sâmbătă, 13 februarie 2016

„Sârme și portocali” de Delia Oltea Rusu - Recenzie



Delia Oltea Rusu, născută în 1968, mamă a trei fete, dintre care pe una, și anume prima a pierdut-o. A lucrat ca profesoară și a călătorit prin străinătate, așa cum  și ea ne povestește în carte.

Nu pot să vă spun prea multe despre autoare deoarece nu i-am studiat profund biografia din punct de vedere al datelor, al numerelor și așa mai departe. Însă am citit o biografie întreagă a ei, cu bune și cu rele, mai bune decât o biografie formală, academică, plictisitoare și atât de plină de numere.

Cartea în sine, este plină doar de viața ei. A autoarei, însă asta e cumva puțin spus, pentru că în carte nu e doar viața ei, e viața tuturor persoanelor pe care le-a întâlnim în peregrinările ei și nu numai. E viața familiei ei, e un amalgam de amintiri și trăiri, unul care nu este destul plictisitor și nici de prisos - aș spune eu. Toată cartea este o biografie mai mult decât frumoasă, interesantă și care ne poate oferi câteva date despre autoare - e o aventură în sine, o lecție de viață, o schimbre a unui om care a devenit un altul cu aceleași baze pune pe care poate a uitat că le are și le-a redescoperit. Este o carte despre toate călătoriile sale, despre tot ce a întâlnit și a trăit, despre toate lacrimile vărsate, toate frustrările și toate suferințele pe care le-a înfruntat.

Ca să vă faceți o idee, și nu doar din spusele mele care uneori devin atât de pline de figuri de stil și metafore încât Eminescu mi-ar strânge mâna să mă audă - o, da, și n-ar fi rău - cartea cuprinde viața autoarei dintr-un anumit punt, aș putea spune. Începe cu momentul în care ea s-a hotărât să facă o schimbare, să încerce să găsească un trai mai bun, să depășească niște limite și niște iluzii propuse de propria persoană devenită pe jumătate absentă. Deși nu ni se descrie de la început viața sa de dinainte de acest început al peregrinărilor sale, pe parcursul cărții aflăm amănunte esențiale despre viața sa, despre trecutul și amintirile sale.

Odată cu peregrinările care au început de la dorința unui trai mai bun și spargerea unor limite și iluzii, au început și suferințele - care de fapt n-au lipsit nici până atunci. Delia, naratoarea, autoare, personajul principal, pleacă în țări străine. Pentru fetele ei, în principal, pentru familia sa, pentru viața sa, dar nu numai a sa, căci în primul rând o face pentru copiii ei cărora dorește să le ofere doar ceea ce este mai bun. Pleacă în Germania, pentru un post de muncă, însă dacă vă imaginați că de aici va fi totul roz, va reuși să câștige bani și va avea o muncă bine plătită, vă înșelați.

Delia trece prin multe greutăți. Ca să vă imaginați, gândiți-vă că sunteți într-un sat din Germania total izolat, cu un singur telefon la care poți să suni, cu o zi întreagă petrecută la o muncă istovitoare, cu niște șefi dintre care unul e un moș aproximativ sărit de pe fix, vânător, iar altul e o femeie cicălitoare, mai ceva ca o soacră. Colac peste pupăză, nici mâncarea nu e ce ai fi crezut, nici odihna, iar cei de care ești înconjurat sunt doar africani, polonezi, nemți, toți și fiecare fără știință de limbă română, așa că tu trebuie să vorbești limba germană, care, de fapt, nu e tocmai cea mai bine vorbită limbă de către tine.

În afară de toate astea, ar trebui să vă imaginați și faptul că sunteți marginalizați de toți, ca munciți ca într-un lagăr de concentrare și sunteți terorizați de aceiași șefi pomeniți mai sus.

Delia a trecut prin multe. Și-a schimbat viața, dar nu numai viața ei, ci și a familiei ei. A privit viața cu alți ochi, a devenit mai bună, mai credincioasă, mai pozitivă. A schimbat viața fetelor ei, le-a arătat partea cenușie a vieții de la vârste fragede, a călătorit, a plâns, a întâlnit oameni minunați, a suportat dureri trupești și sufletești atât de mari, și a ales să trăiască, să își depășească limitele.

