luni, 20 martie 2017

RECENZIE „Cireșarii. Cavalerii florii de cireș” ( „Cireșarii” Vol. 1) de Constantin Chiriță


Am terminat cartea asta (367 pagini) în aproape o săptămână. Așa cum am constatat în ultima vreme de mai multe ori, și această carte a venit în viața mea la momentul potrivit. Voiam de mult timp să o citesc, fiindcă toată lumea, adulți și copii, spuneau că seria asta cuprinde niște cărți pe care trebuie neapărat să le citească orice copil/adolescent și nici din lista celor mari nu trebuie să lipsească, dacă nu le-au lecturat deja. Ba chiar le-am văzut menționate în diverse liste de cărți pentru copii sau în topuri ale cărților cu deosebite valori comune.

Prima carte din seria Cireșarii e despre aventurile celor șapte prieteni (opt, cu cățelul Țombi) în Peștera Negroaia. Cei șase cireșari „titulari”, Maria, Victor, Ursu, Lucia, Ionel și Dan pregătesc de multă vreme o expediție la misterioasa peșteră, cu scopul unor momente de neuitat și a eventualei completări a hărții peșterii. Aventurile lor ne poartă prin locuri și priveliști descrise cu pricepere de autor, prin clipe grele și momente de fericire, obligându-ne, odată ce am pornit la aventură, să trăim împreună cu eroii cărții frici, temeri, spaime, mistere, bucurii și victorii, cu nelegiuiți pe urmele noastre și cu aflabtul morse drept limbaj secret.


Sincer, la început nu mi-am imaginat că povestea cireșarilor e cine știe ce. Sunt mulți bloggeri de carte și scriitori care le apreciază, și sunt multe articole și topuri în care seria se regăsește ca fiind printre cărțile de aur ale copilăriei, care la vremea lor au fost bestsellere și continuă să fie apreciate de generații și generații. Însă, în ciuda acestor lucruri, este evident că părerea mea nu putea fi pe deplin formată de la început. Ceva mă făcea să mă îndoiesc de aceste cărți, însă nu pot defini ce anume. Acum prefer să spun că e doar o simplă îndoială pe care orice cititor care vrea să acopere un număr cât mai mare de cărți bune citite o simte.

O cazarmă întreagă transformată în cor ar fi sunat alături de vocea lui precum căderea unui strop de apă lângă o cascadă.

De la primele pagini am întâlnit o scriitură simplă și în același timp complexă. Vedeți voi, complexă pentru că da, există uneori paragrafe mai lungi și pentru că nu e folosit un limbaj exagerat de simplu. Este exact cum trebuie, astfel încât n-o să-i pună în dificultate pe cei mai mici și cu un vocabular mai puțin dezvoltat, dar nici n-o să-i plictisească pe cei mai mari. În această privință există un echilibru de necontestat.


Felul prietenesc, familiar prin care autorul vorbește pur și simplu cititorului creează o ambianță caldă, primitoare, și te face să simți că aparții acelei lumi și acelor aventuri. Nu-ți trebuie mai mult de câteva rânduri ca să te acomodezi stilului autorului, așa cum n-ai nevoie decât de una-două pagini ca să îți dai seama că ai pășit în lumea potrivită pentru tine. Că nu mai vrei să pleci, ci o să continui aventura, citind până la capăt.

Popasul se făcu sub supravegherea foarte severă a Luciei: jumătate de oră, fără nicio prelungire; nimeni să nu se lungească pe iarbă; ceai fierbinte și biscuiți; două mere de cap; interzicerea discuțiilor triste. Punct!

Personajele și lumea pe care autorul le construiește încet și solid m-au acaparat din prima: totul este descris cu finețe și rafinament, astfel încât după doar câteva pagini ai impresia că ai mai fost acolo, că ai mai întâlnit acele persoane. Scriitorul te ajută să cunoști fiecare personaj într-un mod lăuntric, special: pe de o parte, parcă ai privi de pe margine la tot ce se întâmplă, parcă ai asculta ascuns după un copac dialogul lor, dar pe de altă parte, autorul îți permite să stabilești cu personajele o legătură personală, ca și cum ar fi prietenii tăi de o viață; fără să te chinui, le reții cea mai detaliată trăsătură și ajungi să le cunoști sufletele ca pe o hartă...


La fel și locurile, curtea școlii, casa Mariei și a lui Tic, parcul, drumurile întortocheate, pădurea, toate ți se întipăresc în minte și se formează o imagine de ansamblu în același timp detaliată a lumii cireșarilor, ca și cum tu însuți ai fi vizitat acele locuri.

