miercuri, 25 ianuarie 2017

RECENZIE „Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia” de Loung Ung


Azi am terminat de citit această carte, devenind mai bogată. Fiindcă e una dintre acele cărți care te îmbogățește mult, foarte mult. Când am văzut-o pentru prima dată pe site-ul celor de la TârgulCărții.ro am știut că vreau și trebuie s-o citesc. E una dintre acele povești adevărate, una dintre acele cărți de memorii care te lasă cu gura căscată, îți fură din timp ca să-ți acorde în schimb o poveste care, mai mult sau mai puțin, te va schimba.

Pe când avea cinci ani, Loung trăia împreună cu familia ei în Phnom Penh, ducând o viață liniștită și fără prea multe lipsuri, întrucât tatăl ei era un înalt funcționar guvernamental. Autoarea ne introduce în această lume liniștită și plină de veselie în care trăia odinioară, descriind până la cele mai mici detalii ocupațiile familiei și stilul lor de viață.

Toate acestea se schimbă atunci când în aprilie 1975 armata khmerilor roșii ai lui Pol Pot intră în oraș, gonind toți locuitorii spre zonele rurale. Fiindcă tatăl lui Loung lucrase pentru Lon Nol și pentru fosta conducere a Combodgiei, familia ei era în mare pericol: dacă khmerii ar fi aflat de tatăl ei, l-ar fi ucis împreună cu întreaga familie.


Cartea vorbește despre perioada Războiului Civil Cambodgian, un conflict dintre Partidul Comunist al Kampuchiei (Khmerii roșii) și aliații lor împotriva forțelor guvernamentale din Cambodgia (susținută de SUA și Republica Vietnam - Vietnamul de Sud). În 1975 se instalează la putere Pol Pot (șef al guvernului) și Khieu Samphan (șef al statului), impunând un regim de teroare comunistă, izolând țara și conducând-o spre ceea ce ei numeau reeducare. 

În concepția khmerilor roșii, veșmintele venite din import, diferite de cele tradiționale, cât și alte lucruri moderne „suceau mințile oamenilor”. Toți cei care munceau în servicii publice, ca doctorii și profesorii, cât și cei considerați intelectuali trebuiau eliminați; chiar și cei care purtau ochelari erau în pericol, fiindcă asta însemna că au învățat carte. Concepții de care nici țara noastră n-a fost lipsită.

Khmerii roșii execută pe oricine reprezintă cât de cât o amenințare pentru Angkar. Țara asta acum nu mai știe ce înseamnă legea și ordinea. Oamenii de la oraș sunt omorâți fără niciun motiv. Oricine poate fi considerat o amenințare pentru Angkar, foști funcționari civili, călugări, medici, infirmiere, artiști, dacăli, studenți, chiar și dacă porți ochelari, deoarece soldații consideră ochelarii drept un semn că ești intelectual.

În speranța că își va putea apăra familia de executare sau chinuri grele, tatăl lui Loung se preface a fi țăran, întrucât țăranii, fermierii - în fine, cei de la țară - erau considerați cetățeni model, credincioși patriei (munceau din greu și existau mai puține șanse ca acești oameni să fi avut parte de studii). De la părăsirea Phnom Penh-ului, călătorește cu familia din sat în sat, acolo unde îi duc khmerii.

Meng, Loung și cumnata ei Eang, în prima zi din tabăra de refugiați din Thailanda, în 1980

Instalându-se într-un sat, încep să muncească din greu, de dimineața până seara, pentru a-și asigura zilnica rație de mâncare (de obicei orez și pește sărat). Deși familia lui Loung, cât și ceilalți oameni veniți în acel sat muncesc din greu, tot mai mult în fiecare zi, rația de mâncare scade considerabil și mulți copii și bătrâni sau oameni în toată firea, mor de foame.

Autoarea povestește cum devenise foarte slabă, cu burta umflată și pielea ca de cauciuc (atunci când o atingea cu degetul, rămânea un semn ca o gropiță care se estompa doar după câteva minute), aproape incapabilă să mai muncească. Încearcă să facă rost de mâncare pescuind sau adunând ciuperci, iar la un moment dat sunt nevoiți să prindă lăcuste și broaște pe care să le mănânce, asta atunci când le găseau.

Mama lui Loung a trebuit să-și trimită copiii departe de lângă ea. După ce soțul ei a fost luat de khmeri, știa că vor veni și după ei și că, dacă i-ar fi prins împreună, i-ar fi omorât pe toți. Despărțiți, vor avea mai multe șanse să scape. Loung ajunge într-o tabără de muncă pentru orfani, unde e instruită pentru a deveni copil-soldat.

