sâmbătă, 24 septembrie 2016

„Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș - Recenzie


Dima este un băiat care anul acesta va învăța pentru prima dată la o școală normală. După ce a călătorit în zeci de țări și orașe și a văzut locuri minunate, se întoarce în țara sa pentru a renunța la învățământul de acasă și a-l lua în primire pe cel colectiv, la școală. Deși are emoții, speră că noul an școlar îi va aduce experiențe frumoase și prieteni buni.

Însă totul se complică atunci când Dima găsește în tren fotografia Alinei Barbu - de care se îndrăgostește. Deși nu a vorbit cu ea niciodată și nu o cunoaște personal, Dima le spune prietenilor și apropiaților că este într-o relație cu ea, se laudă cu întâlnirile fictive și creează o obsesie pentru această cântăreață celebră.

Voiam de mult timp să citesc această carte. Peste tot Mihail Drumeș era lăudat, și operele de care am auzit cel mai mult au fost Elevul Dima dintr-a șaptea despre care vorbim azi și Invitația la vals. Mă așteptam la ceva cu totul și cu totul uimitor din partea acestei cărți, speram să fie o lectură minunată și adevărul este că m-a surprins - atât de punct de vedere pozitiv cât și negativ.

Povestea în sine este una frumoasă, cel puțin și mi s-a părut până la un anumit punct. Totul e dat peste în viața lui Dima când se îndrăgostește de Alina Barbu, dar și mai și când o întâlnește pe Lotte - fiica gazdei Donna Bianca. Întâlnirea dintre cei doi nu e, aparent, tocmai una reușită, pentru că Dima încurcă din greșeală camera lui cu cea a lui Lotte și astfel intră peste ea.

De atunci, Lotte are grijă să-i reproșeze noului venit lipsa de politețe oricând are ocazia. Ca doi copii capricioși, cei doi ajung să se înțepe unul pe altul, să se lupte corp la corp în joacă, și tot ceea ce urmează duce părăsirea Alinei Barbu cea imaginară de către Dima pentru noua lui dragoste, Lotte.

Întorsătura pe care au luat-o lucrurile în acest punct m-a bucurat - mă săturasem de Alina Barbu și imaginația bogată pe care o avea Dima. Consideram relația cu Lotte ca ceva mult mai serios, un fel de nou nivel la care a ajuns Dima, o nouă treaptă a maturității. Ceea ce m-a deranjat apoi a fost aventura lui cu una dintre prietenele lui Lotte, și chiar faptul că Dima considera în continuare că acea fată e și ea în inima lui - are și ea un loc acolo, împreună cu Lotte, că Lotte are un suflet bun și e o fată minunată, pe când cealaltă e frumoasă și considerată de Dima o adevărată profesoară de amor. Se pare că aici influența operelor lui Caragiale își spune cuvântul.

Dar cum rămâne cu Alina Barbu? Veți vedea că și aici se simte ceva din Caragiale, un fel de scenă comică și totuși dramatică. N-am să vă spun ce s-a întâmplat cu dragostea lui Dima pentru ea - totul a avut o întorsătură neașteptată și n-aș vrea să vă stric surpriza.

Cât despre colegii de școală, profesori și prieteni n-am spus prea multe până acum. Trebuie să menționez că Dima pune la cale o expediție fantastică împreună cu prietenii lui care ia o amploare tot mai mare după ce găsește într-o ramă veche un fel de hartă a comorii - mai bine zis o scrisoare unde se dau câteva date despre un anumit loc, o insulă unde ar exista o comoară uriașă. Expediția e denumită A.R.P.E.T. și cei care se alătură - arpetiști.

Chestiunea devine una serioasă și chiar profesorul de română, Domnul Iliuță, ajunge să-i viziteze pe arpetiști și să-i chestioneze în legătură cu mărețul lor proiect. Despre Domnul Iliuță trebuie să menționez că apare ca și un om și profesor minunat care insuflă iubirea de carte elevilor săi și cu care ei se simt foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult acest aspect, căci și profesorul meu de română este un om minunat cu care mă simt mereu bine la ore și care insuflă mereu iubirea pentru carte, credință și cultură.

