sâmbătă, 12 noiembrie 2016

„Miss Peregrine” (#1) - de Ransom Riggs - Recenzie


Jacob are un bunic care i-a umplut copilăria cu povești fantastice despre locuri fermecate și oameni deosebiți. Îi arată chiar și fotografii cu unii dintre aceștia, însă băiatul e sceptic și de la opt ani încrederea orbească în bunicul începe să se năruie. Cu un trecut zbuciumat și niște povești care pot fi considerate minciuni sau chiar halucinații, bunicul Portman ajunge să fie considerat nebun, căci acesta chiar se teme de monștri, iar ca să nu se rănească singur, dulapul său cu arme e închis cu lacăt. După ce un eveniment trist și în același timp straniu are loc în viața lui Jacob, acesta descoperă că poveștile bunicului au un sâmbure de adevăr și asemenea bunicului, află că este un copil deosebit.

Nu înțelegeam de ce a inventat toate astea, păcălindu-mă și făcându-mă să cred că în lume puteau să se întâmple tot felul de lucruri ieșite din comun, când de fapt, nu era așa. Abia peste câțiva ani am aflat adevărul: tata mi-a explicat că bunicul îi spusese și lui aceleași povești în copilărie, dar că nu erau chiar minciuni, ci doar niște versiuni exagerate ale adevărului - și asta pentru că povestea copilăriei bunicului Portman n-a fost deloc demnă de un basm. A fost mai degrabă o poveste de groază.

De mult voiam să citesc această carte, iar când am văzut-o pe site-ul celor de la Târgul Cărții, am simțit că a venit timpul. Într-adevăr, o constatare dramatică mai potrivită nici că se poate!

Cartea aceasta e un obiect care aduce împreună grafica și fotografia într-un mod cât se poate de frumos. Autorul s-a inspirat pe parcursul scrierii acestei cărți din câteva fotografii vechi, din colecția sa ori din arhivele altor colecționari pasionați de fotografii interesante. Astfel, avem o fotografie cu o fetiță care levitează, apărând și pe coperta cărții, una cu o fetiță lângă un lac în care apare reflexia a două persoane, un bebeluș care plutește și așa mai departe. Dacă nu vi se par destul de stranii, aflați că mai sunt câteva cu un pronunțat caracter creepy, cum ar fi un Moș Crăciun diabolic lângă doi copii, un dentist ciudat care ține un craniu sau două balerine care pare că se hrănesc cu o panglică.

Mărturisesc că nu m-am putut abține și am studiat fotografiile de câteva ori înainte să citesc cartea, însă nu și-au pierdut farmecul. Cartea a rămas interesantă — la fel și fotografiile. Felul cum au fost expuse în carte și elementele grafice de care m-am bucurat la începutul fiecărui capitol au combinat lectura cu un format fizic al cărții demn de toată lauda.

Orfelinatul părăsit, fotografiile stranii, personajele deosebite, trecutul Germaniei, războiul, pericolul bombelor, sacrificiile și lucrurile surprinzătoare sunt aspecte care mi-au captat atenția.

M-am identificat cu câteva dintre personaje. În principal cu Jacob, care se temea de propriile coșmaruri, dar și de alegerile pe care trebuia să le facă. Indecis, nesigur și, uneori, nesăbuit. De asemenea, m-am identificat puțin și cu bunicul Portman, un visător. Toate personajele au personalități diferite și bine conturate, fiind în mare parte în strânsă legătură cu puterile lor. De exemplu, Emma Bloom, care controlează focul și este o fire vulcanică. Mi-au plăcut în mod special și Enouch, care avea un umor sadic de zile mari; Bronwyn, care se purta ca o mamă cu toți (fiind din punct de vedere fizic foarte puternică); Millard, băiatul invizibil și totodată intelectual; Hugh, un băiat care controlează albinele.

Nu cred că felul în care ne omorâm în zilele noastre unul pe celălalt o să le pară logic urmașilor noștri.  