După ce tatăl ei a fost luat, alte familii și-au pierdut tații. Loung a fost supusă unui spectacol mult prea înfiorător pentru un copil: khmerii roșii care veneau aproape zilnic și luau oameni, conducându-i printre lovituri la moarte.

Mă uit la rochie și îmi dau seama că nu va fi niciodată rochița pe care mi-a făcut-o mami. Nici ea, nici mama nu mai sunt.

Citind că o femeie a fost bătută groaznic fiindcă voia să cumpere un pui pe care să-l gătească fetiței sale de patru ani, bolnavă și pe moarte din cauza malnutriției, mi-am adus aminte de sacrificiile pe care o mamă e în stare să le facă pentru copiii ei. Vă dați seama câte mame s-au sacrificat în acest genocid pentru copiii lor? Ca mai apoi, cum s-a întâmplat de multe ori, copiii să-i moară și să moară și ea? Și groaznic e faptul că acești khmeri roșii, oameni sălbăticiți mai rău ca animalele, au fost ajutați de țara noastră (vorba vine, dar mai mult de conducătorul ei) ca să chinuie mii de oameni! La gândul ăsta, menționat și în prefața cărții, nu poți să nu te cutremuri.

Cu blidele pline dinaintea noastră, mâncăm în tăcere. Încet jupoi pielea care e tare și ca un cauciuc. Îmbuc restul cu plăcere și tristețe când îmi aduc aminte că mama a fost bătută când a încercat să-i aducă un pui lui Geak.

Când citești cartea asta ești determinat să crezi că, într-adevăr, ești privilegiat. Da, probabil și ție ți s-au întâmplat o mulțime de lucruri rele, dar în adâncul inimii simți totuși că nu ești pierdut și că n-ar mai trebui să te plângi atât, fiindcă n-ai fost în locul acelor oameni.

Nu știu ce înseamnă lume kafkiană fiindcă nu l-am citit pe Kafka, dar presupun că lumea lui e destul de tristă, pesimistă, deprimantă. Probabil genocidul prin care a trecut Loung a fost de mii de ori mai kafkian decât însuși Kafka, dar Loung a reușit să supraviețuiască.

La șapte-opt ani a scăpat ca prin minune de un soldat care voia s-o violeze; a plâns în fiecare noapte după părinții și frații ei; a mâncat semințe de bumbac și buruieni doar ca să nu moară de foame; a fost nevoită să umble printre cadavre și morminte; a muncit zilnic în tabăra de orfani până la epuizare și a suportat multe alte atrocități, dar a reușit, la fel ca pasărea Phoenix care renaște din cenușa ei, să meargă mai departe.

Povestea ei este o poveste adevărată despre dragostea unei familii care a învins războiul, genocidul, comunismul - despre copii care au supraviețuit în timp ce oameni ai morții amenințau în fiecare noapte să-i ia pe sus și să-i omoare. Să-i chinuiască groaznic fiindcă au furat câțiva știuleți de porumb.
Prinţul Norodom Sihanouk al Cambodgiei în vizită în România în 1972 (Wikipedia) împreună cu dictatorul Nicolae Ceaușescu

Știu, toată lumea vrea cărți bune. Poate de obicei cu toții preferăm un roman care să ne facă să râdem, o carte distractivă. Însă e esențial să citim o carte precum asta. Întâi l-au omorât pe tata este o carte pe care trebuie s-o citiți. Trebuie să aflați ce s-a întâmplat în Cambodgia. Până acum, n-am știut nimic despre acest genocid și poate mulți dintre profesorii mei nu știu despre asta. Acest lanț de atrocități a fost sprijinit în mod direct de Nicolae Ceaușescu, dictatorul care a supus și țara noastră unor lucruri cu siguranță nu prea democratice, fiindcă și aici au suferit mulți oameni.

Mi-a plăcut enorm această carte, nu cred că trebuie să v-o mai spun. Și mă bucur atât de mult că am citit-o! A fost o lectură unică, diferită, o carte cu adevărat bună. M-a schimbat, m-a îmbogățit. Motiv pentru care i-am dat 5 pe GoodReads. A devenit una dintre cărțile mele preferate și abia aștept să citesc celelalte cărți scrise de autoare.

În prezent, Cambodgia se recuperează, fiind o țară democrată. Loung Ung este acum purtător de cuvânt a Campaign for a Landmine-Free World și călătorește în multe țări pentru a face cunoscute pericolele minelor terestre și nenorocirile din Cambodgia. Cartea cuprinde mai multe fotografii cu Loung și familia ei, făcute înainte și după ce au scăpat de genocid.