Povestea de dragoste dintre Lotte și Dima ia o întorsătură aparent frumoasă. După niște incidente piperate, Dima trebuie să-și schimbe numele și să plece în București. Dorul reciproc dintre cei doi o face pe Lotte să se alăture lui Dima și astfel trăiesc împreună câteva zile romantice, în care se logodesc, pozează pentru unul dintre tablourile unui vestit pictor - tabloul lui Romeoși al Julietei - și se bucură de viață. Se bucură, numai bucurie nu e acolo! Asta pentru că ei așteaptă termenul final când se vor sinucide, și anume 1 decembrie. Hotărârea lor a fost luată în urma încăpățânării lui Dima în incidentele neplăcute despre care spuneam mai sus, pe care n-am să le dezvălui aici.


Din cauza stării acesteia pe care o simțeam în timpul lecturării paginilor despre zilele pe care cei doi le trăiau și numărau până la termenul fatal, am început și eu să fiu foarte tristă, pentru că trăiam foarte intens tot ceea ce se petrecea în carte și atunci când am realizat că ăștia doi chiar vor să se sinucidă a fost ca și cum m-ar fi lovit cineva cu un obiect greu în moalele capului. Și asta nu-i nimic, având în vedere că am citit și cum plănuiau ei să se sinucidă, cum puneau totate detaliile la punct și cât de fericită era Lotte că va muri împreună cu iubitul său, am prins o stare dezagreabilă de tristețe și amărăciune. Știu, poate că par acum foarte sensibilă, un fel de femeie-bocitoare-la-telenovele, dar cred că și bărbat să citească această carte, tot s-ar fi simțit așa dacă AR FI TRĂIT FOARTE INTENS CARTEA.

Acum, nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Nu înseamnă că trebuie să vă feriți de carte și nici că se termină prost. Povestea de dragoste a celor doi e fascinantă și pot spune că cine citește cartea are ceva de învățat de aici. Ceva mai mult. Subiectiv, pe mine m-a sfâșiat partea când Lotte a strigat după mama ei, Mamă, mămico!, îmi venea să mă trag de păr pentru că-mi dădeam seama că de data asta s-a sfârșit cu ăia doi și tâmpiții n-au privit realitatea, s-au lăsat în voia prostiei lor și a ceea ce zicea Dima despre dreptate și corectitudine, când el credea că a te sinucide și a mai lăsa și altă persoană să se sinucidă e ceva corect, ceva demn de dreptate! Cred că de multe ori noi facem la fel, spunem că suntem niște persoane corecte când de fapt n-am întinde mâna să salvăm din mizerie pe nimeni, nu neapărat la propriu, măcar să-i spunem să se oprească, ho că nu e bine, dar nu, suntem prea ocupați cu marea noastră dreptate și multa corectitudine pe care o avem în noi!


Merită să citiți această carte, sfârșitul nu este chiar așa cum vi-l imaginați, stați calmi. Vă va surprinde și el, ca și pe mine, eu, care mă așteptam la orice. Numai la asta nu, dar am citit puțin înainte și mă așteptam puțin la ceea ce va urma, însă doar puțin, că tot m-a surprins, dar partea asta cu cititul înainte nu trebuie s-o aflați... S-o aplicați, adică.


Încă un amănunt amuzant: la început chiar credeam că Dima e un elev de clasa a șaptea, de treisprezece ani. De fapt, e mult, mult mai mare. Chiar credeam că voi putea să-l tratez de sus pe personaj, măcar din pricina vârstei, dar m-am lecuit de tratatul de sus, din orice punct de vedere!
Cât despre stil, descrieri, dialog, ce aș mai putea să spun? E o carte care se citește repede. Nu are un stil greoi, nu din punct de vedere al excesului de dialog sau descriere.

