miercuri, 26 iulie 2017

Mid-Year Book Freak Out | BOOK TAG


Chiar dacă am lipsit o lungă perioadă de timp de pe blog, încă mai am speranța că totul poate reveni la normal și că voi, cititori ai blogului și iubitori ai lecturii, încă sunteți aici. Sau pe undeva prin bucătărie, în vacanță ori la muncă, dar ați prins ideea: sper că mă veți citi în continuare.

Ar fi multe de spus despre perioada în care nu am scris deloc aici. Tot ce pot să spun — și, de altfel, cred că sunt pregătită să spun — este că am avut examene, admitere, daturi de ceasul morții că de ce n-am făcut aia și aia la timp, stat aproximativ patru zile în comă de dor de casă...


Dar să trecem la lucruri importante: cărțile. Oni de la Books vs Reality mi-a „pasat” un tag interesant al cărui scop este să-l ajute pe cel care răspunde cerințelor să facă un fel de bilanț, pe plan literar, la jumătatea anului. Prin acest tag ne dăm seama, în linii mari, de situația noastră livrească de până acum: ce și cum am citit, dezamăgiri și surprize literare, cea mai bună carte citită până acum în 2017 și așa mai departe. 

Cum mi-am folosit eu timpul pe plan literar și ce dezamăgiri ori încântări „am adunat” eu în acest timp, o să vă dați seama, în linii mari, din răspunsurile de mai jos.

1. Care este mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017?

Mi-e destul de greu să aleg (ca întotdeauna, de altfel), mai ales pentru că am citit variat: biografii, cărți cu temă psihologică, romane de aventură ori de dragoste și, ca întotdeauna, cărți pentru copii. Ciuleandra de Liviu Rebreanu este, cu siguranță, una dintre cele mai bune cărți citite de când mă știu. Am să menționez și Întâi l-au omorât pe tata de Loung Ung, Și v-am spus povestea așa de Florin Bican. Serios, nu mă puneți să aleg între copiii mei!


2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Planeta de Jad, al doilea volum al trilogiei scrisă de K.J.Mecklenfeld și bazată pe aventurile lui Hendrik de Mol

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.


Această carte a apărut în iunie și m-a captivat cu totul. Mai întâi coperta, titlul și mai apoi povestea. Vouă nu vă face cu ochiul? 

4. O lansare anticipată din a doua jumătate a anului.

Am ales această carte nu fiindcă am fost la curent cu știrile și am aflat „din vreme” că noul președinte al Franței va lansa o carte, ci fiindcă mi se pare previzibil. Poate nu are nicio logică, dar m-am gândit instant la alte lucrări „fabuloase” scrise de politicieni care au ajuns „pe culmile succesului”. Și nu vreau să-l compar pe Macron cu Iohannis, dar vă aduceți aminte de Pas cu pas?

5. Cea mai mare dezamăgire.

Voiam să spun că eu sunt, dar imediat o luminiță s-a aprins: fără gânduri negative, toată lumea greșește! Trecând peste detalii, sunt câteva cărți citite anul ăsta care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele. Cu toate astea, n-am să spun că sunt dezamăgiri, deoarece toate acele titluri sunt, în opinia mea, cărți bune. O lume dispărută a fost, totuși, cea mai depărtată de așteptările mele.


6. Cea mai mare surpriză

Povestea, personajele, atmosfera și finalul m-au surprins cu totul. Voi reveni cât de curând cu o recenzia acestei cărți care m-a crispat și încântat totodată. 

7. Noul autor preferat (debutant sau nou pentru tine)


Florin Bican, cu siguranță! Caii lui m-au fermecat. Nu pot decât să-i mulțumesc din nou și din nou pentru că mi-a adus aminte că am datoria de a nu uita copilul din mine, indiferent de anii prin care sufletul îmi trece.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.

Față de crush-urile care vin și trec... vreau să fac o mărturisire. Să bată tobele!  Uimitor, dar am adorat o perioadă mai lungă de timp un personaj dintr-o carte decât un om din viața reală. Ca să fiu sinceră, nici măcar nu e un lucru atât de surprinzător.

