marți, 15 martie 2016

Nou în bibliotecă (II)

Bună să vă fie ziua... cât a  mai rămas din ea. Îmi cer scuze pentru faptul că postez abia acum un „Nou în bibliotecă”, deși unele cărți sunt de toamna trecută sau chiar din vară. Pentru că nu vreau ca postarea să fie una lungă, prea lungă, am s-o pun pe mai multe articole, având în vedere că nu de mult timp s-au mai strâns ceva cărți. Dar acum vă prezint acestea... și vă spun că nici postarea asta nu va fi scurtă !

Mai întâi, ea... „Domnul Tic”, căreia i-am făcut recenzie aici. O carte minunată, cu o copertă frumoasă. Are și volumul II, deși eu nu l-am achiziționat - primul l-am primit de la autoare - însă plănuiesc asta. Am să fac în curând și o postare  - de m-ajută Dumnezeu - și despre minunata călătorie a Laurei și-a lui Andrei pe tandem, călătorie ce va urma. :) Dar, până atunci, părerea lui Colorel e că Tic e tare alb. I-ar mai trebui nițel culoare, așa spune el. Uită că botul și burta lui sunt tot albe ! Dar oricum îl îndrăgește pe Tic. Lecturează și el cartea !

Da, din nou, Colorel e prins în cadru. Dar dincolo de asta se află Pongo împreună cu o carte minunată căreia i-am făcut recenzie aici.

Evident, ursul meu călător prin deșerturi a citit „Planeta de aur” și insista să apară lângă carte. Aceasta am primit-o de la autor, am știut pe dată că-mi va plăcea. E pur și simplu minunată, o carte pentru copii și pentru copilul din voi. Recenzia aici.


Un cadou, ce-i drept neașteptat - deși aș fi putut să știu de la-nceput - de la un drag prieten. Profesorul meu, ca să fie mai clar, căruia îi datorez sfaturile bune și ajutorul dat în afara predării unor lecții. Nu am citit-o încă, dar e cartea preferată a unui om cu gusturi literare minunate. Așa că, evident, probabil îmi va plăcea, având în vedere că e și o carte polițistă.

Acesteia i-am făcut recenzie aici și deși nu a fost ceea ce mă așteptam mi-a plăcut. Broscuța și ea colorată insista să ajungă-n poză. A, da, ați văzut coperta ? Nu-i superbă ?


Alt cadou minunat. Și deși n-am plănuit-o pentru lecturile din viitorul apropiat, voi încerca s-o citesc.
Și aceasta, căreia i-am făcut recenzie aici. :)
Aceasta am primit-o în urma unui schimb de cărți cu Anca, o fată minunată. Și tot cu cartea asta am primit și niște semne de carte pe care nu le-am mai fotografiat - pe-asta am s-o fac la următoarea postare.

Altă carte minunată. Recenzia aici.

O carte care n-a fost ceea ce mă așteptam, dar mi-a plăcut. Laura Nureldin scrie cu un stil ușor și frumos - iar pe seama cărții ar ieși chiar și-un film bun. Recenzia aici.


Cam acestea au fost câteva dintre cărțile noi prin biblioteca mea. Deși acum nu mai sunt la fel de noi ! :)

Aștept părerile voastre și să-mi spuneți ce-ați mai primit sau achiziționat. :)

Bucurie. :)


Simina.

duminică, 6 martie 2016

Viața nu este despre a aștepta ca furtuna să se oprească, ci despre asta:

De-a lungul vieții mele, deși nu este încă una longevivă - sper să fie - cred că am învățat faptul că furtunile nu trebuie urâte... nu trebuie să-ți iei umbrela și să strigi „De ce Doamne, tocmai eu?” ci mai potrivit ar fi să înveți să dansezi prin ploaie.


Mi-am amintit chestia asta de multe ori - însă o ignoram. Zilele astea am găsit un citat foarte frumos pe Pinterest, care suna în felul următor: „Viața nu este despre a aștepta ca furtuna să se oprească, este despre a învăța să dansezi în ploaie.” și mi-a plăcut foarte mult. Am găsit pe internet foarte multe articole pe tema asta - care probabil au început tot de la citatul acesta, iar de asemenea am găsit și varianta „Viața nu înseamnă să supraviețuiești unei furtuni, ci să știi să dansezi în ploaie”, care, dacă mă întrebați pe mine, deși aparent nu este foarte diferită de cealaltă - și aici am spus aparent - de fapt schimbă foarte mult citatul și are o esență la fel de mare.

Varianta a doua - nu că prima nu m-ar fi inspirat - mi se pare că dă foarte mult de gândit. Pentru că, vedeți voi, noi, oamenii, ne cam luăm sabia din teacă - eventual paloșul lui Făt-Frumos și o secure/coasă țărănească - și purcedem la luptă ! Cum, la luptă ? Foarte bine ! Avem impresia că luându-ne în piept cu viața, încercând să-i străpungem inima cu sabia și trăgându-i lovituri asfixietoare în gât vom birui absolut tot răul. Ei bine, dacă privim subiectiv și bolnav, da, este o soluție - sau cel puțin ar fi frumos să fie - foarte bună. Să ne încredem în propriile forțe, să avem curaj, să avem tenacitate, să avem dragoste de supraviețuire, nu, fraților ? Și la sfârșit să avem izbândă - ca tot omul, am putea spune, care tot așa a făcut și bine i-a mai fost ! Sau poate că din contră.