Vă recomand cartea cu drag și nu lăsați relatările mele despre sensibilitatea foarte mare pe care am încercat-o lecturând această carte. În definitiv, cred că am învățat multe lucruri din această poveste cu peripeții.

Voi ați citit cartea? Aveți de gând?

Simina.

miercuri, 21 septembrie 2016

Leapșă de toamnă

Salutări!

Azi revin cu un tag dulce.

Mulțumesc Dariei de la Cărțile Nopții pentru leapșă!



    1. Când începe toamna pentru tine?
Pentru mine, vara începe să-i facă loc toamnei încă din august, de la Sărbătoarea Schimbării la Față, când, după cum spun bătrânii, timpul începe să se schimbe, vremea devine mai rece și natura ia o altă înfățișare. Tot frumoasă, desigur! Dar la întâi septembrie se văd deja frunzele căzătoare și temperaturile mai mult sau mai puțin scăzute. Și, în orice caz, școala îmi aduce mereu aminte de toamnă!


  2. Ce îți place cel mai mult toamna? 

Mereu mi-a plăcut toamna. Am amintiri frumoase de când eram mică, vesele, și nu consider toamna ca fiind un anotimp trist. Eu mă bucur toamna, mă bucură frunzele căzătoare și păsările care pleacă, asta pentru că există speranță. Speranța că frunzele și păsările vor reveni, că nu e totul pierdut. Toamna mă bucură, mă încântă, e anotimpul în care mama, sora și bunica mea îți sărbătoresc ziua de naștere, la fel și profesorul meu de română. Toamna, ah, toamna copilăriei mele, plină de lumină, de dulceață, chiar și-n zilele ploioase! Asta e toamna... Și-mi place tot ce e toamnă.


     3. Care este amintirea ta preferată despre toamnă?

Cum am spus, am foarte multe amintiri frumoase din anotimpul acesta. Eu am crescut la țară și țin minte că atunci când eram mică mergeam în grădină, unde și acum sunt struguri, intram în acel tărâm magic plin de lumina care trecea prin frunzele galbene și uitam de celelalte. Mă jucam acolo, mă distram, eram în lumea mea, plină de culori și de zâmbete, de desene și de cuvântul mamă.  Am atâtea amintiri, că n-aș putea alege una singură ca fiind preferata mea! Tot toamna s-a întâmplat și prima mea vizită la biblioteca școlii - de fapt, prima mea vizită la o bibliotecă. Zilele în care nu conteneam să-l bat la cap, eu, o copiliță de clasa a doua sau a treia, pe profesorul de română din școala noastră - alias directorul școlii - să deschidă biblioteca aceea pe care mi-o imaginam ca ceva inedit, uriaș prin ceea ce ascunde, ceva foarte, foarte frumos. Și mă bucur că am avut parte de un om înțelegător și răbdător cu copiii entuziasmați - pentru că, astfel, a devenit omul care mi-a cultivat și îmi cultivă iubirea pentru carte.


 4. Ce îți place să bei toamna?

Când eram mică, abia așteptam zilele când tata și mama o să mă strige și o să-mi spună să-mi iau un pahar și să vin să-mi iau must. Butoiul în care strugurii erau în continuă transformare spre ceea ce se numește vin era în curte, și eu primeam libertatea să iau din belșugul lui. Dar să nu bei prea mult, că are să te doară burta!, ziceau toți.


  5. Care e mâncarea ta preferată de toamnă?

Când spui toamnă, spui recoltă. Și mie-mi place să mănânc fructe toamna, având în vedere roada pe care o aduce... Și, în afară de fructe, aș putea spune prăjitura cu mere.


6. Cum este vremea de toamnă în zona în care locuiești?

Am parte și de zile însorite, și de zile ploioase. Și toate-s frumoase, frumoase, doar să te știi bucura de ele și o să le vezi frumusețea!


