duminică, 24 ianuarie 2016

Cele mai frumoase cărți citite în 2015

Salutare !
Azi revin cu 17 dintre cele mai frumoase cărți citite în 2015. Trebuie să menționez că nu e un top, e mai mult o înșiruire, deci voi începe crescător, nu descrescător, așa cum trebuie făcut la topuri. Nu m-am putut opri din a alege. 

Să începem.

1. Hendrik de Mol și Planeta de Aur de K.J. Mecklenfeld. Trebuie să spun că această carte m-a intrigat de la început până la sfârșit, i așa cum menionam și în recenzie, are personaje minunate. Dacă s-ar face un film după ea, ar întrece StarWars. Plus de asta, scoate copilul din noi. Recenzia aici.


2. „Asasinul acordă interviuri” de Mircea M. Ionescu. Doamne, cred că așa am descoperit că românii sunt geniali când vine vorba de cărți polițiste. Cred că atât cât la ale citi, dar și la a le scrie. Din păcate, nu sunt sigură că mai avem mulți scriitori contemporani de cărți polițiste. Ar trebui s-o menționăm pe Monica Ramirez, pe care am de gând s-o citesc în curând. Recenzia aici.

3. Onorabilul domn Jacques de Andre Dhotel. Cartea asta a fost superbă, deși mi s-a părut plictisitoare până să descopăr ce se află în interiorul ei. Până la urmă, până s-o procesez, mi-am dat seama că e una dintre cele mai bune cărți citite, poate una pe care chiar am s-o recitesc. Mai am o carte tot de-a autorului, în curând îi vine rândul. Recenzia aici.
4. „Palatul râsului” de Jon Berkeley. Ei bine, dar dacă copiii ar descoperi autorul ăsta, nu s-ar mai opri din citit. O termini pe nerăsuflate și deși pare stufoasă, dacă ajungi să te hotărăști asupra ei, tare bine te distrezi cu Miles. Oricum, Jon mai are multe cărți scrise, pe care sper să le citesc în viitorul apropiat. Recenzia aici.


5. „Sera” de Brian Aldiss. Mai bine o carte de horticultură, ar spune alții, decât un SF ciudat despre plante. Ei bine, cartea tratează de fapt despre plante și viitorul când oamenii vor ajunge la condiția în care se vor apăra de plante uriașe. Da, SF, ceva ce nu se va întâmpla niciodată, dar merită citită. E captivantă și interesantă, interesantă uneori în modul în care ar spune-o britanicii. Recenzia aici. 
6. „Casa secretă” de Edgar Wallace. Mi-a plăcut mult cartea, deși sfârșitul m-a enervat. Comisarul Smith e unul dintre cele mai ingenioase personaje ale literaturii. Recenzia aici.

7. „Omul care a jefuit orașul” de Sven Elvestad. Cred că din cartea asta am învățat multe. Dacă la început mi s-a părut plictisitoare, pe parcurs mi-am dat seama că e incredibilă. Recenzia aici.
8. „Femeia în alb” de Wilkie Collins. Un prieten zicea că v-am tot înnebunit cu cartea asta. Grație lui trecem, în curând, și la a doua carte citită anul trecut de același autor, și cu ocazia asta-i mulțumesc din nou pentru minunatul cadou. Săl'tare, ochi de ploaie ! 

Revenind din nou la subiect, cartea a fost minunată. O voi recenza din nou probabil, dar până atunci puteți arunca o privire asupra acestei recenzii. 
9. „Vulcanul de aur” de Jules Verne. Ei bine, de, că tare mi-a mai plăcut cartea asta ! O fi Jules Verne literatură universală și SF, dar îl iubesc. Recenzia aici. 
10. „Singur pe lume” de Hector Malot. Doamne, cartea asta e absolut superbă. De la primele pagini mi-a plăcut și m-a învățat atâtea ! Nu e o lecție bună doar pentru copii, ci și pentru adulți. Recomand cartea asta tuturor, tuturor celor care au probleme și cred că Osho și  Zen le pot rezolva problemele, și atât cărțile de dezvoltare personală despre karma și horoscopul pe care-l ascultă-n fiecare dimineață. Cartea asta tratează despre suferință, despre iubire, despre credință. Dacă până acum v-ați pierdut timpul cu cărți de dezvoltare personală care sunt - măcar unele - profitoare, vă invit să citiți cartea asta. Recenzia aici. 
11. „Moll Flanders” de Daniel Defoe. Și asta le sună tuturor adolescentelor și tinerelor femei care cred că o relație se construiește pe bani și relații sexuale de cea mai proastă speță. Sau tinere fete care cred că dacă bărbatul de lângă ele are mașină și bani, ele-s fericite. Îmi pare rău, dragelor, citiți asta ! Recenzia aici. 

