vineri, 10 februarie 2017

RECENZIE „Și v-am spus povestea așa” de Florin Bican


Doru și părinții săi fac o călătorie spre Sinaia. Abătându-se puțin de la drum spre Posada, aceștia ajung într-un loc magic numit Fantascalia, unde pot sărbători Paștele cailor. Și, fiindcă ei au ajuns tocmai la timp, au ocazia să asculte o poveste împletită din mai multe povești, spusă în compania celor mai destoinici și uimitori eroi din basmele cu care am crescut cu toții. Ascultând povestea, eroii care se adună acolo își aud propriile povești și, astfel, își aduc mai bine aminte cine sunt ei și renasc, putând da viață mai departe poveștilor lor.

În fiecare an se povestește alt mănunchi de povești, iar povestitorul este de fiecare dată altul. Anul acesta venise rândul poveștilor cu cai năzdrăvani – de aia se numea sărbătoarea „Paștele Cailor”. Dar cine va spune povestea, nu vor ști până când nu dau semnalul câinii din Giurgiu.

Cartea e numai bună pentru copii, dar mai ales pentru adulți. Nu știu de alții, dar când am citit eu cartea, am renăscut la fel ca eroii poveștilor ei. Fiindcă povestea creată de Florin Bican se bazează pe mai multe povești din literatura română, cu care am crescut toți, e în același timp o aventură formidabilă și o reamintire a zilelor atât de vesele din copilărie.

De exemplu, atunci când citeam despre Jumătate de Om călare pe Jumătate de Iepure Șchiop, mi-am amintit foarte clar momentele când mi se citea povestea lui Aleodor și faptul că personajul acesta mi se părea foarte straniu, chiar înfricoșător. Mi-a plăcut foarte mult cum autorul a combinat aceste povești și a întrunit toți Feții-Frumoși, răufăcătorii, prințesele, zânele și mai ales toți căluții deosebiți din povești, încadrându-i într-o aventură plină de suspans care are un scop nobil — și pe care îl veți dori împlinit după ce-l veți afla.

Stilul autorului e pur și simplu savuros. Florin Bican are un umor de zile mari, lipsit de zeflemea. Limbajul pe care îl folosește nu e ca cel utilizat în majoritatea romanelor, dar mai ales a cărților pentru copii scrise în zilele noastre, atât de pline de jargon și argou. E, mai degrabă, limbajul folosit în basme, simplu dar atrăgător, cu o notă modernă ce îmbogățește povestea. Cu toții aflăm, deci, că ursitoarele chiar urseau înainte, nu se prefăceau, ca azi, când sunt...

(...) niște pițipoance îmbrăcate în voaluri fistichii de mătase sintetică și angajate cu ora de la agențiile de protocol ca să fluture baghete de plastic peste pruncul neajutorat, sub privirile lăcrămos-alcoolizate ale liotei de petrecăreți, în timp ce se întreabă una pe alta din colțul gurii, „Cât mai stăm, fată?”

Sinceră să fiu, orele de limba română ar fi mult mai distractive și atractive dacă, după ce am studia ore întregi un anumit basm (învățând pe de rost o mie și una de definiții pentru măritul examen) am citi și vorbi măcar puțin despre repovestirile din această carte, cum ar fi Făt-Frumos cu părul de aur sau Harap-Alb, care mi s-au părut delicioase.

Muream de nerăbdare să citesc în continuare basmul înțesat de umorul calului care-l povestea, cum mi s-a întâmplat la istorisirea căluțului Hiparion, cu Luceafărul. Repovestirea asta e în rime și absolut genială. Unde mai pui că, atunci când vorbea cu ceilalți cai, Hiparion tot în rime o dădea — și-și arăta credința pentru veșnica poezie. Calul meu preferat din toată cartea, asta e clar. 

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, un cal cu aripi îngerești, cu coama-nvolburată. Și calul ăsta sunt chiar eu, cum cred c-ați priceput; dar nu am fost așa mereu... (...)De mic, păduri cutreieram și-n adieri ușoare de frunze ce foșneau pe ram, dormeam lângă izvoare... Urmând al valurilor glas, în unda străvezie, sub vraja calului Pegas, ghiceam o poezie și-o repetam de multe ori, cu voce lină, clară, să pot pe toată, până-n zori, s-o-nvăț pe dinafară. Căci nu voiam să-nvăț să fac minuni de vitejie. Un singur lucru mi-era drag – eterna poezie. Când mama mea s-a lămurit că-s língav și cúsurgiu, mi-a tras un ghiont de-am auzit cum latră câinii-n Giurgiu. Și, fascinat de ghiersul lor, am fugit de-acasă, spre încotro-și uneau în cor cântarea lor duioasă.