Deși aproape voiam să fiu în locul lui Sybil Vane, să stau față-n față cu Dorian Gray și să-i pot vedea chipul cu ochii mei, am ajuns la un total dezgust față de personaj. Încerc, totuși, să mă scârbesc doar de evenimente, nu și de personaje, dar e atât de greu... Și da, e vorba de clasicul Oscar Wilde cu a lui operă, Portretul lui Dorian Gray.


Daaar pe Nath din Tot ce nu ți-am spus nu îl urăsc (sau nu întru totul). Am să-l aleg pe el pentru că am citit cartea recent. La un moment dat m-a apucat o empatie grozavă pentru el. Și pe Jack din aceeași carte, chiar dacă nu era agreat de sus-numitul. 


9. Cel mai nou personaj preferat

Basil Hallward din Portretul lui Dorian Gray. Omul ăsta era atât de bun, atât de dedicat artei sale, atât de om! Și-a iubit prietenii și arta, dar, cred eu, mai ales viața, pentru că a trăit-o într-un mod atât de frumos. 


10. O carte care te-a făcut să plângi + 11. O carte care te-a făcut fericit

Am plâns la Întâi l-au omorât pe tata. E o carte cutremurătoare, o biografie despre viață și moarte, speranță, iubire, lacrimi și durere. Am plâns la propriu, cu lacrimi. De altfel, cartea aceasta m-a făcut și fericită. M-a făcut să realizez multe lucruri la care nu mă gândisem până atunci, cel puțin nu atât de profund, să-mi doresc să cunosc mai mult trecutul omenirii.


12.Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul acesta

Ecranizarea făcută după nuvela Pădureanca de Slavici, carte pe care nu am citit-o încă, dar plănuiesc s-o fac de când am văzut filmul, care mi-a plăcut enorm.


13. Recenzia preferată scrisă până acum.

Sinceră să fiu, nu prea vreau să numesc vreo recenzie ca și „preferata mea”. În special recenziile făcute cărților care mi-au plăcut, ori recenziile recente, în fine, cele scrise mai bine îmi plac mai mult, dacă pot să spun așa. Cui nu-i place să-și admire „operele”, lucrurile făcute cum trebuie? 


14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o sau ai primit-o anul acesta. 

Frumoasă din punct de vedere al aspectului sau scriiturii, cărții în sine? Cred că Răpită la 12 ani, deoarece este o carte frumoasă dacă ne raportăm la conținut, cât și la aspectul exterior. Recenzie și acestei cărți, în curând.

15. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?

Bine, de asta îmi era mie frică. 


Sincer vă spun, atâtea cărți sunt în așteptare pe lista de TBR, încât mă simt îndreptățită să dramatizez și să vă descriu felul cum se jeluiesc toate acolo, pe rafturi. Cărți pentru copii în poveștile cărora abia aștept să mă pierd, romane clasice pe care le amân de atâta amar de vreme, cărți de aventură și al doilea volum din Moromeții. Și Viața la țară a lui Zamfirescu, desigur. 


Într-o zi m-am apucat să alcătuiesc o listă și, mă credeți ori nu, datoria mea livrească se rezumă pe puțin la douăzeci de cărți doar pentru restul verii. Lenea mi-e otravă fatală, iubiți cititori. 

Dau tag-ul mai departe următorilor bloggeri și, de asemenea, tuturor celor care doresc să-l facă:
Aștept impresiile voastre legate de „aventurile” mele livrești în secțiunea de comentarii. Vă cuprind cu inima! 
Simina.

19 comentarii:

  1. Moromeții al doilea volum, neapărat, neapărat, neapărat! Ultimele 20-25 de pagini o să te frece rău. Moromete... Ilie Moromete...
    Ai grijă de tine, Simina. Şi de numele tău. E prea fain. Nu ştiu cum poți avea grijă de un nume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta înseamnă motivație să termin mai repede „Portretul lui Dorian Gray” (din care mai am câteva pagini) și să ajung odată la Moromete. Cred că, după ce termin cartea, deci trec de alea 20-25 de pagini, o să rămân marcată pe viață. Așa face Preda, n-ai cum să eviți. Te marchează.