Dar trecând de asta, cred că această carte poate învăța ceva în plus pe oricine. 

12. „Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruști. Dragii mei, dacă n-ați citit cartea asta, înseamnă că n-ați citit o carte care va intra în istoria literaturii. Mi se pare că a intrat deja. E atât de frumoasă ! E specială, și Doina are un stil care se potrivește realității unei societăți denigrate moral, la fel ca a noastră, în destule cazuri. Recenzia aici. 
13. Ne întoarcem la Wilkie Collins. Cu „Iubire oarbă”, carte care e minunată și care mi-a cam dat de gândit, având în vedere că am obiceiul deloc stimabil de a crede că eu cunosc un om fix cum vorbesc cu el de două ori și-i citesc părerile despre cărți, sau alte talk-uri din astea.  E, într-un fel, tare bine c-am citit-o. Așa am ajuns la conluzia, luând și unele greșeli din propria-mi viață în ecuație  că dragostea-i oarbă și umblă cu capul spart. E invalidă. Cel puțin în cazurile în care ești cam proastă și umbli oarbă. :) Dar cartea tratează de fapt iubirea sinceră - și oarbă - a unei femei care iubește nebunește. Surioară, dacă nu era autorul care să te creeze, eram în aceeași situație cu tine ! Și cu această ocazie-l felicităm pe ochi de ploaie pentru faptul că mi-a făcut cadou cartea asta. Stimabile, până la moarte o să te tot pomenesc ! ♥ Recenzia aici.,

14. „Omul invizibil” de Herbert George Wells. Un prieten zicea c-a citit cartea asta când era mic, sau prin adolescență - încă are minte de adolescent, mă, că nu-i atât de coaptă precum credem ! - și că i-a plăcut tare mult, având în vedere că nu e prea amator al genului ăsta. Revenind la carte, spun doar că e superbă. Și că ar trebui să citiți recenzia. 
15. „Anotimpul jocurilor” de Szinnyei Julia. Și cu ocazia asta am să spun că am învățat atâtea lucruri citind cartea asta încât Slavă Domnului că acum nu sunt aceeași ca cea de dinaintea lecturării cărții. Ne învață multe lucruri, cartea asta, și dau spre exemplu faptul că iubirea este necondiționată. Foarte necondiționată, dar numai atunci când e sinceră. Mai mult de atât plus recenzia ce vă mai trebuie ? 
16. „Tic și alte iubiri de pe Mușatini” de Laura Baban. Laura, ești scriitoarea româncă pentru care îmi acord toată stima României. Atât de frumos este scrisă cartea, încât n-o s-o puteți lăsa din mână. Recenzia aici. Pot spune, de fapt, că făcându-i recenzie am folosit o sută de metafore pe minut. „Domnule profesor Traian, așa-i c-oi scrie-o carte ?”
17. „Maigret și hoțul leneș” de Georges Simenon. Cartea asta-i minunată, și nu spun asta doar ca să fie un fapt împlinit și să citiți recenzia - ci pentru că te ține cu sufletul la gură. Povestea-i minunată, personajele grozave, narațiunea bună și descrierea - atenție, fata cu comentariile despre dscriere va face unul nou ! - perfectă. În limita în care ceva imperfect poate fi perfectibil și-o face de minune, asta pentru că la ce farmec aduce ar fi trebuit să fie mai multă. Recenzia aici. 
Acestea au fost, cred eu, cele mai bune cărți citite în 2015. Deși mai sunt câteva, cred eu că am ales esențialul. Voi ce ați mai lecturat prin 2015 ? 
Simina S. 

vineri, 8 ianuarie 2016

„Valuri de viață” de Lina Moacă - Recenzie


Editura: Herg Benet
Colecția: Cărțile Arven
Autor: Lina Moacă
Număr pagini:
Data publicării: noiembrie 2015












Lina Moacă și-a făcut debutul literar cu cartea „Îngeri și demoni”, care a avut succes în rândul cititorilor români și a impresionat evaluatorii. Ea publică „Valuri de viață” în 2015, veste primită bine de toți cititorii săi și de cei ce vor să o încerce pentru prima dată.

