marți, 4 octombrie 2016

„Cer întunecat” de Gulwali Passarlay - Recenzie


Înainte să scriu această recenzie, spun că nu iau apărarea lucrurilor murdare făcute de imigranți sau faptului că unii dintre ei ar vrea ca toate femeile de pe pământ să se acopere integral și să poarte burqa. Știu că unii s-au comportat oribil în Koln, Germania, și nu scriu lucrurile astea ca să le maschez faptele urâte sau să conving pe cineva că valul acesta de imigranți e ceva bun în totalitate. Nici eu nu sunt de acord cu războiul din țările lor și cu atât mai puțin cu faptul că unii ne obligă pur și simplu să ne deschidem granițele spre ei sau să fim de acord cu ei (și aici vorbesc despre moscheea cu care-s de acord cei care nu vor să se construiască ceva ce ne reprezintă pe noi și altele).

Trebuie să spun din start că e o carte foarte frumoasă și eu am învățat multe lucruri din ea. Relatează călătoria plină de greutăți și suferinți a unui copil de doisprezece ani pe nume Gulwali, care este trimis de acasă împreună cu fratele său, Hazrat, cu îndemnul mamei lor de a nu se mai întoarce.

Cei doi copii sunt dați pe mâinile unor intermediari, unor călăuze care le asigură transportul și condițiile necesare călătoriei până în Grecia, deci implicit în Europa, locul unde mama lor crede că vor găsi siguranță. Mafia acestor călăuze e bine pusă la punct și din aceste afaceri se câștigă foarte bine. Toate estimările și explicațiile necesare sunt date de coautoarea cărții, Nadene Ghouri, spre sfârșit.

Gulwali a fost despărțit după puțin timp de la începerea călătoriei de fratele său. Acest lucru l-a marcat dar l-a ajutat să continue, sperând că într-o bună zi îl va găsi. Chiar dacă a suferit de foame și de sete, a dormit pe betonul rece și a fost pe punctul de a se scufunda în mare, Gulwali a continuat. Exact acesta e farmecul cărții: ne învață să nu renunțăm. Și cât de des renunțăm fiecare la ceea ce ne dorim, la datoria noastră, la ceea ce ar trebui să facem, renunțăm în comoditatea casei noastre!
Un duș, haine curate, libertate și un loc în care să stau - doar atât aveam și mă simțeam ca un rege.

El este Gulwali. Nu-i așa că după o astfel de călătorie e greu să credem că a ajuns până aici? Într-adevăr, suferința a fost pentru el o metamorfoză.

 Gulwal a încercat de două ori să se sinucidă. Prin câte a trecut, cât de confuz și speriat era! Pentru toți cei pe care i-a întâlnit în călătorie el a fost un punct de sprijin. A fost ajutat, însă, și de oameni frumoși precum Baryalai. Gulwali a pierdut legătura cu el până la urmă și numele lui este unul dintre puținele care au rămas neschimbate în carte, în speranța ca va ajunge cumva să citească toate acestea și să reia legătura cu Gulwali.

Chiar dacă încet-încet Gulwali a fost mai bine, flashback-uri din călătoria sa îi reveneau în minte și noaptea se transformau în coșmaruri; se trezea neputând să respire sau să se miște, în încercarea de a se calma. Nervozitatea, furia și confuzia îl făceau pe Gulwali să se simtă singur și trist. El spune că a rămas cu sechele fizice și psihice pe care le va purta toată viața. A reușit totuși să se integreze și să se implice în multe acțiuni de ajutorare. În 2012 a fost invitat să poarte torța olimpică la Londra. Și-ar dori ca în viitor să ajungă președintele Afganistanului, țara lui. Cu siguranță, nu toți imigranții sunt extremiști, ISIS sau, mă rog, detonatori de bombe.

America este iubită de cetățeni din toate categoriile sociale, iar faptul că visul american este încă posibil îi determină pe mulți imigranți să dea năvală acolo. Din păcate însă, există și extremiști. Dar ca să-i contracarăm trebuie să-i înțelegem. 

Am realizat, într-adevăr, că e ușor să te dai bătut și mai greu să mergi înainte. Dar curajul presupune să mergi înainte.