      Revenind, chiar ar trebui să-mi dau mai mult silința să am grijă de mine. N-am nicio idee cum să am grijă de numele meu; poate asta-i o taină și exact ăsta-i farmecul tainelor: că-s taine. Da, filozofia mea îi fără logică, probabil.

      Uai, îți mulțumesc pentru comentariu și implicit pentru cuvinte. O întrebare, totuși: ai citit „Pădureanca” lui Slavici? Nu de alta, dar predomină și acolo numele meu. Eu m-am lăsat convinsă și m-am uitat la filmul făcut după nuvelă doar pentru că juca Adrian Pintea, care semăna cu Eminescu. Dacă aș începe o lungă polemică despre obsesia mea în ceea ce privește geniul eminescian, te-aș plictisi prea tare (nu că n-am făcut-o până acum).

      Ștergere
    2. Am o prietenă care îl iubește pe Eminescu, aşa că tot timpul aud de el şi de geniul lui. Şi de Adrian Pintea. Deci, nu m-ai plictisi. Interesant e că în ultimul timp numai despre el mi se vorbește. De la prietena asta, la anticarul carismatic, la pereți, la natură... Totul îmi spune "Emin, Emin!"...
      Şi eu spun nu nu nu
      Geniul lui Eminescu şi opera lui (pe care nu le contest) nu sunt apreciate cum ar trebui. Şi mai mult e trântit decât iubit. Şi mai mult luat în râs. Eminescu există pentru a fi iubit. Iar eu nu am fost făcută pentru asta. Înțeleg păcatul, nu înțeleg virtutea. Şiiii o iau pe alte căi. E firesc, dar Eminescu rămâne cum zicea Micle în "Un bulgăre de humă": "Atât de aproape şi totuşi de neatins..."
      Asta e Eminescu pentru mine. Şi asta va fi mereu.
      Nu am citit "Pădureanca". Şi nici nu ştiu dacă o să o fac prea curând. Nu mai pot să citesc ficțiune. Mă învârt doar în cercul teologie-filosofie şi citesc numai de astea. Nu mai am timp de literatură. Păcat, că mai aveam câteva cărți de la Dosto şi mai multe de la Rebreanu... Ei, ce să faci....

      Ștergere
    3. Ah, şi azi e joi...
      Revenind la "Un bulgăre...": "Hai, hai că-i joi..."

      Ștergere
    4. Şi acum îmi vine să plâng. De asta nu ar trebui să vorbesc despre Eminescu şi Creangă şi filmul ăsta superb şi
      deja abuzez de secțiunea "comentarii"
      Te las...

      Ștergere
    5. Uai, ce frumos ai vorbit (adică scris) despre Emi. Eu n-am văzut „Un bulgăre de humă”, doar secvențe. Tot îl amân și aștept momentul prielnic...
      Teologie? Filozofie? Eu mă amăgisem cu gândul c-o să fac la școală filozofie, dar mai am de așteptat trei ani! Sper, totuși, ca profesorul de filozofie să fie deschis și să perorăm în pauze nonsensuri și adevăruri. Știu că sunt dramatică, nu mă pot abține!

      Și nu, nu abuzezi de secțiunea de comentarii. Mai degrabă mă bucuri enorm fiindcă ai trecut pe-aici. :)

      Ștergere
    6. Vaai, trebuie să vezi filmul! Când mă simt rău de tot (sufleteşte) mă uit la film şi dacă nu îmi trece, măcar mă mai linişteşte. L-am văzut de vreo 6 ori anul ăsta (de câte ori m-am simțit rău he he). Chiar aseară am revăzut o parte.
      E filmul meu preferat. Îmi lasă impresia de vechi şi de frumos.
      O să vină momentul. Totul vine la momentul potrivit. Măcar de atât m-am convins şi eu.
      Eu o să fac anul ăsta. Dar am impresia că nu o să fie fain. Mai multe motive. Foarte mult depinde şi de profesorul cu care o să fac- aşa o să ştiu dacă stau la oră sau la bibliotecă. Naşpa e că sunt şi la real aşa că nu ştiu câtă filosofie o să pup eu. Vedem...
      Am trecut de-a lungul acestor luni în care nu ai fost activă, în speranța că o să vină o noua postare. Şi a venit.

