luni, 17 octombrie 2016

„Peter Pan” de J.M. Barrie - Recenzie


Cartea de față ne propune o călătorie în lumea celor mici, vrând parcă să reînvie copilul din noi și să ne ducă în zbor, alături de personaje, în Țara Niciunde, tărâmul imaginar unde copiii pot pătrunde în vis. Tot acolo au pătruns și Wendy, John și Michael, dar de data aceasta nu în vis: ei au fost duși acolo de-adevăratelea, în zbor, de către cel ce, am putea spune noi, stăpânește acest tărâm: Peter Pan, copilul care nu mai vrea să crească, ci să rămână tânăr pentru totdeauna. Universul teluric ia o altă față în carte, căci este țesut din vis și joc.

Probabil că știți și voi povestea acestei cărți: trei frați își părăsesc camera împreună cu un copil ce zboară și o zână luminoasă care vorbește o limbă asemănătoare unui clinchet de clopoțel. Da, lucrurile nu se petrec prea complicat.

 Peter pătrunde în camera copiilor odată și, din păcate — sau din fericire pentru noi — își pierde umbra în camera copiilor. El revine împreună cu zâna Clopoțica să-și caute umbra și, când în sfârșit o găsește, nu reușește s-o pună la loc. Încearcă s-o lipească cu săpun, dar nu merge, așa că se pune pe plâns. O trezește pe Wendy, sora cea mare, care-l întrebă de ce plânge.

-  Cum te cheamă? întrebă el.
- Wendy Moira Angela Darling, răspunse cu o voce încântată. Dar pe tine?
- Peter Pan.

Discuția dintre ei devine una foarte amuzantă și interesantă. De fapt, e adorabilă. M-am îndrăgostit pur și simplu de dialogul dintre cei doi, de candoarea și naivitatea lor. Wendy găsește o soluție pentru umbra lui, dar Peter, înfumurat și mândru, crede că el a rezolvat problema:

- Cât sunt de deștept, chiui el în extaz, câtă deșteptăciune zace-n mine!
  Cu toată jena, trebuie să mărturisim că înfumurarea era, în cazul lui Peter, una dintre cele mai ademenitoare însușiri ale sale. Ca s-o spunem pe șleau, nu cred să fi existat vreodată băiat mai înfumurat.

Wendy se supără, iar Peter încearcă s-o îmbuneze:

  Ca să o facă să se uite la el, Peter se prefăcu că pleacă, și când nici figura asta nu-i ieși, se așeză la capul patului și îi făcu semn ușurel cu piciorul:
- Wendy, nu te ascunde! Nu pot să nu scot chiote de bucurie când sunt încântat de mine. 
 Wendy nu se uită la el, în schimb era numai urechi.
- Wendy, continuă el, cu vocea aceea căreia nicio femeie nu-i rezista, Wendy, o fată face mai mult decât douăzeci de băieți la un loc.

Mi-a plăcut mult partea cu „sărutul” lor care era de fapt un degetar. A fost amuzantă, absolut delicioasă. Am să redau o mică părticică din dialogul lor, lăsându-vă pe voi să descoperiți restul:

  Îi mai spuse că, dacă vrea, îi dă și un sărut, iar Peter, neștiind la ce se referă, întinse mâna așteptând să-l primească.
- Știi precis ce este un sărut? întrebă ea, nevenindu-i să-și creadă ochilor.
- Am să știu îndată ce mi-l dai, îi răspunse el, înțepat.
  Ca să nu-l jignească, îi oferi un degetar.
- Ei, acum să-ți dau și eu un sărut, spuse el(...)
  Se comportă un pic frivol, lăsându-și capul spre el, dar el, pur și simplu, îi puse o ghindă în mână; așa că ea se îndreptă și-i spuse politicos că o să poarte sărutul lui la gât, pe lănțișor.

 Cred că toată lumea e curioasă să știe câți ani o fi având Peter. Eu m-am gândit că, poate, are chiar secole. În carte ni se spune că el habar n-avea câți ani are(...), dar îi spuse lui Wendy la nimereală: — În ziua când m-am născut, am și fugit de-acasă. Peter își păstra încă râsul de pe vremea când gângurea și avea dinții de lapte în gură. Nu știa să scrie sau să citească, dar oricum le considera niște fleacuri. Uita adeseori aventurile de care avea parte și chiar persoanele cu care intra în contact, astfel încât într-una din scene el aproape o uită pe Wendy.

O mică problemă a cărții este că e puțin violentă. Puțin mai mult. Începeam să mă îndoiesc că e o carte pentru copii. Moartea se împletea alături de aspecte vesele uneori în relatările lui Peter despre atât de mulți pirați omorâți cu nonșalanță de el. Nici n-ar fi rău dacă s-ar opri aici, dar unele aventuri de-ale lor din Țara Niciunde și scenele în care apar pirați sunt presărate adesea cu violență și moarte. Și totuși, autorul reușește să facă cititorii să treacă peste asta, mai mult sau mai puțin.

Ce-i drept, m-a lăsat așa, cu o senzație tristă și melancolică. Ideea principală a cărții cu privire la Wendy este că ea e dusă de Peter în Țara Niciunde pentru a le fi mamă băieților pierduți, și chiar se întâmplă asta. Ea îi îngrijește, și nu numai pe ei, ci și pe Peter, care visează de multe ori lucruri urâte, iar ea îl ia în brațe și-l liniștește cu blândețe și duioșie, oprindu-l din plâns. Dar Peter este, de multe ori, încăpățânat și mândru. Își pune propria persoană pe primul loc și nu-și calcă prea ușor pe mândrie pentru pentru persoana iubită (alias Wendy, evident, pentru care are sentimente mai... speciale).