Cartea te învață multe lucruri, deși uneori pe mine m-a și contrazis. Deși am primti de mult cartea, nu m-am apucat de ea. În schimb, a citit-o mama prima dată, și i-a plăcut tare mult. Ea a simțit că trăiește cartea cu adevărat, că o înțelege perfect pe autoare, pentru că și mama a trecut prin greutăți și suferințe enorme. Eu mi-am făcut curaj și am citit-o; nu pot spune că am trecut prin adevărate suferințe, comparând ceea ce i s-a întâmplat Deliei. Nu pot spune că lacrimile vărsate au fost atât de amare... deși nu mă îndoiesc că vor urma, așa cum în viața fiecărui om își fac loc.

Ce aș putea să spun ? Stilul autoarei e cursiv, totul e o narațiune, fără dialog, însă plin de multe aventuri. Autoarea e foarte deschisă în timp ce povestește și totul e enorm de bine emancipat, încât citești repede cartea, și cumva simți empatie cu personajele.

Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, n-am să las niciun fragment, îmi doresc să fiți voi, cu voi înșiși, să descoperiți fiecare părticică din carte.

Îi mulțumesc autoarei pentru tot, pentru carte, pentru faptul că a ales să ne povestească viața ei, viața familiei ei. Îi mulțumesc pentru faptul că a ales să-mi trimită cartea.

Ați citit cartea ? Aveți de gând ?
Simina S.

joi, 11 februarie 2016

„Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru” de Nina Cassian - Recenzie

Nina Cassian, cu numele de naștere Renne Annie Cassian s-a născut la 27 noiembrie 1924 în Galați și a decedat la 15 aprilie 2014, în New York, fiind o poetă, eseistă și traducătoare română de origine evreiască.

Debutează în „Ecoul” sub pseudonimul de Maria Veniamin, în 1944.

În 1985 Nina călătorește în New York și în circumstanțele date, ea fiind legată și de politică, apartamentul din România ăi este confiscat iar toate cărțile interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului comunist.

Cartea de față este în versuri, o poveste frumoasă pentru copii, scrisă atît de bine, și, pot spune atât de frumos și potrivit pentru copii. Deși povestea nu e una scurtă, ci de lungă întindere, și nici una cu strofe de patru versuri scurte, aceasta e una captivantă și deloc obositoare pentru copii, fără să-i plictisească sau să-i facă să urască cartea din cauza lungii întinderi sau mărimii strofelor, capitolelor și versurilor.

Povestea urmărește viața a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru, care se întâlnesc ăn junglă prin circumstanțe destul de frumoase însă periculoase pentru Ninigra. Aligru se vede nevoit să o salveze și așa, începând o conversație, după ce Aligru o salvează pe Ninigra, începe și o lungă prietenie. Aligru este - amănunt important și cu mult haz, pot spune că este un indiciu clar la adresa copiilor care facilitează interesul lor pentru carte - uimit de tigreasca vorbită de Ninigra, un accent foarte, foarte „tigrat”, care pronunțat la fel ca și în carte - lucru tare ușor - îi va atrage și amuza pe copilași.

De aici și până la ce se va întâmpla, cei doi pui de tigru o țin numai într-o joacă și-ntr-o prietenie netulburată. Însă într-o zi, în care cei doi prieteni pleacă la un iarmaroc al junglei, Ninigra este - printr-o întâmplare destul de ciudată și amuzantă - despărțită de prietenul ei. Până să-și dea seama Aligru, deja Ninigra nu mai e acolo. Ia-o de unde nu-i !

Așa că Aligru pornește prin junglă ca să o caute... și ce să vezi ? Ajunge și el în diferite primejdii, numai ca să-și găsească prietena, primejdii tare, tare mari. Ajunge să-l cunoască și chiar să slugărească la Animalul greșit, un personaj tare amuzant din carte și care-i va fascina pe copii și-i va ține în suspans. Apoi, la fel, Aligru ajunge să aibă vedenii, să dea de un sughiț interminabil din cauză că a mâncat douăzeci de bobițe - fructe de pădure, ce-i drept - pe burta goală.

Între timp, Ningra este batjocorită în fel și chip de niște personaje descrise foarte frumos, extrem de atrăgător pentru copii. Salvarea Ninigrei vine tot din partea unui personaj care, lucru ciudat, n-are nicio legătură cu ea, însă care se oferă să o ajute. Un personaj fascinant care de fapt îl ajută și pe Aligru.

De aici și până la ce o va aștepta pe Ninigra - niște aventuri amuzante și pline de suspans - nimeni nu-și imaginează, și în niciun caz copiii, că va ajunge chiar în acele locuri și în acele aventuri, pentru că micuța tigruță face cunoștință chiar cu pisici miorlăite, și chiar ajunge să-i fie renegat titlul de tigru.

