luni, 23 ianuarie 2017

RECENZIE „Miradoniz - Copilăria și tinerețea lui Eminescu” de Gheorghe Tomozei

Tocmai ce am terminat de citit această carte - cu copertă neasemuit de frumoasă - care aștepta să mi se destăinuie încă de anul trecut... Ce-i drept, a avut parte de o rușinoasă amânare, momentul oportun venind pe 15 ianuarie, când s-au împlinit 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, dar cum n-am dispus de atât de mult timp (și atâta determinare) ca s-o termin mai repede, vă prezint umilele mele scuze pentru o recenzie atât de... întârziată.

După cum sugerează și titlul recenziei, Miradoniz e despre copilăria și tinerețea lui Eminescu, un fel de biografie a zilelor (mai) însorite din viața poetului, a unei perioade care ține până la terminarea studiilor din Viena. Spre deosebire de alte biografii, Miradoniz se arată a nu fi o carte rigidă, cu multe date și o atmosferă ceremonioasă sau plictisitoare, ba din contră.

Personal, am rămas cu un „gust” dulce după ce am terminat cartea, nicidecum cu epuizarea aceea atât de persistentă după ce termini de citit o biografie scorțioasă, de mare amploare, plină de date și mențiuni de ordinul cel mai important, închegate fără niciun pic de viață, fără ceva care să-ți țină interesul viu. În niciun caz nu s-a dovedit plictisitoare ca o lectură obligatorie pentru un referat sau o prezentare monotonă din manual.

Povestite cu admirație și mult umor, zilele petrecute în Ipotești, la Obergymnasium și în Viena sunt structurate în două părți (sau „cărți”): Dacă treci râul Selenei și Miradoniz, titluri inspirate, desigur, din poezii ale poetului.

Magia stilului cu care Tomozei relatează zilele copilăriei poetului m-a captat încă de la început prin proza atât de încărcată de lirism, care făcea ca orice descriere a ceva banal să se transforme în artă. Inițial m-am așteptat la mențiuni plictisitoare despre Mihai - copilul model și câteva date despre evenimente „importante”, dar n-a fost deloc așa. Copilul Mihai nu ne este prezentat doar în mod direct, ci mai ales prin întâmplările, jocurile copilăriei.
Contactul liber cu natura și oamenii este un aspect pe care îl va evoca mai târziu și în poemele sale: îi plăceau albinele (făcea vizite constante la moș Miron prisăcarul, fost apicultuor cu renume, care se refugiase la bătrânețe în pădure, singur, și care-l primea mereu cu nespusă bucurie pe Mihai), afla cele mai ascunse cuibare ale găinilor, construia cu Ilie, fratele și tovarășul său de joacă, mărețe castele de noroi în care fereca broaștele inamice și avea de totală credință din partea lui Șoltuz, câinele pe care numai Mihai îl putea călări.
ilustrația cu Mihai și moș Miron

Au existat momente când am râs din toată inima. Dar sunt scene și întâmplări care pur și simplu te emoționează, te mișcă, pline de afecțiune și candoare. Ca asta, care mi-a plăcut foarte mult, mi-a transmis multă candoare și naivitate copilărească:

Mihai e îngândurat. Arată cu capul spre gura beciului:
— S-a prins?
— Da. Un șoricuț mic. 
— Unde e?
— Păi nu mai e...
— Dă-mi-l!
— Cere-i-l motanului. Chioru l-a mâncat de cum l-a prins...
— Vreau șoricuțul, vreau să-l văd!

Cartea se continuă apoi cu adolescența și tinerețea poetului care-și face prieteni la Obergymnasium, unde îl întâlnește pe Aron Pumnul, profesorul de română care a văzut cel dintâi un mare potențial în gimnazistul avid de lecturi și fără prea mare interes asupra matematicii. Întâmplările din perioada ruperii de această instituție sunt frumos relatate în carte, așa că n-am să vă spun nimic cu privire la ele.

Mi-e teamă, Eminovici, că m-am irosit în zadar. Să nu lași timpul să ți-o ia înainte, dragul meu.

În schimb, perioada în care Eminescu e student trebuie menționată, cea în care a scris tot mai mult, tăinuindu-și manuscrisele pentru modificarea continuă a versurilor. Iubirea pentru teatru și capacitatea creatoare sunt dezvoltate semnificativ în acești ani.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, în primul rând fiindcă n-a fost o biografie formală, ci una plină de umor, având ceva ce face dintr-o carte o lectură de neuitat. Mi-a plăcut mult stilul autorului, proza aceea atât de lirică și magică, ce mă făcea să recitesc paragrafe întregi... Am dat, pur și simplu, pagină după pagină. Uneori frazele erau destul de încărcate, încetinindu-mă, dar asta nu m-a împiedicat să-i dau 5 stele  pe GoodReads.

Nu mai citisem înainte vreo lucrare care să se axeze pe copilăria sau tinerețea (sau amândouă) lui Eminescu. M-am gândit la carte ca la o cheie a incertitudinilor: existau lucruri improbabile pe care le auzisem și despre care voiam să aflu dacă sunt sau nu adevărate. Cartea conține pe alocuri și versuri ale poetului, potrivite cu contextul capitolului în care sunt plasate.