      Ștergere
    7. Uai, știu că încep raportându-mă la ultima parte a comentariului tău, dar chiar mă simt prost pentru că n-am mai scris atât de mult timp. Într-un fel, chiar dacă știu că blogul ăsta nu e pentru toată lumea cine știe ce, nu e un job sau ceva asemănător, pentru mine e, totuși, o responsabilitate (deși știu că în ultima vreme nu l-am tratat astfel). Cum ziceam mai jos, mai trebuie să rezolv problema fotografiilor pe care să le inserez în recenzii și apoi, cred eu, n-or să mai fie perioade de neglijență. :)

      Îți promit, o să-l văd. N-am văzut multe filme în care apare Adrian Pintea, dar tot spun că „Un bulgăre de humă” e cel mai bun film al lui.

      Profil real? Cum poți rezista? Cât despre statul la bibliotecă — formă alternativă de petrecere a timpului în incinta școlii, să știi că-mi convine și mie. Deși sper să nu fie nevoie să merg în timpul orelor. Sper să am profesori chill... Sper...

      Ștergere
    8. Nu e așa rău. Rezistă oricine, dacă se străduiește. Unii trebuie să depună un efort mai mare decât alții (eu), ce-i drept. Oricum, nu sunt la mate-info (că dacă eram, probabil nu treceam...). La bibliotecă e cel mai fain. Băi, nu-ți fă griji, o să te descurci tu, indiferent dacă ai profesori cumsecade sau mai dificili. Important e să nu te lași (prea) afectată. Și acum e vara, așă că, bucură-te de Eminescu și de lucruri frumoase.

      Ștergere
    9. Așa e, mulțumesc. Decât să mă stresez degeaba și să imit tabloul lui Van Gogh, mai bine îmi fac timp și mă uit la „Un bulgăre de humă”. Știu că-s pisăloagă, dar ai citit „Viața la țară” de Duiliu Zamfirescu?

      Ștergere
    10. Nu. E pe un raft. Şi vreau să o citesc. Dar cum ți-am spus deja, mă aflu în imposibilitatea de a mai citi ficțiune. Nu ştiu ce am. Adică ştiu, dar mai bine nu mai zic nimic. Pisăloagă? Nicidecum. Îmi face plăcere să mai schimb şi eu două vorbe cu altcineva în afară de mine şi de morții mei.

      Ștergere
    11. Eu, după ce am terminat (chiar azi) „Portretul lui Dorian Gray” mă gândeam să citesc ceva care să fie pe aceeași lungime de undă sau cel puțin asemănător ori filozofic. M-am gândit la cartea lui Zamfirescu. Nu știu, mă gândesc că poate are puțină filozofie despre pământ și alte lucruri de felul ăsta. Știu, în cazul ăsta ar trebui să citesc „Ion”, dar parcă nu mă trage inima s-o fac. Nu știu ce am, și eu chiar nu știu, sau poate e pentru faptul că știu amănunte despre despre Ion și acele două femei, despre ce face Ana... Știi, acum că mă gândesc mai bine, ar fi genial dacă mi-ai stârni tu interesul pentru carte. Știu, e Rebreanu, geniu, temă psihologică, iubirea pentru pământ (aș vrea eu să fiu adorată precum era pământul din Ion), dar tot nu pot.