Toată aventura este prezentată atât de frumos, încât, credeți-mă, dacă veți avea bunăvoința să-i lăsați - sau chiar să le spuneți înainte de a începe lectura copiilor că pot să vă întrerupă sau să-și întrerupă lectura pentru vă întreba ce înseamnă cutare și cutare - să își exteriorizeze curiozități și nelămuriri, atunci lectura va fi una prețioasă și distractivă. Toată aventura e plină de învățăminte, de glume, de amuzament, de frumusețe. Toate personajele conturate extrem de frumos, aventura nu prea complicată și totuși complexă, îi va atrage pe copii din prima.

Stilul autoarei, deși cum v-am spus strofele sunt lungi, la fel ca versurile și capitolele, este foarte frumos și potrivit pentru copii.

Eu am citit, la vârsta de vreo zece ani, carte într-o ediție veche, cartonată, care-mi place mult mai mult decât cea care se găsește acum la Elefant.ro, însă și aceea e destul de drăguță. Pot spune că unele dintre ilustrațiile ediției vechi erau mai abstracte și parcă un pic mai vesele, nu știu, poate e doar atașamentul meu față de ele pentru că eu am citit cartea în ediția asta, însă și cea de acum, cea nouă, e frumoasă și plină de ilustrații. Oricum, lectura în sine contează !

Nu am să vă las nicio strofă și niciun fragment din carte. Nu vreau să vă stric nicio surpriză, vreau să savurați fiecare vers în parte, alături de copii sau singuri.

Voi ați citit cartea ? Aveți de gând ?
Simina S.

miercuri, 10 februarie 2016

„Prinț și cerșetor” de Mark Twain - Recenzie


Mark Twain, cu numele adevărat de Samuel Clements, a fost născut în anul 1835 și a decedat în anul 1910. A scris diferite romane populare ce au intrat în literatura universală, cunoscute și iubite de oameni din lumea întreagă.

Romanul de față a fost unul dintre cele mai bine primite, unul care a uimit cel mai bine publicul și cititorii. Cunoscut ca scriitor, satirist și umorist american, nimeni nu se aștepta la o astfel de mutare din partea lui Mark, cunoscut pentru romanele sale pline de umor, ironie, și într-o oarecare măsură, de batjocură.

Cartea cuprinde povestea a doi copii identici la înfățișare, însă nu și în statutul pe care îl au. Primul este un cerșetor veritabil, pe nume Tom Canty, iar al doilea este prințul Engliterei, atât de așteptat și atât de slăvit, pe nume Eduard.

Cei doi copii, aparent, desigur, veți crede că nu se cunosc și nici n-ar avea cum. Însă, întâmplarea face, cei doi copii ajung să se cunoască chiar foarte bine, încât ajung să facă schimb de... „statuturi”. Așa că, poate, vă imaginați ce urmează, însă n-am să vă spun în ce chip se ajunge la asta.

Prințul Eduard ajunge să colinde toată țara, în căutarea revenirii sale pe tron. Însă în această lungă călătorie, ajunge să observe nemiloasele legi ale Angliei, suferința pricinuită de ele, cât și de sărăcie. Ajunge să vadă pe pielea lui că, de fapt, nu toți oamenii săraci, nu toți paria din regat sunt așa și în interior pe cât sunt considerați la suprafață. Întâlnește zdrențăroși schingiuiți de nemiloasa lege, un bun cavaler ce-l va ajuta și-l va ocroti, două femei ce-i dau sfaturi bune și ajung să fie arse pe rug, și chiar în ipostaza de a fi el însuși biciuit la stâlpul infamiei, lucru care, după cum se vede, nu se întâmplă, căci iarăși, plebea îl salvează pe micul rege.

Cartea în sine, cât și povestea, este considerată, de la început până la sfârșit, o poveste pentur copii și adulți, o poveste ce întâlnește două destine atât de diferite, însă, o, care ar putea să fie legate atât de bine ! De la un cerșetor și un prinț nu ne așteptăm la o legătură cât de mică, însă în carte o găsim. Sărmanul Tom Canty este crezut smintit de familia sa, din cauză că acesta își imaginează mereu numai curți regale, regi, prințese, paji, citind cărți de istorie despre regi și regine și jucându-se în chip regal de-a regele cu micii săi prieteni din Curtea Gunoaielor. Pe de altă parte, bunul prinț al Engliterei, Eduard, urmează să devină rege. Este asaltat cu iubire și bunăvoință din partea slujitorilor săi care-i fac toate poftele și care-l îngrijesc mai ceva ca pe un om ce nu trebuie să se spargă în vecii vecilor. Și, până la urmă, acești doi copii de o asemănare izbitoare, exterioară, ce-i drept, ajung să fie atât de apropiați, atât de legați unul de altul, atât de buni prieteni. Și vă întrebați cum s-ar putea înfăptui aceasta, cum am putea ajunge noi în această ipostază, să vedem un rege și un cerșetor atât de legați unul de altul ? Citiți cartea, și veți afla.

