sâmbătă, 30 iulie 2016

Leapșa: Citesc literatură română

Voiam să vorbesc azi despre autori români, pentru că am primit un fel de leapșă de la Amalia, căreia-i mulțumesc, și mai e și evenimentul Emmei, foarte interesant.

Leapșa de la Amalia era primită pe Facebook, dar m-am gândit să o public aici.

Cinci cărți românești pe care le-am adorat.

Ei bine, sunt multe, dar am să spun că Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu e superbă. Mai e și Lizoanca la 11 ani de Doina Ruști, Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini de Laura Baban, Mormolocul de Profira Sadoveanu, Asasinul acordă interviuri de Mircea M. Ionescu.

Cinci cărți românești pe care sper să le citesc.

Niculaie Moromete de Marin Preda, Plumb de George Bacovia, Viața pe un peron de Octavian Paler, Elevul Dima dintr-a șaptea de Drumeș, Ciuleandra de Liviu Rebreanu.

Despre Emma și inițiativa ei de a citi în luna august doar cărți din literatura română, aflați mai multe aici, pe blogul ei.

Dau leapșa Dariei, lui Andrei, Adinei, lui Madeline, BuburuzeiBia și oricui dorește s-o facă.

Voi ce cărți românești citiți ?
Simina.

vineri, 29 iulie 2016

„Laptele negru al mamei” de Cosmin Leucuța - Recenzie

Laptele negru al mamei este o ironie la adresa mea, la adresa oricui citește această carte.

Cartea lui Cosmin Leucuța este, de fapt, o ironie. Este ca o comedie pe baza a ceea ce face cititorul - și anume încercarea de a rezolva o absurditate sau de a afla răspunsuri ticluite de el însuși, ignorând adevărul simplu pe care îl are în fața lui, vociferat și spus de atâția oameni.

Cosmin Leucuța (n. 1986) este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest, Timișoara. A publicat în revista EgoPHobia trei povestiri și trei nuvele. Romanul său de debut, Laptele negru al mamei, este unul din cele două cîștigătoare ale Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013 (secțiunea Proză).


Cartea este de fapt o capcană care te îmbie să iei parte la comedia scriitorului. Încerci să găsești răspunsuri la o absurditate, sau încerci să ticluiești răspunsuri la o întrebare căreia îi ai deja răspunsul adevărat. Mai exact, cartea te îmbolnăvește de nebunie - pentru că însăși cartea este o comedie nebună, care îți pune în față absurdități, probleme, răspunsuri. Și ce vei face tu? Vei lua absurditățile de bune, vei înlătura răspunsurile adevărate pe care nu vrei să le accepți, vei încerca în zadar să găsești răspunsul absurdității și vei ticlui răspunsuri pentru problemele deja rezolvate. Pentru că această carte este o cutie cubică fără deschidere care te obsedează. Nu are deschidere, deci nu are răspuns, însă nici nu ți-a cerut cineva vreun răspuns pentru că nu e nevoie de el și el nici nu există - o absurditate este o absurditate, o inepție, nu? Însă nebunia de aici începe și asta este - trăirea unei absurdități. Deci tu nu faci nimic și te îndrepți spre nimic - sau, în traducere, te îndrepți spre ce e mai rău.

Cartea are farse la adresa cititorului care par credibile, mai degrabă probleme credibile dar care sunt de fapt absurdități capcană.

Cartea aceasta m-a făcut și pe mine să cad în farsele autorului, pentru că am încercat și eu să găsesc răspuns la niște absurdități. Sunt doar absurdități cusute cu credibilitate falsă - minciuni bine construite în așa fel încât tu le crezi și mai și încerci să găsești răspunsuri. Adevăratele răspunsuri la adevăratele probleme le ignori și încerci să ticluiești ceva mai bun - dar nu iese nimic pentru că există, în afară de adevăr, minciuna, iar răspunsurile tale sunt minciuni care răsar din neacceptarea adevărului.
Cartea te lasă cu întrebări cărora nu le afli răspunsul. De exemplu, cutia cea neagră apare în special în prima poveste și ea reprezintă cartea dar este absurditatea, ceva ce încercăm să credem și ceva ce încercăm să trăim, să-i dăm un sens însă ne îndreptăm spre ce e mai rău.

M-a enervat stilul autorului. Dar asta este, poate,  o altă ironie. Bine, asta e o ironie în cazul în care nu-ți place stilul autorului de a se exprima și felul cum îți prezintă personajele.

De fapt, îți dă impresia că nici ele nu știu cine sunt, că au nevoie să se cunoască pe ele însele, că au nevoie de ceva, ceva ce caută și găsesc dar își dau seama că acel ceva n-a fost ceea ce caută pentru că golul nu s-a umplut - acel pustiu din sufletul lor pe care nu îl pot umple, acea lipsă care îi macină și căreia îi caută antidotul, caută ceva destul de mare și de grandios, ceva ce să le ofere plăcere și să le umple golul însă niciodată ele nu reușesc.