Poate acum înțelegeți de ce am spus că în această carte se ascunde și puțină tristețe. Un fragment potrivit ca să ilustrez ce spuneam adineaori și care mie îmi place foarte mult, că-i încărcat de romantism și dor, pe care l-am citit și recitit, ar fi cel în care Peter este pus față în față cu decizia care i-ar putea schimba viața: să rămână cu Wendy pentru totdeauna sau să aleagă jocul, distracția și, mai pe scurt, Tărâmul Niciunde?

- Și mă veți trimite la școală? se interesă el abil.
- Da.
- Și apoi o să lucrez într-un birou?
- Presupun că da.
- Și curând urmează să devin bărbat?
- Foarte curând.
- Nu vreau să merg la școașă și să învăț lucruri serioase, îi spuse el cu ardoare. Eu nu vreau să fiu bărbat. Vai, mama lui Wendy, ce m-aș face dacă m-aș trezi cu barbă?
- Peter, spuse Wendy, aducătoarea de alinare, mi-ai plăcea la nebunie cu barbă.

După cum vedeți, Peter este pus să se sacrifice pentru iubire sau să renunțe la ea. Și la Wendy. Și vă las pe voi să aflați ce alege, că deja v-am scris mai sus un fragment adorabil, nu-i așa?

Dor, dragoste, melancolie, tristețe, copilărie. O carte pentru copii pe care o recomand tuturor. Eu iubesc cartea aceasta, pentru că mi-a oferit atâtea clipe în care am zâmbit, în care mi-a venit să plâng sau în care simțeam că-s tristă și sfâșiată de durerea personajelor, dându-i 5 stele  pe GoodReads.

Barrie țese o poveste cu dor și dragoste din care nu lipsește aventura și palpitantul. Stilul lui are ceva din basm, o atmosferă cum numai un britanic ar putea crea, și totodată ceva romantic. El combină aventura cu povestea de dragoste; lupta, momentele de acțiune cu subiectele sensibile, psihologice, totul cu o ușurință admirabilă. Construiește personaje frumoase, interesante, și nu trebuie să vă mai spun că dialogul și descrierile, capitolele și felul cum narează totul au o calitate și un farmec aparte. Eu am rămas fermecată de povestea dintre Wendy și Peter, încarcată de romantism și împletită cu aventuri pline de suspans și umor.

Sunt foarte sigură că desenele nu se compară cu ce am trăit eu citind această carte. Așa că vă îndemn să puneți mâna pe ea. Nu repovestirea,  ediția prescurtată sau cine știe ce altceva, cel puțin nu acum. Vă îndemn să puneți mâna pe romanul lui J.M. Barrie; e o recomandare de suflet. Nu accept niciun refuz!

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru faptul că mi-au oferit șansa de a citi această carte. Puteți găsi Peter Pan de J.M. Barrie AICI. De asemenea, vă îndemn să trageți cu ochiul la ofertele lor, la cărțile frumoase pe care le au. Sunt sigură că tot veți găsi ceva care să vă stârnească curiozitatea.
Citiți și îndrăgostiți-vă de cărți și oameni. Citiți, rugați-vă, bucurați-vă!

Ați citit această carte? Aveți de gând?

Simina.

8 comentarii:

  1. Cât de frumos şi dulce. Parcă am simţit şi eu puţin din cartea asta fără o fi citit, doar din recenzia ta, dar cu siguranţă îmi doresc. Pare ceva cu totul aparte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur dacă am reușit să-ți transmit puțin din fericirea mea.
      Este o carte minunată, pe care ți-o recomand cu mare drag.
      Lecturi plăcute și-ți aștept și ție părerea cu privire la carte!

      Ștergere
  2. Foarte faina recenzia. Chiar mi-a placut cartea. Sper sa o scriu si eu curand ca sa ii conving pe oameni sa o citeasca/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Adrian! Daa, cartea-i tare frumoasă! Ți-am zis că-ți mulțumesc pentru articolul cu citate? Daaa, ți-am zis! :D

      Ștergere
  3. Ah, ce recenzie frumoasă! Mie, sinceră să fiu, nu mi-a plăcut așa mult. Adică, mi s-a părut drăguțică, dar lipsită oarecum de substanță. Și totuși, când citesc cuvintele astea frumoase ale tale, parcă aș reciti cartea! :)) Chiar aș vrea să o fac la un moment dat.

    Mulțumim pentru recenzie, Simina, pupiceei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ți-a plăcut? Dar eu m-am îndrăgostit de ea!
      E adevărat că sunt aspectele aceasta, lipsa de substanță, de substrat, care nu-mi convin. Dar dacă te gândești mai bine, lipsa asta nu e totală. Există, de fapt, un substrat discret aici, în carte...
      Mi s-a părut frumoasă pentru că, nu știu, apărea ca o carte romantico-tristă la un moment dat. M-a fermecat, pur și simplu, iar acum vreau să citesc și „Peter Pan în Grădina Kensington”. :)

      Ștergere
  4. Foarte frumos, Simina! M-ai făcut să-mi imaginez ce sentimente provoacă această carte şi abia aştept s-o citesc!

    Lecturi plăcute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Daria! Își doresc la fel! Abia aștept să-ți știu părerea despre carte.

      Ștergere