Ce încerc să spun este foarte simplu. Probabil că toți, la un moment dat - și poate chiar și acum ! - ne luăm în piept cu viața - că suntem mari și tari, nu ? Evident ! Sau poate mai puțin. Să ne amintim ce spune a doua variantă a citatului: „Viața nu înseamnă să supraviețuiești unei furtuni, ci să știidansezi în ploaie.” Nu asta facem noi, încercăm să supraviețuim furtunii, să o alungăm, să o biruim pur și simplu prin luptă corp la corp, cu toate forțele noastre ? Pentru că ne angrenăm în deviza de a reuși să ieșim învingători, să supraviețuim până la sfârșit - când ne imaginăm că, evident, vom ieși învingători prin această sublimă, dreaptă, și chiar singură metodă. Dar ce spuneam mai sus ? „...să știi să dansezi în ploaie”. Asta e o parte mult mai complicată, pe care în loc s-o adoptăm ca pe un copil bun cu organe din smerenie, din iubire, din bucurie, o dăm la o parte în favoarea primei - pe care, de altfel, o susținem ca fiind singura și eficienta solitară izbânditoare.



Dar e mai greu, spun eu, să ne dăm seama ce înseamnă asta. Nu ne ajunge o simplă explicație prinsă pe fugă - pe care de fapt o denigrăm în toate zilele cotidiene. Dacă am și ajuns la punctul ăsta, aș vrea să menționez că articolul acesta nu e a douăzecea umplutură a grămezii de articole motivaționale-zen-perfecta-viață. Este, de fapt, o mică concluzie. Și acum să revenim  la oile noastre !(!!!) „Să dansezi în ploaie” nu e numai o metaforă frumoasă, o vorbă ce ne este repetată în fiecare zi, cred eu, sub diferite forme. Să dansezi în ploaie înseamnă să te acomodezi furtunii, să te pliezi pe ea, să te bucuri de ea, s-o apreciezi, să fii fericit că ai primit-o și cade peste tine, pur și simplu să accepți suferința. Știu că v-am amețit cu atâtea ocolișuri mai sus, însă - recunosc - trebuia să găsesc forma cea mai simplă de a explica concluzia asta. Cred eu, și sunt sigură, că a dansa în ploaie înseamnă ceva frumos. Iar aici, în contextul acesta sănătos, înseamnă a accepta - cum spuneam mai sus - totul. Tot ce ți se întâmplă, toată suferința, s-o înduri, să încerci să scoți și din ea miezul bun. Asta înseamnă să dansezi în ploaie - să te uzi și să rămâi cu bucurie. Să suferi și să scoți și de aici fericirea. Să te nu te revolți atât de mult, ba chiar deloc, dacă se poate. Să știi că după ce vei scoate tot ce e bun din acea furtună, acea suferință, acea problemă care înainte - sau încă - părea de netrecut, după ce vei stoarce miezul bucuriei din ea, va răsări soarele. Să știi că ești mai pregătit, mai încercam pentru toate celelalte care vor urma, pentru că vor mai urma. Asta înseamnă să dansezi în ploaie. Să accepți. Să știi că lacrimile alea îți vor spăla sufletul - deși tu poate nu știai că e înnegrit, continuai să crezi că e alb și pur, că e așa și așa... și poate nu, nu aveai dreptate. Și tu te revoltai încă împotriva lacrimilor care veniseră cu gând bun să-ți spele sufletul ! Se poate prostie mai mare ?

Îmi amintesc de o pildă pe care o citisem undeva, despre creion. Spun creion, ca și substantiv comun, pentru că nu e un personaj. Pot spune creioane - și va fi același lucru. Știți de ce ? Pentru că aceste instrumente de scris, creioanele, sunt unul dintre exemplele foarte bune ca să mai exemplufic și mai simplu tot ce spuneam. Pilda suna cam așa: creionul, în imperfecțiunea sa, după ce îl folosești, i se tocește sau rupe mina, vârful negru - acum și colorat, tot aceea este - și creionul trebuie ascuțit. Îl introduci în ascuțitoare, care îl „taie”, practic, de jur împrejur. Toată această operațiune necesită suferință. Necesită durere, lacrimi, cum am spune noi. Însă, la sfârșit, creionul este pregătit pentru alte notații, pentru alte desene, în principiu, pentru viață. Creionul a suportat suferința, a suportat lacrimile, durerea, pentru a lua o nouă haină bună de bucurie, de înnoire, de iubire, chiar de sfințenie. Va mai suporta și altele. Cred că exemplul acesta este, cel puțin, explicit !

Și cred că eu termin aici, cu mențiunea că dacă voi veți ca mine, vă veți revolta, vă veți scoate securea țărănească împotriva suferinței - veți ajunge mai rău decât în primul punct, de unde ați început. Așa că dansați în ploaie, un lucru care mai degrabă nu se învață, nu se predă, ci se simte - se simte că după ce faci asta vei fi mai bun. Desigur ca să începi să dansezi în ploaie, trebuie să vrei s-o faci, să fii de acord cu lăsarea sabiei acasă, chiar și dacă aduci argumentul că arma ar fi „preventivă”.

Mulțumesc, aștept părerile voastre în comentarii. :)
Simina S.
Aici sunt de părere că putem ilustra metafora cu lacrimile, sau stropii de ploaie, care trecând prin sufletul nostru ni-l spală. Vedeți și voi că atunci când cad sunt negru, nu ? :)