Nici până azi nu pot să spun de Giurgiu chiar există, deși umblat-am de nebun prin lumea asta tristă, până când soarta m-a adus în curte la o babă — n-aș fi rămas o clipă-n plus, aș fi plecat degrabă. Dar baba cea cu chipul slut era o vrăjitoare: m-a fermecat de n-am putut să stau nici în picioare, necum să fug din casa ei și să mă-ntorc la mama. Mi-am consumat, ani mulți și grei, în casa babei drama.

Copiii sigur vor gusta povestea, iar cei mai mari vor înțelege și lecțiile din spatele aventurilor uimitoare ale celor mai iubiți eroi. Mi-a plăcut mult cum personajul principal în jurul căruia se-ncheagă toate aceste povești descoperă binele și răul, sau învățăturile frumoase strecurate printre istorisirile căluților.

Împărăția cea adevărată e-n sufletul omului. Pe aceasta trebuie să o păzim. Și dacă o păzim cum se cade, fiecare din noi, nici împărățiile din afară nu vor putea fi smintite.

De asemenea, vorbele pline de duh rostite și de Sfânta Duminică sau alte personaje care debordează de bunătate sunt, cu siguranță, destul de bine înțelese de copiii puțintel mai mari — sau poate și de cei mici, cu puțin ajutor de la părinți.

Numai cei deprinși să gândească și să spună adevărul întreg nu cad pradă tertipurilor jumătăților de om care au împânzit lumea și care nu se dau în lături să înghită omul cu totul, cum au pățit cei doi din colivie.

Stăpân nu-ți poate fi decât cel care te iubește.

Până la urmă, ceea ce am apreciat cel mai mult la cartea asta a fost că e originală. Florin Bican e un geniu. Autorului și celui cu ideea cărții, Dragan Ibrahimovici, le fac o plecăciune. Nu e lucru ușor să scrii o carte care să trezească în cititor emoții și nostalgii atât de puternice, introdus fiind într-o lume atât de frumoasă, încât să zâmbească dar să se și teamă de zece ori pe minut sau mai mult. Vă dați seama de câte ori mi-a zâmbit inima pe tot parcursul lecturii, dat fiind că n-am sărit niciun paragraf? De un infinit de ori, normal! Asta fiindcă și cartea e infinit de frumoasă și infinit de specială. Ceea ce m-a făcut să-i dau 5 stele  pe GoodReads.

Și ilustrațiile realizate de Mircea Pop sunt un plus al cărții, deși trebuie să recunosc că mă așteptam la un pic mai mult din partea ilustrațiilor, dar e OK și pot să spun că mi-au plăcut.


Așa că, dacă plănuiți să evadați din cotidianul monoton, să vă retrăiți copilăria, să faceți cunoștință cu personaje pe care le-ați iubit și pe care sigur încă le păstrați în inimă, sau dacă vreți să vedeți ce poate crea condeiul unui om înzestrat cu geniu, atunci vă îndemn să citiți cartea asta. O să întineriți, vă garantez. Pardon, o să renașteți la fel ca eroii din basme!

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a-mi retrăi copilăria atât de intens! Pe site-ul lor (librărie și anticariat online) puteți găsi foarte multe cărți pentru gusturile și domeniile la prețuri excepționale, cum ar fi cartea de față, Și v-am spus povestea așa pe care o găsiți cu -24% reducere, aici.

6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Eu îți mulțumesc fiindcă m-ai citit și de data asta! ^__^

      Ștergere
  2. O recenzie foarte frumoasă şi convingătoare. Felicitări! M-ai făcut foarte curioasă în privința acestei cărți, iar citatele sunt minunatee! ❤

    Lecturi plăcute şi spor la scris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Daria! Sper să citești și tu cartea, ți s-ar potrivi. :)

      Lecturi frumoase și ție! ^_^

      Ștergere
  3. Ce-mi plac poneii din poza de la început :))) Și cei fizici, și cei de pe copertă. Se potrivesc bine :D
    Faină recenzia ta, abia aștept să citesc cartea. Am mai auzit de ea dar nu credeam că e cine știe ce, însă tu m-ai convins :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahah, m-am gândit eu că vor arăta bine.
      Mă bucur mult că ți-a plăcut recenzia. Sper să citești cartea, e mi-nu-na-tă!

      Ștergere