 7. Ce culoare are toamna?

Culoarea nucilor, culoarea mâinilor copiilor de la școală. Culoarea cuvintelor din cărți...

     8. Cum miroase toamna?

A rod. Și bucurie. A fructe, a ploaie, a gutui...


9. Cumpărături pentru sărbători de toamnă: da sau nu?

Nu fac anumite cumpărături pentru sărbătorile de toamnă. Însă toamna sunt, trebuie să spun, niște sărbători minunate. Cele adevărate, desigur,



     10. Daca ai putea pleca toamna undeva, unde ai merge?

Dar de ce să pleci? De ce să pleci când poți trăi încă o toamnă pe meleagurile copilăriei tale? Momentele de atunci nu se vor întoarce niciodată, ceea ce e normal, însă poți fi în continuare copil. Să trăiască copilul din tine! Și atunci, oriunde ai fi, te vei bucura!


     11. Care este sportul tau favorit de toamna?

Nu știu dacă am un sport de toamnă favorit. Dacă mă întrebați pe mine, prefer să alerg și să mă arunc în frunze cu soră-mea. Să culeg struguri, nuci, să-mi pun mușchii în acțiune ajutând cu pregătirile pentru strugurii care vor deveni vin.


 12. Care este sărbătoarea de toamnă favorită?

Toamna sunt niște sărbători atât de frumoase! Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Înălțarea Sfintei Cruci, și multe alte sărbători minunate.


 13. Care este placinta ta preferată de toamnă?

Plăcinta cu mere. Sau cea cu brânză.


 14. Ai o carte favorită de toamnă?

Anotimpul jocurilor de Julia Szyeniei, de exemplu.


15. Dar un poem sau un citat favorit?

Toamnă de Nichita Stănescu. Un citat care îmi place foarte mult: În oamenii frumoși e frumoasă și toamna. - Plutarh.


Sper că răspunsurile mele au fost, dacă nu amuzante, puțintel frumoase. Vă îndemn să vă bucurați de toamnă, că tare-i frumoasă, dacă știi să te bucuri de ea!

Iubiți, iertați, rugați-vă, citiți! Și trăiți!

Simina.

joi, 15 septembrie 2016

„Adevăr sau provocare” de Lauren Frankel - Recenzie

Lauren Frankel a studiat limba engleză la Vassar College. Lucrând ca educatoare, apoi ca bibliotecară, a derulat programe dedicate copiilor atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie.
Este absolventă a masteratului de Creative Writing din cadrul Universităţii East Anglia, unde i-a fost acordat Premiul David Higham. S-a născut în Connecticut, SUA, iar în prezent locuieşte în Anglia, alături de familie.

Am vrut să citesc această carte pentru că am simțit că mă voi regăsi în ea. Am crezut că amintirile mele în ceea ce privește bullying-ul (hărțuirea dintre copii/adolescenți) vor fi parțial regăsite în această carte. Și da, m-am identificat cu Callie, personajul principal, cu Robyn, m-am înțeles mai bine pe mine însămi și mai ales am înțeles mai bine ce mi se întâmpla acum câțiva ani.

Callie e acuzată că a împroșcat-o pe colega ei cu vopsea, dar Rebecca, tutorele ei, nu crede asta. Știe că fata blândă pe care a crescut-o nu poate face așa ceva. Și după ce Callie e absolvită de vină, totul ia o întorsătură neașteptată. Ceva e putred la mijloc. De ce Callie se comportă atât de ciudat?

Robyn, colega împroșcată cu vopsea, e crezută de Rebecca un copil cu probleme, căci la un moment dat primește un bilețel pe care scrie DUMINICĂ NOAPTE, 1 A.M., PODUL PESTE FLINT STREET, M-ARUNC. Adevărul pe care și noi îl credem este de fapt o minciună.

