marți, 7 februarie 2017

RECENZIE „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu


Făcând parte dintre romanele moderne, Ciuleandra nu respectă canonul momentelor subiectului, astfel încât începe tocmai cu intriga: crima care schimbă viața lui Puiu Faranga. Acesta își sugrumă soția într-un acces de furie, pozând în ipostaza de criminal cu sânge rece.

Imediat după ce înfăptuiește crima, Puiu se trezește ca după o baie rece și se refugiază sub aripa protectoare a tatălui său, fost ministru și om cu renume mare. Acesta nu-și poate crede ochilor — A, dar tu cât mi-ai insultat inima cu fapta ta mârșavă! Ai zdrobit tot ce, Puiule, tot ce am crezut și tot ce nădăjduiam în viitor. Unicul copil a lui Faranga este un ucigaș ordinar! 

Pentru a-și salva copilul de la ispășirea crimei și numele de la o totală terfelire, tatăl încearcă să-și convingă odrasla să accepte internarea într-un sanatoriu, pe motiv că este nebun și deci total iresponsabil de fapta lui.

— Vrei să mă declari nebun?
— Vreau să te salvez! accentuă tatăl. În loc să mergi la închisoare, vei intra într-o casă de sănătate unde vei sta sub observație medicală un răstimp. (...)Va depinde numai și numai de tine să dovedești lumii că fapta ta de azi a fost o rătăcire nenorocită... A, firește, socoteala cu tine însuți, cu sufletul tău, ai să ți-o faci singur! Ispășirea inevitabilă pentru imensa-ți nedreptate față de sărmana Mădălina se va depăna în conștiința ta, fără ca eu să mai pot fi de ajutor...

Zis și făcut! Deși Puiu se opune într-o oarecare măsură deciziei tatălui său, este obligat să-i accepte dragostea salvatoare. Policarp Faranga se bazează pe un vechi prieten, profesorul Demarat, că îl va declara pe Puiu bolnav de nervi și-l va scăpa de osândă. Deși planul pare perfect, doctorul este plecat din țară și un altul, mai tânăr și neștiutor în astfel de afaceri, îl are ca pacient pe Puiu.

Ce planuri, când nimic nu mai depinde de dânsul, când el a ajuns o jucărie stricată aruncată între patru ziduri...

Mi-a plăcut foarte mult această a doua carte a lui Rebreanu pe care am citit-o. Nu știu cum să fac o distincție între Pădurea spânzuraților și Ciuleandra, căci mi se par infinit de profunde și actuale. Fiindcă este un roman psihologic, autorul se axează pe conturarea trăsăturilor personajului principal, Puiu Faranga. Acesta nu este nebun la început, ci criminal, iar pe parcursul șederii lui la sanatoriu starea lui psihică cade dintr-o extremă în alta tot timpul.

— Mă crezi și laș, tată?
— Asasinii sînt de obicei lași, ripostă Faranga cu o răceală tăioasă.

Gândurile și stările lui se schimbă cu repeziciune: când credeam că în sfârșit Puiu e mai bine, că a scăpat de frământări, imediat se întâmpla ceva neprevăzut care îmi arăta că e într-o stare mult mai proastă. Alienarea mintală se produce, de fapt, pe parcurs, comportamenul personajului fiind tot mai bizar și ieșit din comun cu fiecare zi în care stă la sanatoriu.


Îi rămase fluturând în minte că niciodată n-a putut adormi cu lumina aprinsă și o teamă că nici acuma nu va putea... Și adormi îndată...

Puiu chiar ajunge, la un moment dat, la concluzia că este un criminal înnăscut; că pornirile lui ucigașe au fost oprite până acum doar de tatăl său și de cei care l-au iubit, dar că el trebuia să omoare pe cineva și soarta a făcut ca și Madeleine, soția lui, să fie osândita. Își aduce aminte de plăcerea cu care privea la găinile care erau tăiate.

Poate că privirea ei s-a schimbat în sufletul meu în țipătul cela care-mi vâjâia mereu în timpane, știu eu... nu știu... Și atunci n-am mai putut îndura țipătul și m-am năpustit asupra ei...