Ar fi fost atât de ușor pentru mine să mă dau bătut, poate să particip la o întâlnire a extremiștilor în noaptea aceea, să intru pe rețele de socializare și să mă plâng de toate nedreptățile sau chiar să încerc din nou să mă sinucid. 

Peste toate acestea, călătoria a fost un proces de maturizare. O certitudine a faptului că nu trebuie să dăm înapoi, ci să megem înainte. O afirmație a dreptului la pace, libertate, la un cer senin. O recunoaștere a iubirii mamei. O adevărată dovadă că se poate. A fost metamorfoza prin suferință.

Gulwali a suferit așa cum suferă o cometă: ca să fie frumoasă, trebuie să sufere, să ardă, să cadă. În cazul lui, aproape să se scufunde. Să fie traumatizat, înfometat, însetat. Să-i fie dor. Să plângă, dar de data asta nu la pieptul mamei sale.

În Afganistan nu se vorbește despre dragoste. Familiile aranjează căsătorile  conform structurilor sociale, tribale sau chiar pentru a ușura înțelegerile în afaceri; nimeni nu se așteaptă și nici nu-și dorește să se îndrăgostească.

Un continuu drum înainte, o continuă sforțare de nerenunțare, și peste toate astea niște cuvinte: cuvintele mamei, mama, atât de puternică, de unică, de originală, simplă și naturală în sentimentul ei, voința ei specială și autentică de a-și salva copiii! A fost atât de emoționantă partea când Gulwali i-a auzit glasul la telefon, după luni întregi, după ce atâta timp a tânjit să-l audă, să-l soarbă, să se hrănească cu el. Da, glasul mamei, cuvintele ei, un fel de energie interminabilă, o emoție neepuizată.

-Băieți? Voi sunteți? 
Avea o voce agitată, tremurătoare. Simțeam că tremur.
-Morya, eu sunt, Gulwali! 
Apoi, dintr-o dată, am început cu toții să râdem și să plângem, în același timp.

Nu puteam să nu vă împărtășesc faptul că și pe mine m-a ajutat Gulwali, prin ceea ce a scris. A fost minunat să citesc experiența unui copil care a suferit atâtea și să-mi dau seama că eu mă cred nedreptățită când de fapt sunt privilegiată. A fost un fel de refresh, ceva unic, original, pe care o carte bună - dar și alte lucruri - ți-l pot aduce.

L-am căutat pe Gulwali pe Google, Facebook, am privit îndelung fotografiile în care zâmbea, fața care parcă nu purta cicatricile arsurilor de care a avut parte. Nu, fața lui purta voință. El a fost șlefuit de suferință, de focul acesta binefăcător. Și noi ne plângem când îl primim, și încă al nostru e mult mai blând... căci nu suntem supuși - spun și eu, ce puțin în cazul meu - înfometării, însetării, dormitului pe betonul rece, și altor astfel de condiții.

Pe lângă toate astea, stilul lui Gulwali, în colaborare cu Nadene Ghouri și traducerea este, pentru mine, un tot frumos. Frumos scris, frumos tradus.

Vă recomand din tot sufletul această carte. Sper că v-am convins de faptul că este frumoasă, aș putea spune, o carte bună care merită citită. Le mulțumesc celor de la Târgul Cărții și nu, nu este doar un fel de mulțumire formală, obligatorie, cum poate vi se pare - este chiar o mulțumire adevărată. Recunosc: fără ei nu aș fi citit cartea aceasta și nu v-aș fi putut îndemna s-o citiți. O puteți comanda de AICI, cu reducere de -14%. Fac o treabă minunată și pe site-ul lor găsiți foarte multe cărți interesante, pentru toate gusturile.


Mai multe citate, în curând, într-o viitoare postare.

Simina.

4 comentarii:

  1. Vai, Simina, pe zi ce trece sunt uimită de progresele tale, construieşti recenziile într-un mod în care ne fascinezi, ne intoduci în poveste, iar la sfârşit ne convingi să o citim. ❤
    N-am auzit de această carte până nu mi-ai zis tu de ea, dar m-ai făcut foarte curioasă şi cu prima ocazie mi-o voi achiziționa!

    Mulțumim de recenzie, lecturi frumoase şi succes în tot ce faci! Te pup! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Daria!

      Da, e o carte frumoasă. :) Pupici!

      Ștergere