Am primit cartea cu mare curiozitate pentru că eu nu am citit „Îngeri și demoni”, nici nu prea știu despre ce e vorba dar am fost surprinsă de prietenii mei care au citit cartea și le-a plăcut. Mă refer la prieteni cititori cu vastă experiență într-ale cărților, sau prieteni bloggeri care i-au făcut recenzie. Așa că „Valuri de viață” a fost ceva neașteptat și totuși știam că trebuie să fie o carte bună.

Cartea descrie povestea vieții unei tinere adolescente, Irina, în vârstă de 18 ani, care e obligată să treacă prin sentimente crude și emoții puternice de-a lungul vieții. Locuind cu bunicul său, Dan, în Franța, mai exact Paris, ea descoperă frumusețea vieții alături de prietenii de la liceul său. Aflând că bunicul său se întoarce în România, Irina hotărăște să se mute împreună cu el, și să meargă la un liceu din București.

Decizia ei este favorizată de bătrân, care se gândea la același lucru. Odată ce Irina ajunge la București și-și cunoaște noii colegi, dă de greutăți aproape de netrecut dar și de prietena sa din primară, Melisa. Alături de noii prieteni, reușește să-și găsească dragostea, împlinind-o, și astupând golul lăsat de părinții săi decedați când ea avea numai nouă ani.

Mi-a plăcut cartea, deși la început, după ce Irina s-a îndrăgostit și a început să-și arate sentimentele, am zis „O, Doamne, mai termină odată, nu ți se pare că ne-a fost de ajuns?!” deși eu sunt fata care adoră descrierile lungi ale lui Jules Verne și droaia de cuvinte discriptive. Cu toate astea, sentimentele Irinei erau interesante, erau confuze, erau negre și albe, erau ciudate și urâte, nedrepte, și în același timp erau sicnere și adevărate. Irina luptă să și le îndrepte, să scape de o dragoste imposibilă, să meargă pe calea cea dreaptă fără să se îndrăgostească și să petreacă mai mult timp departe de bunicul său. Din păcate, Irina nu reușește, pentru că dragostea sa imposibilă o urmărește peste tot, o exhaustează, mai ales acum, când vocile părinților săi o părăsesc, și când bunicul său are din ce în ce mai puține puteri, după ce el suferă două atacuri, Irina decide să-și ia viața în propriile mâini, dar dragostea imposibilă o urmărește și fantoma lui Robert, craiul său, e aproape. Îi grăiește printr-o voce străină din capul ei, el, un fiu de criminal, cel care i-a curmat viața pentru a doua oară. Irina simte că viața i se sfâșie de o mâna nemaivăzută, nu în viața ei, o mână care până acum a stat ascunsă, chiar șia tunci când părinții ei au murit, ea simte că abia acum vine la suprafață diavolul care o va sfâșia, o va întuneca.

„Vrei, nu vrei, suferința te maturizează, îți aruncă în față cruda realitate.”

„Cu îndrăzneală primim loviturile, oricâte bandaje ar necesita rănile cauzate de ele. Ne ridicăm și, cu ce avem, bune și rele, încercăm să mergem mai departe.”

„Sunt foc. Ard. El cu fiecare pas mă consumă.”
Irina acceptă o dragoste neadevărată, falsă, doar pentru că așa crede ea că va dispărea cea imposibilă. Dar nu dispare. Când bunicul său, pe aptul de moarte (și aici nu vă mai dau niciun detaliu) îi spune să-și urmeze inima, ea se hotărăște să facă exact la fel. Așa că rupe o dragoste falsă.