Tot ce pot să spun despre stilul autorului este doar că acesta își face cu prisosință treaba și că, deși aceasta constituie opera serioasă a scriitorului, umorul și satira se mai găsesc pe alocuri. Deși în această carte am găsit un schimb destul de schimbat al autorului, mult mai profund, mult mai frumos, pot spune. Desigur că nu consider celelalte cărți mai mult satirice, umoristice, mai prejos de cartea aceasta, însă pot spune - și cred eu că sunt îndreptățită de cei ce vor citi cartea - că toată această operă e însoțită nu doar de umor, aventură, poveste - ci și de morală. O mare, mare morală, mai mare decât orice morală găsită în vreo carte de-a sa. Pot spune, la fel ca și fetița autorului, care declarase că așteptase de mult ca tatăl ei să scrie o carte serioasă, că eu așteptam de mult să o găsesc. Că nu credeam faptul că Mark Twain e capabil de o explozie de seriozitate, de morală, de o astfel de scriitură care să justifice însușirea dată cărții, aceea de morală, de dovadă a minții nu atît de vitregite de umor a autorului, de o carte care lasă în urma ei o morală care, poate, dăinuie în mintea celui ce o citește. Nu doresc să justific aici, morala, precum nu-mi stă-n gând nici s-o scriu și s-o dezvălui. Însă vă dați seama, poate, că e una specială, destul de întâlnită de-a lungul vremilor, și totuși în acest caz extrem de bine conturată și exemplificată.

Mai doresc să spun că toată cartea cuprinde și multă istorie, așa că deși sunteți cu mult înaintea veacului acela, și deși nu cunoașteți prea multă istorie engleză, cartea însuși vă ajută să vă acomodați atmostferei atât de prinsă de istorie, însă, nu vă pripiți, pentru că asta nu înseamnă date istorice și astfel de însemnări care vă pot distrage atenția spre altceva poate, sau vă poate plictisi în așa hal încât să lăsați deoparte cartea. Nu, pentru că stilul autorului face ca și cartea în sine să se îmbine perfect cu istoria.

Am aici un fragment care m-a mișcat și pe care de la bun început am stăruit să vi-l prezint și vouă, ca o ultimă convingere în instanță, pentru a vă hotărî și voi să citiți cartea:

Femeile-și plecară capetele și-și acoperiră fețele cu palmele. Flăcările galbeme începură să se înalțe, însoțite de trosnetul și pârâielile vreascurilor, și spirale de fum albastru porniră să se împrăștie în vânt; preotul își ridică brațele și începu o rugăciune; tocmai atunci două fete tinere intrară alergând prin poarta cea mare, scoțând țipete sfâșietoare, și se aruncară la pieptul femeilor de pe rug. În aceeași clipă fură târâte la o parte de gardieni, și una din ele fu țintuită ca-n clește, însă cealaltă se smulse din strânsoare, spunând că vrea să moară împreună cu mama ei. Înainte de a putea fi oprită, își aruncase iarăși brațele de gâtul mamei sale. Fu târâtă deoparte, încă o dată, cu fusta în flăcări. Câțiva oameni o ținură, îi rupse bucata de fustă aprinsă și o aruncară departe, în vreme ce fata se zbătea tot timpul să i se dea drumul, spunând că acum va rămâne singură pe lume și rugându-se să i se îngăduie să moară împreună cu mama ei. Amândouă fetele țipau fără încetare și se luptau ă scape din încleștare. Dar deodată larma aceasta fu înecată de un potop de strigăte sfâșietoare - vaiere de moarte; regele își îndreptă privirea de la fetele înnebunite, spre rug, apoi se întoarse, își rezemă de zid fața pământie și nu se mai uită deloc. Își zise: „Cele ce-am văzut în această singură clipită, în veci de veci nu-mi vor pieri din maintire, ci vor stărui acolo și le voi zări în fiecare zi, le voi visa în fiece noapte, până-n ceasul morții. De-ar fi dat Dumnezeu să fi fost orb !”

Ați citit cartea ? Aveți de gând să o faceți ?
Simina S.