Mi-a plăcut foarte mult motto-ul de la început și faptul că în el e cuprinsă esența cărții și însuși personajul principal. Încercarea lui Puiu de a se crede altcumva de cum este și faptul că la sfârșit își dă jos masca, arătându-și adevăratul caracter, adevărata situație mentală și sufletească e în legătură directă cu motto-ul. E vorba, deci, și despre ceea (cine) crezi că ești și ceea ce ești de fapt.


A fost foarte interesantă legătura dintre personaje și Ciuleandra, un dans de la munte. Nu vreau să vă spun ce e cu dansul acesta și care e legătura dintre el și poveste, ci vă las satisfacția de a afla. La început, nu mi-aș fi imaginat ce am aflat, dar a fost minunat cum povestea personajelor a luat o întorsătură neașteptată. A fost un fel de BUM! care m-a lăsat cu gura căscată, fiindcă nu mă așteptam deloc la așa ceva. Sigur că pe parcursul cărții întâlnești câteva indicii - minore, de altfel - a ceea ce urmează să se întâmple, dar n-am fost în stare să le cred.  Ceea ce, sincer, apreciez la o carte. Ăsta e și motivul, alături de poveste, scriitură și personaje, pentru care am dat cărții 5 stele ★.

— Nu te-am descusut deloc, adevărat... Nu te-am întrebat nici de ce-ai omorât-o și nici cum ai omorât-o... Ar fi fost și de prisos. Moartea vorbește mai elocvent decât toate frazele.


Mi-a plăcut foarte, foarte mult și v-o recomand cu drag, dacă vă plac romanele psihologice, poveștile de dragoste mai neobișnuite, dacă aveți nevoie de o lectură care să vă scoată din monotonie sau chiar dacă nu puteți bifa unul dintre motivele de mai sus. Merită să ieșiți din zona de confort, orice fel de lecturi v-ar plăcea în general, și să lecturați Ciuleandra.

În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată(...) Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă, de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mari omul le trăiește totdeauna în deplină singurătate și de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte și singurătatea mai mare. 
Ne citim,
Simina. 

8 comentarii:

  1. Sună foarte interesant cartea, mai ales că-i roman psihologic. De citit! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper s-o citești și să-mi spui cum ți s-a părut! :)

      Ștergere
  2. La Rebri totul are un scop. E ca un Dumnezeu. Îşi cunoaşte personajele cum cunoaşte sufletul țăranului român. Adică în totalitate. Pentru mine e genul ăla de autor, pe care îl subestimezi la început (el simte, dar se face că nu vede şi continuă), dar apoi îți trânteşte una de-i cazi la picioare.
    -geniu-
    E un geniu modest de altfel.
    apropo, nu am citit recenzia.
    Doar finalul şi începutul.
    pentru că nu vreau să ştiu nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am dat spoilere, nu-ți face griji. Abia aștept să citești cartea și să-mi spui cum ți s-a părut. :D
      O, da, Rebri e exact cum l-ai descris.
      P.S. că tot vorbeam de profesori de română, al meu seamănă cu Rebri. Really.

      Ștergere
  3. Hmhmhm, sună a roman polițist. Nu ştiu de ce mi se pare asta. :)) Oricum, m-ai făcut curioasă şi sper să o citesc şi eu. ^-^
    Ai scris o recenzie foarte frumoasă, Simina! Şi citatele extrase sunt superbe. ❤

    Lecturi frumoase! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Presupun că ți-ar plăcea, pare genul tău. :D
      Mulțumesc pentru cuvinte, mă bucur că ți-a plăcut recenzia.

      Lecturi frumoase să ai! ♥

      Ștergere
  4. Cât. de. tare.trebuie. să. fie. cartea. asta.
    Acum, serios, sună a roman psihologic dintre cele mai tari, mai ales dacă alienarea individului se petrece pe parcurs... Plus că secretele alea cu Madeleine și Ciuleandra mă fac super curioasă. Abia aștept s-o citesc! ^_^
    Pupiceii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rebreanu e un maestru, da. Cred că merită s-o citești, cel puțin să faci o încercare. Iar dacă ți se pare interesantă, cu atât mai bine! :D

      Ștergere