Cartea nu m-a ținut cu sufletul la gură, în felul de a spune că e extrem de bine lucrată în mister și suspans, dar e foarte bună. Descrierile, au fost frumoase, au chiar ușoare, iar personajele au fost bine pictate din prima, fizicul fiind descris de la prima vedere cu personajul și portretul moral ne este dezvăluit pe parcurs, ceea ce mi-a plăcut. Cât despre imaginea tuturor scenelor, a acțiunii, ne-o formăm extrem de ușor și asta-mi place. Vedeți voi, tot ce intră și iese din acțiune este creionat superb, chiar mi-a plăcut ceea ce a făcut autoarea. Cât despre poveste, dacă nu avea niște scene speciale și niște personaje minunate, aș fi numit-o telenovelă artistică-dramatică, în unele cazuri, dar acum nu mi-aș permite să spun așa ceva.

E foarte specială cartea, pentru că toate poveștile se combină. Unele personaje nu au povești atât de puternice, aș putea spune chiar monotone, dar asta doar pentru că ele sunt secundare și nu fac decât pe opțiunile personajelor și căile ajutătoare.

Au fost scene spre sfârșit la care am plâns. Da, ori râdeți ori faceți ochii cât cepele, știu că nu sunt tipa care să plângă des la o carte doar dacă e puternică cu adevărat povestea, doar dacă m-a atins. Ei bine, să plâng de două ori la interval de câteva pagini, cu lacrimi, asta da evoluție. Adică, după unele pagini puțin monotone pe care le-a avut cartea, și aici mă refer la evenimente interminabile cu sens pozitiv... (menționez că aspectul ăsta ține doar de inimioara mea, nu poate fi generalizat spre toți cititorii).

În concluzie, arta stilistică a autoarei mi se pare frumoasă și ușoară, personajele perfect creionate, povestea superbă și cu un mare impact, plus relaxarea (în afară de scenele de plâns interminabil ale mele) din timpul citirii.

Nu știu dacă am spus cât trebuia. Mie cartea mi-a plăcut pentru că are o relevanță puternică și personaje diferite, de diferite categorii și de diferite moralități, ori mai nesimțite, ori extrem de corecte și frumoase din punct de vedere spiritual, iar această suprapunere deloc paralelă - pentru că personajele se mixează perfect, iar poveștile lor chiar mai bine - mi-a plăcut mult și bine. Bine pentru că e foarte, foarte bună.

„Pe la ora 4, stomacul îmi face gălăgie. Mă roade. Cobor la bucătărie. Maria mă privește, suspicioasă, dar nu mă întreabă nimic. E pâinea lui Dumnezeu. Mereu caldă și preocupată pentru binele celorlalți.”

„M-ai speriat, șuieră Melisa fără respirație. Nici nu s-au deschis bine ușile, că ai năvălit peste mine. Cu gluga, asta nu te-am recunoscut. Crede-mă, pentru un moment am avut impresia că o să fiu jefuită sau violată.”

Cartea m-a convins că este ușor de citit, impermeabilă la clișeu -deși prima dată o să vă producă confuzia asta - și stilul autoarei e absolut cuceritor, ușor și care se acordează pe melodia fiecăruia.

În afară de asta, are o copertă superbă. Nu-i așa ?

„Ok. Nu mai vreau să ne despărim din nou. Neliniștea pe care o simt acum se va accentua și mai tare acolo - la mii de kilometri depărtare, când nu o să știu cum se simte.”

„Insuportabil. Nu pot respira”

„Închid ochii, concentrându-mă asupra viitorului meu. Ideile mi se rotesc necontenit în minte, ca un vârtej amețitor. Totuși, din subconștient vocea tatei și a mamei, ca de obicei, face lucrurile mult mai ușoare.”

„Tonul lui încărcat de un fals dramatism mă face să zâmbesc. Mă gândeam eu. Știe mereu ce argumente să invoce ca să câștige.”

„Moșneag afurisit, ți-am spus că te iubesc enorm ? ”

„Străduindu-mă să înțeleg liniștea, înșir pe hârtie haosul creat de ea în mintea mea.”

„Nu contează cât ai, ci ce ai.”

Ați citit această carte ? Aveți de gând ?
Simina.

