot m-a surprins, dar partea asta cu cititul înainte nu trebuie s-o aflați... S-o aplicați, adică.


Încă un amănunt amuzant: la început chiar credeam că Dima e un elev de clasa a șaptea, de treisprezece ani. De fapt, e mult, mult mai mare. Chiar credeam că voi putea să-l tratez de sus pe personaj, măcar din pricina vârstei, dar m-am lecuit de tratatul de sus, din orice punct de vedere!
Cât despre stil, descrieri, dialog, ce aș mai putea să spun? E o carte care se citește repede. Nu are un stil greoi, nu din punct de vedere al excesului de dialog sau descriere.

Vă recomand cartea cu drag și nu lăsați relatările mele despre sensibilitatea foarte mare pe care am încercat-o lecturând această carte. În definitiv, cred că am învățat multe lucruri din această poveste cu peripeții.

Voi ați citit cartea? Aveți de gând?

Simina.

6 comentarii:

  1. O am şi eu în exact aceeaşi ediţie şi am citit-o chiar când eram a şaptea (cred), dar încă ţin minte cam tot ce se întâmplă deci pot să spun că a fost genul de carte care a rămas cu mine. :)) Nu pot să spun că te contrazic la vreun punct, chiar am simţit şi eu acelaşi lucru cu privire la sinuciderea lor. Mi-a plăcut mult ideea expediţiei lor imaginare cu toate că era cam prostească, păreau să se distreze aşa bine şi chiar trăiau o aventură, deşi mai puţin exotică decât credeau.

    Frumoasă recenzie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Anster!

      Mă bucur că ai citit-o și tu și că avem păreri asemănătoare! :)

      Daa, a fost tulburătoare scena, cam tot ce ținea de ziua fatală, de fapt.

      Și eu am avut aventuri d-astea exotice când eram mică, cu o imaginație bogată și energia mea de copil făceam tot felul de lucruri și pozne amuzante, e, așa, o parte din noi, din copill din noi... :)

      Mulțumesc pentru că ai trecut pe-aici! :)

      Pupici! Lecturi frumoase-n continuare!

      Ștergere
  2. Ce recenzie minunată! M-ai convins sută la sută să citesc acest roman, mai ales că am auzit multe lucruri bune despre Mihail Drumeş şi cărțile lui. Am ìn bibliotecă şi această carte, dar şi ,,Invitație la vals", cartea cu ediția mai veche, dar cu o copertă fascinantă.
    Mă bucur aşa mult că ți-a plăcut cartea şi că ea este pe gustul meu! Abia aştept să o citesc, să-i descopăr tainele, să trăiesc emoțiile şi să ne împărtăşim părerile împreună!

    Hahah, să ştii că şi eu mă gândeam de multe ori că poate protagonistul chiar este un elev de clasa a VII-a, dar uite că ne-am înşelat. :))

    Mulțumim de recenzie!
    Îți doresc o săptămână frumoasă, spor la lecturi şi la învățat! Te pup! ^^ ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept să ne povestești și tu despre ea.

      Pupici! Lecturi frumoase!

      Ștergere
  3. Drumeș e printre autorii mei preferați. Pe asta nu am citit-o, dar îți recomand „Scrisoare de dragoste”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da, și pe aceea trebuie s-o citesc. Mulțumesc de recomandare! :)

      Ștergere