      Ștergere
    12. Vaaai. Uite. Îți spun cum e treaba cu Ion. Eu am urât cartea la început. Şi toți spuneau "naşpa, țărani prosți, naşpa". M-am încăpățînat să o termin. Şi ultimele 200 de pagini (parcă) le-am citit foarte repede. Şi la final am plâns pentru că am simțit tot geniul lui Rebreanu. Şi tot sufletul țăranului. Cu zbuciumul continuu, nemângâiat al țăranului român. Ştii, românii sunt cei mai frumoși. Şi au o răbdare de fier. Pentru că au (să sperăm că nu se pierde) credință. Şi indiferent de ce e scris acolo (în roman) trebuie să vezi mai departe de faptele şi de deciziile personajelor. În cartea aia, e sufletul românilor. E sufletul de țăran. Un suflet curat şi hotărât. Un suflet care trăiește pentru pământ. Capitolul în care Ion sărută şi se închină pământului e cel mai frumos lucru pe care l-am citit. Se contopesc nu Ion şi pământul, ci spiritul şi viața. Spiritul şi moartea.
      E o frumusețe desăvârșită în paginile romanului. Mie mi-a plăcut totul. E realist. Foarte realist. Şi nu vreau să idealizez. În romanul ăsta se întâlnește Dumnezeu cu dracul. Credința cu nimicirea. Virtutea cu patima.
      Rebreanu e de apreciat pentru că a putut să cuprindă răul şi binele, frumosul şi grotescul în paginile romanului. Mie mereu mi-au plăcut subiectele mai sumbre, drăcescul din om şi lupta asta cu patima, cu Satan. Unii biruie, alții nu.
      Nu trebuie să citeşti dacă nu simți asta. Ai timp. O să ajungi să citeşti cartea şi sper eu, o să vezi mai departe de ceea ce pare a fi infamie. Aspectele astea sunt pentru a reda realitatea, însă ce contează e spiritul. Când începi să citeşti, nu mai e nici Ion, nici Ana, nici Florica, nici George, nici Vasile Baciu- e doar spirit românesc. Şi prin asta mă refer că e spirit de țăran. Şi țăranul ne-a menținut flacăra aprinsă. Dar noi îi condamnăm acum şi vrem să atingem focul pe care s-au chinuit să-l țină aprins. De asta romanul ăsta nu trebuie să fie dat uitării, de asta Rebreanu e un geniu, pentru că el e flacăra de care îți spun. S-a transformat în foc pentru ca țăranii să nu moară în amintirea noastra. Şi ei sunt vii. Îi simți în fiecare pagină, în fiecare cuvânt.
      Ce a reușit Rebreanu, nimeni nu o să mai poată. Ascultă-mă. Asa operă nu o să mai vadă poporul român.
      1)pentru că nu mai merită
      2)pentru că nu mai poate nimeni să creeze ceva mai desăvârșit de atât
      Rebreanu vorbeşte pentru țărani. Pentru oamenii umili. De asta e un suflet nobil.
      Ion e plânsul țăranului, neliniștea şi dragostea, statornicia.
      Rămâne cartea mea de suflet. Dostoievski a fost scriitorul meu prefrat. Dar după ce am citit Ion, lucrul ăsta s-a schimbat. Rebreanu e român. Ca Țuțea. Ca Emin. Ca Creangă. Ca Preda. Ca toți cei frumoși.
      Profesoara mea de religie i-a mai dat o sansa lui Rebreanu după ce o marcase scriitura lui pe vremea când era in liceu. Am avut o discutie cu ea. Si după câteva luni a venit si si-a cerut scuze in fata clasei (pentru ca ma umilise pe mine si mai ales pe Rebreanu) si i-a recunoscut adevărata valoare. Ea a fost marcata de Răscoala, nu neapărat de Ion (si de ăsta, dar mai puțin).
      Dacă Emin este pentru a fi iubit, Rebreanu este pentru a cuprinde spiritul românesc şi a nu-l lasă sa se piardă.
      Are un discurs foarte frumos, pe care l-a tinut la 29 mai 1940. Se numeste "Lauda țăranului român". O laudă e şi Ion. Si noi ar trebui sa ne mandrim cu el, nu se ne rusinam. Țăranul nu e o rușine, țăranul e o binecuvântare cu care Dumnezeu ne-a înzestrat in fata altor popoare. Ca țăranul român nu mai există, iar ca românii nu mai există. Rebreanu a conștient de asta şi spune totul în acest roman.