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

„Regii timpului” de Laura Nureldin - Recenzie


Editura: Herg Benet
Colecția: Cărțile Arven
Autor: Laura Nureldin
Număr pagini: 272
Data publicării: septembrie 2015












Laura Nureldin s-a născut pe 11 octombrie 1979, la București, din mamă româncă și tată sudanez de care a aflat la vârsta de 35 de ani. A studiat pshihologia și lucrează ca prezentatoare TV.

Regii timpului e o carte simplă și totuși misterioasă despre Mora, o tânără din Los Angeles, o mare metropolă, ce are ca bun prieten un savant pe nume Alex, un tânăr ce reușește să inventeze mașina timpului. Când Mora dorește să o încerce, lucrurile se complică din cauza a ce credeți ? O aroare. Atât de previzibil, veți spune. Nu orice fel de eroare. Una care naște o iubire între 2.500 de ani și... atât. Cine ar fi crezut că pentru omul iubit vei face naveta zilnic până-n Persia Antică ?

Cartea are un aer familiar mie pentru că am citit despre Susa, îmi plac mașinile timpului, fictive dacă nu reale, și regele Xerxes mi-a dat o oarecare palmă de curiozitate: „Măi, eu n-am prea citit despre regii ăștia, sinceră să fiu, ar trebui să văd cum o fi fost”, însă nu mult după aceea am lăsat totul așa în mister, și m-am apucat să citesc cartea cu gândul că o să mă surprindă. Credeam că până la urmă viața Morei va fi descrisă cu o viață grandioasă, cu copii, o curte la picioare, șansa inexistentă de a se mai întoarce din nou în Los Angeles plus o iubire cu un rege de acum 2.500 de ani.

A fost frumoasă cartea, pentru că, mai mult sau mai puțin, are un stil care te captează și nu-i greu să o citești. Plus că capitolele sunt scurte și pe lângă asta clipele nu-s descrise exagerat. Mi-ar fi plăcut totuși să existe pe undeva mai multe descrieri, nu știu, așa-s eu, mereu spun asta deși-s împăcată cu stilul autorului și sunt neutră din punct de vedere stilistic, adică, sincer eu nu m-am așteptat să fie ceva atât de digerabil, atât de masticabil, mă așteptam la o droaie de istorie și o bibliografie întreagă a regelui Xerxes, ce să mai vorbim de incidentele de pe-acolo și regii de dinaintea lui. Dar n-a fost așa, pentru că autoarea s-a limitat la viața Morei și a lui Xerxes, nu ne-a mai ținut lecții de istorie, și din acest punct de vedere nu se poate numi o carte ce descrie istoria, precum „Povești istorice”, care mă enervau la culme prin clasa a doua. Nu vedeam frumusețea războiului și gloria lui Mircea cel Bătrân, prin faptul că uneori nu e descrisă înțelepciunea eroului, ci sângele. Așa că, da, Xerxes n-a fost numai un temut rege în carte, a fost un sentimental moale. Și asta e tare. Cartea reușește să surprindă iubire, nu suferință, deși suntem în Persia Antică cea cuceritoare și cu vărsare de sânge spre norodul plângător de suflete moarte din acea epocă. Haideți că-s bună.

 Viața Morei e complicată. După relații eșuate și bărbați ce au lăsat-o, se vede singură. Și asta-i place. Pe lângă asta, Mora e femeia care nu se rușinează să zică că e „nașpa” faptul că putea să moară, nu-i prea sentimentală, nu vrea iubire, și pe Xerxes cu atât mai puțin. N-are chef de familie, copii, bărbați și alte relații eșuate. Se poate ca Xerxes să fie regele Persiei însă Mora nu prea crede în iubire. Nu în cea cu un bărbat. Inima ei nu mai are nevoie de relații. Ea nu se teme.

Caracterul regelui e unul fals, într-un fel. Aflăm că a găsit motiv de a o izgoni pe una dintre soțiile sale, doar pentru că  nu a venit la o șuetă cu bețivi. Că nu-i place războiul.

E dominat de mânie. O simplă mușcătură a ei l-ar putea face să ia decizii importante, dar greșite. Decizii eminente în propriul său regat, dar invalide.