— S.O.S.! tresări puștiul. Salvați sufletele noastre!
— Doamne! se îngrozi Maria. Oare ce i s-a întâmplat?
— Tu nu simți cât de frumos e mesajul ăsta? întrebă Victor cu tremur în glas. Ionel vrea să fie salvat, ne cheamă să-l salvăm, și ne mai spune că poate fi salvat!

Fiecare personaj are caracteristici proprii; fiecare reprezintă o lume separată, o înfățișare pe care n-ai mai întâlnit-o până acum și un suflet pe care nu l-ai mai cunoscut, cu aspirații, visuri, gânduri și trăiri unice. Unul dintre cele mai importante lucruri care trebuie musai menționate este că, oricât de mult m-aș gândi, nu pot să găsesc vreun clișeu în această carte. Totul e construit la milimetru de mintea autorului într-un mod original, un stil propriu. Cred că asta înseamnă să-ți aleși amprenta asupra unei povești, asta înseamnă să scrii o carte a ta, care să devină cartea iubită de atâția copii și adulți...


Am citit paragrafele care erau uneori mai lungi foarte repede. Da, există multe descrieri, pagini întregi fără dialog, dar nu m-am plictisit absolut deloc, n-am fost tentată să sar peste paragrafe. Ba chiar aș putea spune că paragrafele de o jumătate de pagină se aseamănă cu cele de trei rânduri, fiindcă maniera cu care autorul descrie sau narează face totul mult mai simplu și mai viu. Dădeam paginile una după alta, abia așteptam să aflu ce se întâmplă mai departe, alimentată de o intrigă construită perfect și de perspectiva prietenească cu care autorul îmi dezvăluia totul.


Înainte nu eram foarte fascinată de peșteri, sau fascinația s-a pierdut în timp. La începutul călătoriei cireșarilor nu eram foarte entuziasmată cu privire la locul unde se vor desfășura restul aventurilor, dar după ce acestea au început, peșterile au devenit din nou pentru mine obiectul fascinației, desăvârșindu-mi, odată cu cireșarii, cunoștințele în legătură cu aceste minuni ale naturii; imaginația mea era hrănită tot timpul, și ea îmi arăta ce minunat trebuie să fie acele locuri...

...Toată călătoria noastră e o lumină... Oricine ar fi făcut ca noi... E ca o lumină pentru că aici, la noi, nimic nu poate fi mai frumos ca lumina...

M-am atașat de personaje așa cum m-am atașat de cei mai buni prieteni: am suferit alături de ei, m-am speriat, am fost fericită, am vrut să le aflu povestea, să le deslușesc tainele. Fiecare era atât de diferit și de special, și chiar dacă vreunul dintre cireșari mi se părea mai enervant la început, până la sfârșit i-am înțeles pe toți. De exemplu, Ursu mi se părea plictisitor și înfumurat, și cât mă înșelasem! Cred că a devenit unul dintre personajele mele favorite din toată literatura citită până acum. Sau Tic, cireșarul novice plin de energie și carismă! Până la urmă mi s-au lămurit și relațiile dintre personaje, care era mai antipatic pentru celălalt și invers. Toată aventura asta mi-a deschis o lume nouă, plină și frumoasă, care abia așteaptă să-și continue tainele în următorul volum.


Mai trebuie să menționez că am râs cu gura până la urechi de multe ori, deci umorul nu lipsește, ba chiar și-a găsit un loc foarte bun. E un umor lipsit de zeflemea pentru cititor, de sexualitate sau mai știu eu ce... Autorul a reușit să mă înveselească fără să folosească astfel de „mijloace” și, trebuie să recunoaștem, să scrii o carte cu un astfel de umor „curat” e mai greu.

Ce să mai spun despre revoltele care se întâmplat în mintea mea?... De multe, multe ori am fost uimită și mi-am ridicat ochii din carte spre tavan ca să exclam cu buzele sau cu gândul: Doamne! Cum să zici așa ceva?! CUM SĂ FACI ASTA?!

Uneori m-am identificat cu personajele, inclusiv cu Tic. Iar când eroii treceau prin situații grele, dar nu mă puteam asemăna direct cu ei, alegeam să învăț de la cireșari. Le-am admirat inteligența, curajul, hotărârea și voința de a învinge. Și dacă e să vorbim despre simbolism, există două personaje feminine, Maria și Lucia, cele două fete din grupul cireșarilor, care nu sunt tratate drept niște păpuși delicate care trebuie ținute în casă să nu se spargă. NU! Participă la aceleași aventuri ca băieții, împreună cu băieții. Și nici măcar nu există vreunul care să se revolte, ci sarcinile sunt împărțite egal, hotărârile sunt luate egal, iar speranța expediției stă nu doar în băieți, ci și în fete. Asta fără să facem abstracție de grija cavalerească pentru ele, evident.