Am încercat pe parcursul lecturii tot felul de stări. M-am contrazis cu personajele, am sperat și m-am temut împreună cu ele. Autorul te introduce între pagini și empatizezi foarte ușor cu personajele. Jacob e demn de compasiune tot timpul. De fapt, toți copiii deosebiți de la orfelinat au povești pentru care îi vei compătimi. Fiecare are nevoie de ajutor, iar povestea cărții demonstrează că suntem neputincioși în lipsa compasiunii pe care ar trebui s-o oferim.

Lacrimile orfanilor secaseră și în locul lor rămăsese doar ploaia de afară. Ploua mai tare ca niciodată. 

Am început să plâng și mai tare. Nu voiam, dar nu mă puteam abține. 

Nu reușeam să mă opresc, așa că m-am gândit la toate lucrurile rele și m-am hrănit cu ele până când am ajuns să plâng atât de tare, încât a trebuit să-mi trag sufletul între icnete pentru că nu mai aveam aer. (...) Toate astea din cauza unei dureri vechi de șaptezeci de ani care-mi fusese transmisă ca o bijuterie de familie otrăvitoare, și a unor monștri cu care nu puteam să mă lupt pentru că erau morți și nu mai puteau fi uciși sau pedepsiți sau luați la rost. 

Personajul meu preferat a fost cu siguranță Jacob. M-am identificat foarte bine cu el și poate nu l-am înțeles în totalitate, dar mi-a părut bine să cunosc un astfel de personaj complex și totuși simplu, fără artificii clișeice.



M-a fascinat povestea bunicului Portman. În timpul războiului a fost trimis de acasă de familia lui pentru a scăpa viu și nu și-a mai văzut niciodată familia sau rudele.Viața lui a fost atât de plină de peripeții, de tristă și de grea, însă a reușit să meargă mai departe, devenind un model pentru nepotul său care își invocă bunicul ori de câte ori se află într-un moment de cumpănă.

I-au cumpărat numai un bilet pentru dus. Nu și-a mai revăzut niciodată părinții, frații mai mari sau verii, mătușile și unchii lui. Muriseră cu toții înainte ca el să împlinească șaisprezece ani, omorâți de monștrii de care el scăpase ca printr-o minune. Dar monștrii ăștia n-aveau tentacule și pielea putrezită, care ar putea să fascineze un copil de șapte ani - erau monștri cu fețe umane, îmbrăcați în uniforme scorțoase, mărșăluind la unison, atât de banali, încât nu-i recunoșteai decât atunci când era prea târziu. 


OK, și pe lângă toate astea, un umor de zile mari. Închideam cartea și râdeam de una singură minute-n șir. Ceea ce apreciez foarte mult la o carte, mai ales dacă reușește să-ți descrețească fruntea în toiul unor evenimente triste pentru personaje.
  Tata se holbă la mine.
— Mi-a zis că se duce să se întâlnească cu prietenii lui de pe partea cealaltă.
— Care prieteni? insistă Furcă.
Mi-am dat seama că lucrurile aveau să scape urât de sub control dacă nu luam niște măsuri drastice. Bineînțeles că nu puteam să le vorbesc despre copii - nu că m-ar fi crezut careva dacă o făceam -, așa că am riscat, doar că într-un fel calculat.
— N-am fost cu nimeni, am spus coborând privirea și prefăcându-mă că mi-e rușine. Sunt prietenii mei imaginari.
— Ce-a zis?
— A zis că a fost cu prietenii lui imaginari, repetă tata vizibil îngrijorat. 
Fermierii schimbară niște priviri uluite.
— Vedeți? spuse Vierme și fața i se lumină. Puștiu' a scăpat de la balamuc! El a fost, clar.(...) 
— N-o fost americanu', spuse fermierul care-l ținea pe Vierme. Pe ăsta de-aci îl cunosc de când hău'. Acum câțiva ani l-am văzut cum a parașutat un miel într-o râpă. N-aj fi crezut că-i adevărat, dac' nu l-aj fi văzt'. Când l-am întrebat de ce a făcut-o, mi-a zis că voia să vadă dacă poate să zboare. Vă zic io, e dus cu capu'. 
 Au existat momente în cuprinsul cărții care m-au impresionat și emoționat. Sfârșitul a fost cutremurător și plin de speranță și sper să văd ce se va întâmpla în următorul volum.