Din când în când, războiul s-a mutat din lumea viselor mele în realitate, așa cum s-a întâmplat în 1984, în timpul secetei din Etiopia, când vedeam zilnic imagini cu copii care mureau de foame(...) Aveau fețe supte, buze uscate, ochii duși în fundul capului. În ochii aceia o vedeam pe Geak și-mi aduceam aminte că nu-și dorea nimic altceva decât să mănânce.



Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru această carte care m-a făcut, oarecum, mai conștientă decât înainte. Puteți găsi cartea AICI. De asemenea, pe site-ul anticariatului și librăriei online TârgulCărții.ro găsiți o mulțime de cărți, pentru toate gusturile, la prețuri excepționale. 

10 comentarii:

  1. Wow, mă bucur că ai ajuns să citești cartea asta fiindcă știu că ție îți plac foarte mult poveștile astea inspirate din viețile oamenilor, memoriile.
    Mi-a plăcut mult recenzia ta și m-ai convins să citesc cartea. Pare interesantă și mai ales titlul, nu știu, parcă îți induce un fel de emoție, de duioșie.... Și coperta la fel.
    Am văzut că la Corint mai sunt cărți despre genocidul din Rwanda, nu știu dacă le-ai văzut. Pare și aceea interesantă, pe care am văzut-o eu...
    Ceaușescu, probabil, a ajutat și alți dictatori din alte țări, așa că țara asta se face într-o oarecare măsură responsabilă nu doar de Cambodgia. Și cred că e foarte bine să devenim conștienți de asta și conștienți de ce înseamnă comunismul. Într-adevăr, eu n-am trăit în comunism, dar când îi aud pe alții spunând că ”ce bine a fost pe vremea aia” îmi vine să mă trag de păr. Oameni buni, cum să fie bine? Mă rog...
    Mulțumim pentru recomandare, sper să mai văd recenzii la astfel de cărți pe-aici. :D Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, mi-a plăcut enorm! E o carte tulburătoare, frumoasă, o carte minunată. Trebuie s-o citești, vei afla foarte multe lucruri și te vei maturiza un pic. Știu, experiența pe propria piele, aia-i maturizarea, dar și cărțile te mai ajută câte un pic. Și ele te ajută pozitiv, nu te maturizează greșit! :)

      Am văzut cartea aceea despre Rwanda și sper s-o citesc. Am văzut și alte cărți frumoase la Corint, tot povești adevărate, memorii - istorie.

      Lecturi frumoase! :)

      Ștergere
  2. Foarte frumos, Simina! Felicitări pentru recenzie! M-ai convins să o citesc. Sunt foarte curioasă în privința ei, mai ales că e bazată după fapte reale.

    Lecturi frumoase! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept să-mi spui cum ți s-a părut. :)

      Lecturi frumoase să ai!

      Ștergere
  3. Mă minunez si mă bucur că apreciezi astfel de literaturăcă desprinzi cu atâta siguranță perspective destul de mature asupra vieții. Pot crede că ai o fire nobilă, delicată.

    În perioada comunismului s-au întâmplat multe..a fost multă suferință, au fost mulți martiri, mulți Sfinți.. nu ştiu dacă aş putea citi această carte, dar mă gândesc la ea. Am primit de Crăciun (secret santa :) ) o carte "Poeți după gratii" , cu poezii din închisori, poeziile martirilor...o adevărată comoară. Trebuie să stim ce ducem în spate sau, mai degrabă, cine ne-a dus în spate...strămoșii noștri tot pentru binele nostru s-au luptat..ar fi momentul să apreciem ce avem.
    Lecturi frumoase! Te pupic, Simina!❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De mult vreau să citesc și eu o astfel de carte, cu poezii ale poeților din închisori... Până acum am citit doar pe Internet. Abia aștept să îți citesc recenzia, dacă vei scrie una acelei cărți. :)

      Și sper să citești și cartea despre care am vorbit, „Întâi l-au omorât pe tata”. Dacă nu acum, atunci mai târziu. :)

      Lecturi frumoase și ție!

      Ștergere
  4. Mulţumim pentru recenzie, ai reuşit să surprinzi bine subiectul cărţii şi m-ai convins să o trec pe wishlist. Mercii! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins! Aștept să-ți citesc impresiile pe care ți le-a lăsat cartea. :D

      Ștergere
  5. Wow, foarte interesantă cartea. Te felicit că citești așa ceva! Unii-s hăt departe-n ani și nu vor s-audă de așa ceva. Dar e bine să mai și conștientizăm unele lucruri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, merită să conștientizăm ce s-a întâmplat în trecut. Citind astfel de cărți, ne dăm seama și ce urme a lăsat comunismul în viețile și lumea noastră.
      Sper să citești și tu cartea. :)

      Ștergere