M-a impresionat bunătatea lui Moș Timofte, determinarea lui Tic, logica și puterea de convingere pe care le avea Victor, forța fizică și în același timp sentimentalismul care îl dominau pe Ursu, iar acestea sunt doar câteva dintre personajele minunate care mi-au rămas veșnic prieteni. Și Țombi, de asemenea, un cățel fără pereche, un supraviețuitor, un cireșar animalier, ce mai!

Și hărțile de la sfârșit, cele din jurnalul lui Victor, mi-au plăcut mult, întrucât au fost realizate de autor și au respectat foarte bine traseul cireșarilor. Dar prin scriitura lui, mai mult decât prin desen, autorul m-a ajutat să-mi creez o hartă în minte, mult mai mare și mult mai bună!

Cartea primește... ★ stele  pe GoodReads! 

În concluzie, pot să spun că primul volum din seria Cireșarii mi-a plăcut foarte, foarte mult și îmi permit să-l recomand tuturor: de la cei mici, la cei mari. Dacă vreți să redeveniți copii, sau dacă vreți ca și copilul din voi să prindă putere și să se înalțe, atunci vă recomand cu mult drag (și cunoștință de cauză) Cavalerii florii de cireș. Curaj, onoare, prietenie, aventură și speranță - toate și încă multe altele într-o singură carte.
Voi ați citit cartea? Sau ați pus-o pe lista de lecturi? 

4 comentarii:

  1. Trebuie să recunosc, cu părere de rău, că eu nici până acum n-am citit cărțile astea. Și eu am auzit că sunt niște cărți minunate, însă niciodată nu mi-am zis: "Gata, le citesc și eu!" O să vreau totuși să fac asta într-o zi, chiar dacă la vârsta asta s-ar putea sa nu-mi mai placă atât de mult. Cine știe totuși...

    Simina, vreau să te felicit pentru modul în care ai evoluat, îmi place mult cum scrii! Ai o scriitură lină, caldă, cursivă... Mă bucur tare mult pentru tine, ține-o tot așa! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru complimente, mă încurajezi să merg mai departe! ^_^

      Să știi că la fel ziceam și eu, că ar fi trebuit să le citesc până acum, mi-era cam rușine că nu le lecturasem, da... Însă cărțile astea, cum să spun, sunt pentru orice vârstă. Da, sunt în special pentru copii/adolescenți, dar autorul are ceva special, aparte, care captează cititorii de orice vârstă. Iar având în vedere gusturile tale literare (atât cât ți le cunosc eu, uitându-mă pe blog, GoodReads, wishlist), cred că ți-ar plăcea „Cavalerii florii de cireș”. Chiar foarte mult! Deci să pui mânuța pe ele și să-mi spui cum ți s-au părut, fiindcă mai bine mai târziu decât niciodată! Iar asta se aplică în special la cărți, fiindcă cine nu vrea să citească muuulte cărți bune? :D

      Ștergere
  2. Mi-e așa rușine că nu le-am citit! Dar vreau să le am, doar de dragul de a avea cărți așa frumoase și, poate, o să le citească ai mei copii. Nu știu, eu simt că nu aș putea. Apropos, adooor pozele tale! (hug)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, of, of, Andrei, nu e niciodată prea târziu pentru o carte bună. Poate n-o să simți la milimetru aceleași lucruri pe care le-am simțit eu, la vârsta mea, dar cu siguranță vei deveni iarăși copil și-o să-ți crească aripile visurilor și mai mult. Cartea e un plus de energie, de speranță, de viață!

      O, da, așa mai merge! Haha, ce mult se schimbă oamenii! Ai tăi copii o să fie niște micuți perspicace, cu infinite „de ce”-uri și trei dintre ei cu ochelari. Și cel mai mic o să fie un fel de răzvrătit iubit de toată lumea, exact ca Tic, cel mai mic dintre cireșari. Îți spun eu, da' nu mă crede dacă nu vrei. Unul trebuie numit Victor, neapărat. Am eu ceva cu numele (și personajul, și omul) ăsta.

      Trebuia să zică cineva de poze, nu?! Mulțumeeesc! M-am străduit, totuși, având în vedere că mă inundă din toate părțile, mai ales pe Instagram, poze frumoase cu tot felul de cărți. Am încercat și eu, când o fi mai mult soare o să scot adevărate opere de artă fotografică. :)

      Ștergere