Victima și agresorul sunt stabilite foarte ușor. Toată lumea crede că Robyn minte și Callie n-are nicio vină.  De fapt, povestea este cu totul alta. Și când o aflăm, mai avem încă de parcurs restul adevărului. Pentru că de ce ar hărțui cineva, dacă nu pentru că și el a fost hărțuit la rândul său? Cartea surprinde foarte bine comportamentul adolescenților, hărțuirea dintre ei, violența fizică și verbală care se manifestă atât de mult, dar pe care nimeni nu o ia în considerare. Ignorăm, pentru că așa sunt copiii, pentru că nu s-ar putea întâmpla nimic.


Avem doi naratori: Callie și tutorele ei, Rebecca, cea care a crescut-o de mică după ce părinții săi au decedat. Și aici mult suspans, aspecte care m-au făcut foarte  curioasă cu privire la cei doi, dorindu-mi să aflu ce s-a întâmplat cu părinții ei. Este foarte interesant, citind povestea narată din două perspective, să vezi că de multe ori cei mari nu înțeleg cu adevărat copiii și adolescenții, crezând că pot trata foarte ușor situația, ignorând detaliile. Callie își expune părerea, care e foarte diferită față de cea a Rebeccăi, care crede că înțelege totul și are situația sub control, dar e departe de așa ceva.

Mi-a plăcut faptul că sunt redate contactele lui Callie cu Robyn. Conversațiile de pe internet, de exemplu, exact în forma mesajelor de pe Messenger.


Personajele din carte ajung să se schimbe radical. Chiar dacă tragedia de odinioară pe care familia lui Callie a simțit-o încă îi întristează, situația ei îi fac să se apropie mai mult de ea și să lase trecutului acele momente gri din viața lor.

Problemele adolescenței sunt foarte bine expuse. Cartea este bine structurată și gândită. Autoarea mărturisește la sfârșitul cărții că a fost foarte greu să dea o formă finală acestei cărți, întrucât voia ca mesajul pe care îl transmite să fie cât mai bine înțeles. Cred că efortul ei a dat roade.

Sper că această carte îi va ajuta și pe alții să înțeleagă că aceste crize ale adolescenței sunt de fapt importante, că tinerii trebuie să se dezvolte armonios și că ceea ce li se întâmplă trebuie explicat și rezolvat alături de ei.

O carte interesantă care expune realitatea, o carte psihologică dincolo de limitele teoriei. Complexele adolescenților, lipsurile lor, faptul că nu mai simt sprijin și înțelegere. Probleme. Tragedii. O carte despre care nu mai pot spune nimic, pentru că nu mai contează pentru mine stilul, unul simplu și care poate fi înțeles nu numai de academicieni. Și chiar dacă pe alocuri m-a iritat, am să trec cu vederea datorită mesajului.

Îmi permit să spun că eu mă așteptam ca sfârșitul din această carte să fie tragic. Și pot să spun că în viețile noastre de zi cu zi suntem mai aproape de tragedii decât credem, dar dacă totuși ne străduim să acționăm și încercăm să observăm detaliile, să îi ascultăm pe copii și adolescenți, nu va fi prea târziu. Așa cum și în carte totul a luat o întorsătură neașteptată, de mai multe ori. Poți să-ți înțelegi copilul dacă vrei. Și poți să-l ferești pe el și pe tine de la o tragedie.

Vă îndemn să citiți această carte și s-o dăruiți profesorilor și părinților. Nu este o carte perfectă, o carte de psihologie ideală, un roman foarte bun sau o capodoperă. Este o realitate.

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru această carte. Am fost foarte entuziasmată când am primit-o, și consider că a meritat să o citesc. M-am identificat cu personajele, chiar dacă nu total. Și sper ca dirigintele meu să accepte să citească această carte, hehe!

Vă urez lectură plăcută și vă îndemn să vizitați site-ul celor de la Târgul Cărții, aici, pentru că au foarte multe cărți interesante, pentru toate vârstele și toate gusturile.


 Simina.