Aplauze, Ransom Riggs, pentru ideile astea originale!

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru această carte. Puteți comanda cărți online pentru toate gusturile și domeniile, vechi sau noi, de aici. 

8 comentarii:

  1. Buna Simina....desii caut vreo carte cu Nadia Comaneci ca azi e ziua ei,imi place tareeeeee recenzia ta.....mi-a atras atentia in blog.....e minunataaaa,Felicitari....iti doresc o seara frumoasa,salutari din Tenerife!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun venit pe blog, Dela!

      Mulțumesc pentru cuvinte. :)
      Ei bine, știu o carte despre Nadia. Există „Scrisori către o tânără gimnastă”. E scrisă de Nadia Comăneci, cred că o găsești la librării sau pe Internet. Desigur, se poate să existe și la bibliotecă.

      Mă bucur că ți-a plăcut recenzia mea. Salutări și ție, din Sălaj! :)

      Ștergere
  2. Şi-acum îmi pare rău că am văzut filmul. Serios! Aş fi vrut să citesc prima dată cartea.

    Normal, ca în orice film, nu e păstrat aproape tot ce e scris în carte, dar a fost un film drăguț şi plin de acțiune. Sunt curioasă de carte, sunt sigură că e mult mai profundă!

    Lecturi plăcute! Te pup! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa este. Cartea e foarte frumoasă. Autorul a avut niște idei autentice.

      În afară de asta, chiar dacă ai văzut filmul, tot merită să citești și cartea. :)

      Ștergere
  3. Haha, și eu m-am uitat la fotografii de câteva ori înainte să încep cartea. :)) Îmi era și puțin frică să citesc noaptea, mai ales când dădeam peste o poză d-aia. Lăsând la o parte pozele, e bine totuși că te-a surprins, chiar dacă nu te așteptai la asta. Eu n-am avut nicio așteptare când am început-o; pur și simplu m-am apucat de ea și n-am mai lăsat-o din mâini. Mi-a plăcut tare mult, însă încă n-am citit volumele 2 și 3. Mă gândesc s-o recitesc pe prima, ca să pot să-i fac și o recenzie și să-mi mai reîmprospătez memoria/sentimentele.

    Sper să-ți placă la fel de mult și următoarele volumele și să ne surprinzi cu recenziile tale frumoase. Lectură plăcutăă! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, Adina, dar să știi că în câteva momente m-am cam speriat așa, de una singură prin casă. Înainte să citesc cartea, de fapt, pentru că îmi stăruiau în minte fotografiile. Cum zicea Laura Câlțea în legătură cu cartea asta - a aprins luminile prin casă. O idee bună, de altfel, dar când e ziuă și luminile n-au niciun efect contra stării tale de „vai-oare-ce-sepoate-ascunde-în-umbra-aia-și-în-dulap-dacă-e-un-dentist-ciudat”.

      Și eu vreau să citesc celelalte volume. Sfârșitul m-a surprins, de asemenea și aștept să văd ce-mi va oferi autorul când voi porni în următoarele aventuri, alături de personaje. :)

      Ștergere
    2. Daa, e mult mai palpitant să citești seara cartea. :D

      Să știi că te-am nominalizat la un tag drăguț: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/11/the-literary-dinner-party-tag.html *.*

      Ștergere
    3. Mulțumesc, Adina! Mi se pare foarte interesant. Sper să îl scriu și eu. :)

      Ștergere