Caracterul lui Alex, savantul ce inventează mașina timpului, care de altfel e un tânăr, este un caracter frumos, deși nu prea se pune accent pe el. Are o oarecare clipă de gelozie când află că prietena sa e îndrăgostită de Xerxes. Nu-i place însă se mulțumește cu ideea că Mora și-a găsit dragostea. Chiar dacă dragostea ei s-a născut cu mii de ani înainte să se nască ea.

Nu am atât de multe de zis despre carte. Stilul mi se pare ușor digerabil, cu personaje simple și totuși extrem de complicate. Cu trăiri și emoții bine definite, și nu în ultimul rând cu o frumusețe interioară. Te induce în mister și totuși ți-l dă pe tavă, rezolvat, imediat ce totul se desfășoară conform planului. Totul se duce. Până când altceva se întâmple și atunci desigur că misterul ia mai mult avânt

Cartea m-a surprins în mod plăcut pentru că totul se învârte în jurul unei iubiri, nu în războaie și nu în gelozie. Ei bine, gelozie e puțin spus, atâta timp că Artabanus e doar invidios și cam foarte lacom.

Xerxes e singurul care i-a putut atinge inima Morei și singurul care a putut s-o facă să își defete iubirea interioară cu altă iubire. A fost singurul care, deși din Persia, de acum 2.500 de ani, a reușit să-i arate Morei că încă există loc de relație. Că nu poate fi singură la nesfârșit.

Pe de altă parte, Mora devine o regină ce e învăluită în mister șid ragoste de către toți și care e blândă și iubitoare. Așa cum, de fapt, o regină din Persia Antică n-ar fi fost pentru simplul fapt că ar fi prins îngâmfare. Zic și eu.

Stilul autoarei mi se pare plăcut, nu complicat, așa cum vreau eu, dar să stabilim ceva: un stil e un stil și de aceea se numește stil. Pentru că e... diferit.

Acțiunea, personajele, toate au fost bine descrise, deși mai e loc de „better”. Tot ce pot să spun e că mi-a plăcut.


„...moleculele voastre s-au încurcat.
Nu alea care trebuie, gândi Mora, rânjind.”

Cartea se poate achiziționa de aici, cu reducere.
Aștept să-mi spuneți dacă cumva ați citit cartea sau dacă vreți. Eu sunt singură că vă va plăcea. E o lectură liniștită și frumoasă.

Nu în ultimul rând, mulțumesc editurii Herg Benet pentur șansa de a citi această carte.
Simina

vineri, 1 ianuarie 2016

Retrospectiva anului 2015

Iată-ne, dragi cititori, într-un nou an plin de bucurii și speranțe, reușite, credință și iubire, sper eu.

Retrospectiva anului 2015 pentru mine este una bună, întrucât și 2015 a fost. Am întâlnit mulți oameni minunați, am citit cărți, am avut speranță, viața mea e schimbată în bine, și am și eu primul meu sponsor pe blog. Dar să bifăm:
- am adunat fix 56 de urmăritori pe blog (vă mulțumesc);
- am primit mai multe cărți decât mi-aș fi putut imagina. Thanks !;
- mi-am schimbat viața. Nu singură. Dar în bine;
- am vorbit cu scriitori, am și citit cartea unui scriitor înainte să fie publicată, am primit cărți cu autograf de la însuși scriitori, deci da, nu e o laudă, e o realizare;
- am citit multe cărți bune anul acesta, deși am citit și câteva care m-au învățat să le diferențiez pe cele bune de cele rele;
- am descoperit cu adevărat ce înseamnă să fii scriitor, întrucât am vorbit și m-am împrietenit cu atâția ! Și mă credeți sau nu înainte nu prea știam eu ce-i asta. Nu știam multe. ;
- am vorbit la telefon fix... vreo 50 și ceva de ore. Da. Cu Daria. Sălllll Daria;
- am cam făcut vânt de prin viața mea persoanelor care nu... meritau ! ;
- și, bă, am reușit să strâng un număr de cărți considerabil. Deci e bine;
- primul meu sponsor: Editura Herg Benet.
- mi-am făcut atâția prieteni încât îmi dau seama că nu-s singură printre oameni, cu oameni.

Și altele. Și altele. Și... da, altele, previzibil, nu ? Și voi. Voi să-mi ziceți ce-ați mai făcut. :)

2016. THIS IS SPARTAAAAAAAAAAAAAAAA ! 
Simina