Trăiesc în absurditate, în plăcerea continuă, în zona de comfort care nu le oferă altceva decât un cuțit pe care să-l învârtă în rană și continua durere, continua murdărie pe care o simt și caută în continuu ceva care să-i spele și să îi facă fericiți, dar nimic nu le umple golul, nimic nu îi spală.

Personajele par niște copii lipsiți de părinți, lipsiți de iubirea cea adevărată și lipsiți de ceea ce le trebuie cu adevărat, fără îndrumare și fără sprijin, astfel că ei încearcă încontinuu să găsească ceva potrivit pentru ei, ceva care să-i formeze cu adevărat oameni, se caută pe ei înșiși însă în ceea ce ei acceptă și în ceea ce lor le place nu găsesc nimic altceva decât tristețe, amărăciune, înstrăinare de sine și o lipsă foarte mare, pe care nu o pot completa, nu o pot acoperi, nu o pot ascunde, nu o pot arunca pentru că face parte din ei, este ceva ce trebuia umplut cu ceva ziditor, cu ceva folositor, iar acum a rămas un mare gol pe care ei nu știu cum să-l umple.

Fără îndrumare, ei aleg ceea ce este mai vătămător pentru sufletul lor, se bazează pe plăceri carnale, pe plăcerea de acum, atât de trecătoare, pe zona lor de comfort și pe frumusețea trecătoare. Se distrug pe ei înșiși refuzând adevărul și ceea ce este cu adevărat important în favoarea a ceea ce le murdărește sufletul și îi distruge, neputând să-și umple acel gol din suflet.

Spre surprinderea mea, cartea nu a fost un eșec total, însă trebuie să o înțelegi și să o apreciezi la adevărata ei valoare.

Dacă iei totul ca pe o poveste, atunci nu vei reuși să o înțelegi cu adevărat. Pentru că în primul rând este o carte care are absurdități, are farse și ironii  și dincolo de ele se ascunde metafora, viața acelor persoanje lipsite de ele însele, lipsite de adevăr și de ceea ce au nevoie cu adevărat.

Persoanajele reprezintă mai mult sau mai puțin omul modern, care are impresia că le știe pe toate și că are și discernământul de a alege sigur ceea ce i se cuvine și ceea ce nu i se cuvine, ceea ce are nevoie și ceea ce nu are nevoie, ignorând adevărul pentru absurdități și neacceptând adevăratele răspunsuri simple pentru ticluirile proprii care zac în minciună.

Fără doar și poate, cartea trebuie rumegată. Da, n-am spus digerată, n-am spus mestecată, pentru că de obicei oamenii nu rumegă și pentru că ironiile și absurditățile din carte nu trebuie să fie ceea ce ne captează atenția, ceea ce ne rămâne după aceea, asta fiind o capcană, ci ar trebui să vedem dincolo de ele în metafora omului modern care se îneacă în absurditate și în lucrurile neimportante, care nu-l zidesc ca om și care nu îl ajută.

Mulțumesc autorului pentru șansa de a citi această carte.
Simina.


joi, 21 iulie 2016

17 ilustrații care te vor inspira să pui mâna pe o carte

Salutări !

Revin cu un articol mai relaxant, unde voi împărtăși câteva ilustrații frumoase despre lectură. Sunt niște ilustrații foarte sugestive, pe care poate le-ați văzut și aici, pe pagina de Facebook a blogului, dar sunt sigură că nu pe toate. Să începem !

















Sper că ilustrațiile v-au inspirat  să puneți mâna pe o carte. Știu, uneori pare greu, chiar și pentru mine. Sper că ilustrațiile vi se pare interesante și aștept părerile voastre în comentarii. 
Simina.

vineri, 15 iulie 2016

Book Blogger Tag

Ziua bună !

Azi am revenit cu un tag distractiv și interesant de la Daria, căreia-i mulțumesc. Să începem !

1.  Trei lucruri pe care nu le suporți la o carte.


Eu cred că o carte adevărată e aceea care aduce ceva în plus, care te hrănește spiritual. O carte e aceea din care poți învăța ceva, din care înveți lucruri folositoare, care, dacă-mi dați voie, te scoate din ignoranță, indiferență, prostie.

Și ce nu suport eu la o carte este limbajul licențios exagerat. Am înțeles că ceva e relatat exact cum a fost, înțeleg că poate acesta e stilul autorului. Dar exagerarea limbajulu licențios în adevăratul sens al cuvântului licențios fără niciun rost mă zgârie pe retină. Și apoi, e cam neplăcut să citesc injuriile cuiva nu din cinci în cinci minute, și din cinci în cinci cuvinte - sau când se domolește din cinci în cinci fraze, dar, nu vă stresați, când se întâmpă să se domolească oricum urmează o perioadă de exprimare exploziv de... enervantă.

Și apoi, comercialitatea, așa cum spunea și Daria. O carte - sau mă rog, un text - scrisă pentru bani nu cred că va da un rezultat chiar atât de înfloritor - cel puțin nu pe plan scriitoricesc. Însă pe plan financiar, da. Și așa te-ai lipsit de scrupule !