Văzusem un film și voiam să termin cât mai repede cartea ca să aflu răspunsul unei curiozități pe care mi-o insuflase filmul... Ei bine, mai mult de atât nu spun despre asta, e caz de amuzament grav...

Ilustrațiile sunt absolut geniale: nu am mai văzut decât rar cărți ilustrate (fără culoare, doar alb și negru) care să fie atât de expresive și pline de magie.
preferata mea

Vă recomand această carte nu numai dacă sunteți pasionați de Eminescu. Poate citind-o și nefiind pasionați, veți deveni. Oricum, e o lectură bună chiar și mijlocul unei săptămâni aglomerate. Pe mine m-a ajutat să mă relaxez în zilele când ajungeam cu o „față lungă” de la școală.

UPDATE: Sper că nu m-am exprimat greșit. Nu am spus că e o biografie mai altfel fiindcă ar fi înflorituri sau altceva... Mi s-a părut diferită fiindcă n-a fost plictisitoare și ceremonioasă, ca o lecție din manual. Au fost relatate diferite întâmplări și experiențe prin care a trecut poetul, toate povestite cu mult umor și admirație pentru Eminescu. Nu cred că au existat înflorituri, mi se pare o lucrare foarte sinceră din punct de vedere al justeții conținutului. :)

Voi ați citit această carte? Aveți de gând? Lăsați-mi părerile și gândurile voastre în comentarii. >:D<
Simina.
Găsiți citatele din carte dând click aici. :)

7 comentarii:

  1. Ce te pasionează Eminescu! Dar da, foarte bine!
    Cartea asta, presupun, e cam veche, poate ai luat-o de la bibliotecă. Dar, vai, are o copertă atât de frumoasă! Și tu ai descris tare frumos cartea asta, se vede că ți-a plăcut. Mă bucur mult că văd că găsești niște cărți așa frumoase care-ți plac ție așa mult. Așa-i bine, să găsim cărți valoroase care să ne fie pe plac și să ne învețe ceva, da. Îmi plac și citatele selectate de tine, am văzut că ai făcut și o postare separată, merg s-o citesc și pe aia............Și ilustrația aceea cu Eminescu, bănuiesc, și cărțile și imaginea aia care probabil e „imaginație”, vai, ilustrația aia e atât de frumoasă!!!! Și aceea cu moș Miron, serios, e frumoasă. Dacă zici că are o proză atât de lirică, atunci vreau și eu s-o citesc. Îmi plac genul ăsta de cărți, cu o proză lirică, nu știu, parcă mă înțeleg mai bine și mă introduc în poveste, în carte, mi se pare genial ce paote face un autor care are o proză lirică. Auzisem că Ioana Nicolaie scrie așa, dar n-am încercat să-i citesc cărțile până acum. Am văzut că a scris și o carte, Ferbonia, care-i pentru copii. Are o copertă așa frumoasă, așa frumoasă! Și presupun că și ilustrații are, da. Cât despre poveste, mă aștept la ceva magnific, nici nu mai zic.
    Dar am cam deviat de la Eminescu... Ce ziceam? Că vreau și eu să citesc cartea. Mi-a plăcut recenzia ta, bravo. Dacă spui că nu-i o biografie atât de.... stufoasă, atunci chiar că merită pusă pe listă.
    Pupici, copilă emineană:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut foarte mult cartea, serios. E deosebită, și nu spun asta doar pentru că mă pasionează Eminescu. Merită citită, însă îmi pare rău că n-a fost reeditată, s-o vedem prin librării. :D
      Nici eu n-am citit „Ferbonia” dar pare interesantă și cum sunt mereu în căutare de cărți frumoase, abia aștept să fac cunoștință cu personajele „Ferboniei”.
      Copilă emineană? Nu, nu. Sunt cu mult mai jos de-atât.

      Ștergere
  2. Oh, ce frumoasă pare această carte! Mai ales ilustrațiile... sunt superbe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, și nici nu-s singurele. S-au potrivit foarte bine cu conținutul. :D

      Ștergere
  3. Cum ar trebui percepută:ca o adevărată biografie sau sunt si "inflorituri" pe acolo?:) nu de alta, dar am o carte despre Eminescu si, daca nu se potriveste ceva, sa stiu cauza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heei, mă bucur că ai trecut pe-aici. Nu am spus că e o biografie mai altfel fiindcă ar fi înflorituri sau altceva... Mi s-a părut diferită fiindcă n-a fost plicticoasă și ceremonioasă, ca o lecție din manual. Au fost relatate diferite întâmplări și experiențe prin care a trecut poetul, toate povestite cu mult umor și admirație pentru Eminescu. Nu cred că au existat înflorituri, mi se pare o lucrare foarte sinceră din punct de vedere al justeții conținutului. :)

      Mă bucur că m-ai întrebat asta, am adăugat și un update recenziei, ca să nu existe neînțelegeri. :D Îți recomand cartea cu tot dragul, Maria! ^____^

      Ștergere
    2. Atunci nu am nicio nelămurire, mulțumesc! Când trec pe la bibliotecă, o voi lua.

      Ștergere