      Ștergere
    13. O alta carte care seamănă cu Ion e "Casa de la Petrodava". Violentă şi realistă. E greu de înțeles. E greu sa treci peste ce fac personajele, peste gândirea lor. Dar dacă poți depăsi aspectul ăsta, ai în față un roman ce cuprinde statornicia şi răbdarea şi mândria de român. Mândria omului de la munte. Care nici în fața morții nu se lasă înjosit, ci luptă ca să nu fie nimicit. Luptă până în ultima clipă. Asa cum au facut si fac românii.
      Suntem superbi
      Dar prosți.
      Si nu stim sa ne apreciem si sa-I multumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a ne fi nascut români.
      Fata de alte popoare e ca si cum am obținut fericirea vesnică fara efort. Fericirea vesnică sta in simplul fapt de a fi roman. Suntem singurul popor care poate gusta fericirea asta inainte de moarte.
      Si Dumnezeu e român. Ştiu şi simt.
      Te las...

      Ștergere
    14. Ohh, îmi pare rău că nu ți-am răspuns atâtea zile. M-am ocupat de nimicuri, da, așa cum fac de obicei. Un alt lucru de schimbat la viața mea.

      Pur și simplu... nu știu ce să spun. Ai scris minunat despre „Ion”, Rebreanu, despre români și parcă aș vrea, acum, să citesc cartea. Pentru că înainte nu voiam — încercam să mă conving că vreau. Minciuni. Dar mi-ai trezit interesul pentru carte și vreau să-i acord timp. O să mă apuc de ea când n-o să mă preseze nimic (deocamdată o am de la bibliotecă dar trebuie s-o returnez săptămâna viitoare și mai am și alte cărți de citit, așa că n-aș face decât să trec prin ea ca rața prin apă).

      Ce pot să spun? Doar să-ți mulțumesc, atât. Altceva nu mai știu.

      Ștergere
  2. Simina, mulțumesc frumos pentru nominalizare! O să fac tag-ul peste câteva zile (dacă nu mă iau cu altele), să venim si noi acasă din concediu :)

    Regret enoorm că nu am stiut (nu îmi explic : cum?? ) că dai examenul anul acesta.. ori nu am stiut, ori am uitat..oricum, îmi cer mii de scuzee! Sper că eşti mulțumită de rezultate.

    Dintre toate cărțile despre care ai scris, doar de două ştiu :)) Moromeții (din care nu am citit mai mult de 30 de pagini) si O lume dispărută. Ultima a fost foarte atrăgătoare pentru mine, am primit-o de la bunici. Nu mă tentează cărțile de aventură, dar aceasta mi-a plăcut,m-a făcut să îmi descopăr gustul pentru acest gen de literatură. Mi-a plăcut pentru că mă așteptam mai puțin :)

    Foarte frumos ai scris. Să nu ne lasi să așteptăm prea mult următoarea postare ;)
    Te îmbrățișez! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-are de ce să-ți pară rău. A ieșit foarte bine, slavă Cerului!

      Eu am citit „O lume dispărută” deoarece urmărisem cu mulți ani în urmă un serial animat bazat pe carte. Abia aștept să citesc și seria cu Sherlock Holmes, de același autor. Cât despre Moromeții, poate dacă ai încerca să continui lectura, ai descoperi că e pe gustul tău. Pentru mine Preda e un geniu.

      Oh, am multe recenzii nescrise, însă n-am cu ce să fac poze, însă n-are să dureze mult până apar. Problema cu pozele e în curs de rezolvare, după ce mi-am dat în sfârșit seama că aparatul meu foto necesită revizuirea unui specialist. Ori s-a stricat ceva la diafragmă, ori a intrat apă în obiectiv, habar n-am, dar numa' sănătos nu e.

      Mulțumesc pentru cuvinte, Maria! Lecturi frumoase să ai! :)

      Ștergere
  3. Cu Ciuleandra m-ai un pe suflet :) Întâi l-au omorât pe tata pare un titlu tentant, am să-l iau în considerare. Spor la citit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, mă bucur. :) Cred că „Întâi l-au omorât pe tata” e genul tău de carte. Sunt aproape sigură că o să-ți placă. :D

      Spor la citit și ție și... mulțam de vizită! :)

      Ștergere