O poveste, o idee, un text care nu relevă nimic. Dacă ai scris o carte, ei bine, trebuie să transmită ceva, ceva constructiv, ceva care să șteargă măcar o mică pată a mediocrității. Dacă ai o poveste care nu transmite nimic sau cel puțin transmite un mesaj irelevant despre ceva la fel de irelevant care în viața reală nu prea își găsește sensul, ceva care nu poate fi pus în legătură cu nimic, ceva care până la urmă nu transmite nimic Omului și umanității, omenirii - îmi pare rău, e detestabil. Pentru că vrei să scri literatură, deci cultură - literatura, cultura, e despre ceva, transmite ceva spre oameni.

2. Descrie locul tău perfect pentru a citi.


Pot citi aproape oriunde - în vânt, în ploaie, și țin minte de replica profesorului meu de română despre mine cum că Asta poate citi oriunde !, în timp ce citeam în condiții mai vitrege afară pe jos, dacă nu mă înșel pe beton sau iarbă.

Îmi place să citesc în natură, la țară, în pat, în picioare. Oriunde.

3. Trei confesiuni legate de cărți.

Eu nu consider tot ce e e pe piața de carte a fi și carte.

Îmi iau cărți cu mine aproape peste tot.

Îmi place să împrumut cărți de la bibliotecă.

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți ? 


Ieri am terminat Între două țărmuri sau, tradus după titlul original, Americanul (titlu original: The American) și cartea a fost frumoasă. M-a scos din sărite. A durat până s-o termin și nu pot să spun că am plâns, dar sfârșitul, ah, sfârșitul ! Ce am simțit la sfârșit, la ultima pagină... Vai, doamna Tristram, vai, Newman !

Și am plâns cam acum un an și ceva la Femeia în alb de Wilkie Collins pe care trebuie s-o citiți. Și vara trecută am plâns la Singur pe lume de Hector Malot. Și mai recent la Valuri de viață de Lina Moacă.

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta ? 


Le țin pe marginea patului (e extensibil, eu dorm doar pe o parte, cealaltă e ridicată și formează o margine pe care pot pune cărți).Se aflau mai multe, dar pe una am terminat-o, trei le-am eliminat - una era citită, cealaltă nu poate fi carte, n-o numesc așa, iar cealaltă e a surorii mele - și deocamdată pe una dintre ele o citesc, una stă de ceva vreme mereu acolo, mai sunt câteva pe care vreau să le citesc... Voi scrie un articol despre asta.

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești ? 

Nu prea mănânc când citesc, nu pot acorda timp mâncatului, citesc și las gustările la o parte. Dar când mănânc nu cred că am o gustare preferată.

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.


Absolut tot ce scrie și spune Hrisostom Filipescu ! Apoi Femeia în alb de Wilkie Collins și Singur pe lume de Hector Malot.

8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.

Nu cred că am un raft favorit, probabil cel pe care am cele mai mult cărți, dar nu am vreo fotografie prea bună cu el. Și apoi, de ce să nu vă arăt o ilustrație frumoasă care inspiră la citit în locul fotografiei cu raftul ?


9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Sursă de învățătură sau amintiri din copilărie sau o mare binecuvântare.

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău ? 

Acum că mă gândesc la asta, nu prea știu. Dar dacă l-aș spune nu ar mai fi secret. Dar un lucru interesant - poate - este că nu pot să spun că o carte m-a făcut să mă
îndrăgostesc de lectură. Pur și simplu, nu-mi pot da seama că vreodată nu mi-a plăcut să citesc, pentru că și atunci când eram mică îmi plăcea să fac asta sau să ascult povești.


Îi mulțumesc din nou Dariei de la Cărțile Nopții pentru tag și vă invit să-l citiți și pe al ei, aici. 

Nu voi da tag-ul mai departe în mod special, ci îi invit pe toți cei care vor să îl facă.

Simina.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Cărți uitate

Salutări !

Vreau să anunț și pe blog faptul că am reușit, în colaborare cu GoodRead.ro, să pornim campania Cărți uitate.

Campania va fi derulată aici, pe blog, și pe site-ul GoodRead.ro. Știu că multe lucruri din plan s-au schimbat, recenziile nu vor fi postate aici și știu că probabil nu la asta v-ați așteptat.

Recenziile vor fi postate pe GoodRead.ro, unde am avut onoarea să primesc „un locșor” special pentru campanie. De fiecare dată când voi posta o recenzie voi anunța și pe blog și, implicit, aici, pe pagina asta separată pe care o găsiți și în partea de sus accesând din cele cinci rubrici Cărți uitate. Tocmai am postat prima recenzie, a unei cărți pentru copii care este înscrisă pe GoodReads, însă are doar un singur rating. E o carte frumoasă din copilăria mea care merită să fie adusă la cunoștința mai multor cititori.

Sigur că în campanie vor mai urma recenzii, și sigur că nu voi părăsi blogul - voi fi chiar mai activă, sper. Cât despre recenziile din campanie, am în plan destul de multe - majoritatea fiind cărți pentru copii.

În afară de asta, prima recenzie este aici:

Recenzie Totul pentru un leu de Nae Deșteptul: click aici.

Despre campanie găsiți mai multe aici.