sâmbătă, 31 decembrie 2016

„Coraline” de Neil Gaiman - Recenzie | Între frică și curaj

Titlu: Coraline
Autor: Neil Gaiman
Titlu original:  Coraline
Editura: Arthur
Data primei publicări: 24 ianuarie 2002
Data apariției (prezenta ediție): 2014
Nr. pagini: 164
Ilustrator: Chris Ridell

Nu întotdeauna dacă deschizi o uşă dai de o altă încăpere. Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte.
Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor. Curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit... şi o pisică neagră ‒ iată de ce are nevoie Coraline pentru a porni în aventură.

Tu ai cercetat toate uşile din casa ta?...

Coraline e una dintre acele cărți pe care vreau să le citesc de mult, mult timp și despre care am auzit o mulțime de lucruri. Cărțile lui Nail Gaiman sunt pentru mine dintre cele mai atrăgătoare - poate pentru că înainte păreau atât de greu de ajuns. 

Coraline are niște părinți foarte ocupați cu treburile lor - și pentru că tatăl ei îi spune să se joace în altă parte, iar afară plouă și mama e de asemenea ocupată, Coraline explorează marea casă în care tocmai s-au mutat. E atât de mare și veche, încât e împărțită în patru apartamente - trei dintre ele locuite.

În unul dintre ele locuiesc două bătrâne, foste actrițe la teatru, iar în celălalt - un bătrân socotit nebun. Al patrulea apartament are o ușă care dă spre sufrageria apartamentului lor, dar ușa aceea e zidită - ca un perete din cărămizi. Doar că... 

...Apartamentul acela nu e atât de gol. Și nu, să nu vă imaginați că mă refer la fantome, stafii sau altele de genul. E ceva mult mai straniu, ciudat, la care nu v-ați fi așteptat niciodată. N-am să vă spun ce e; aveți tot dreptul să fiți la fel de uimiți ca mine.
-(...)Nu vreau tot ce vreau. Nimeni nu vrea tot ce vrea. Nu cu adevărat. Ce farmec ar avea să am tot ce-mi doresc? Așa, cât aș bate din palme. N-ar mai conta. Ce-ar mai rămâne?
Coraline trebuie să dea dovadă de un mare curaj și o mare stăpânire de sine. E atât de curajoasă încât după ce termini cartea nu-ți mai vine să-i zici „fetiță”. Trebuie să-și salveze părinții și propria lume - dar între timp apar alte sarcini pe care nu vrea să le lase neîndeplinite. Nu vrea să fugă - vrea să învingă.

-(...)Mi-a zis că e cealaltă mămică a mea, dar pe mămica mea adevărată n-am mai văzut-o niciodată.
-Fugi, zise prima voce - o altă fată, se gândi Coraline. Fugi cât încă mai ai suflu în plămâni și o inimă caldă. Fugi, cât mai ai minte și suflet.-N-o să fug, zise Coraline. Mi-a luat părinții. Am venit să-i iau înapoi.-Ah, dar o să te țină aici și zilele o să se prefacă-n praf, frunzele o să cadă și anii o să treacă unii după alții, ca tic-tacul unui ceasornic. 
-Nu, zise Coraline. N-o să mă țină.

 -Fugi, copilă. Pleacă de-aici. Vrea să-ți fac rău, să te țin aici pentru totdeauna, ca să nu termini niciodată jocul și să câștige ea. Mă silește să-ți fac rău. Nu mă pot împotrivi. 
-Poți, zise Coraline. Fii curajos. 

Coraline e o poveste frumoasă, chiar dacă puțin horror. Prețuirea și aprecierea părinților (chiar dacă uneori nu sunt pe placul nostru), faptul că n-ar trebui să te dai bătut, mereu există o cale și că cei ce nu iubesc se prefac în monștri sunt câteva dintre lecțiile din spatele poveștii.
-Vrea să simtă că iubește ceva, cred, zise pisoiul. Ceva ce nu este ea.
Era adevărat: cealaltă mamă o iubea. Dar o iubea așa cum un avar își iubește banii, sau cum își iubește un dragon aurul. În ochii din nasturi ai celeilalte mame, Coraline știa că ea era o proprietate, nimic mai mult. Un animal de companie tolerat, al cărui comportament n-o mai amuza.
Totodată, nuvela aceasta nu e numai despre lucruri stranii și case vechi - e despre iubire, curaj, voință și încredere. Mi-a plăcut atât de mult povestea, încât am dat pagină după pagină, citind în aproape orice timp mort. Mi s-a părut foarte profundă, una dintre acele cărți proaspete, care aduc cu adevărat ceva nou și excelează prin mesajul transmis, prin substratul poveștii.

Mi-a plăcut foarte mult conceptul ascuns al acestei cărți, acela că fiecare ne putem transforma în niște monștri fără inimă. Fiecare suntem la doar un pas de a ne urâți și mai mult, prin fiecare lucru rău pe care îl facem. La fel ca a doua a mamă, ne împietrim inima tot mai mult, insistând vehement în starea noastră, fără să facem ceva ca să ne ridicăm din ceea ce am ajuns - adică fără să ne recunoaștem greșeala și să o reparăm. Continuăm, implicându-ne într-un lanț de decizii greșite, fără să ne oprim un pic în loc pentru a medita la ceea ce facem.

Coraline, pe de altă parte, este exemplul unui suflet curat, plin de candoare, a copilului ce întâmpină situația care-l maturizează; trebuie să-și ia viața în propriile mâini și chiar să-și salveze părinții.  Un pas important în a-și învinge temerile este ca și Coraline să recunoască: îi e frică. Însă știe un lucru - ea e exploratoare și n-are să se dea bătută. Fiindcă se numește curaj atunci când faci un lucru de care ți-e frică și pe care îl evitai.

Deși sunt multe lucruri frumoase pe care orice copil le poate învăța din carte, nu cred că e tocmai potrivită pentru copiii sub opt ani. E prea înfricpșătoare pentru copiii mici, deși stilul autorului nu-i va plictisi. Cred că pentru copiii peste opt-zece ani e o lectură destul de potrivită. Eu nu am avut probleme (haha), deși m-au uimit, totuși, ciudățeniile de pe alocuri. Oricum, a fost o lectură ușoară și frumoasă, așa că i-am dat 5 stele  pe GoodReads. 


Ilustrațiile realizate de Chris Ridell mi s-au părut tare frumoase, chiar dacă sunt puțin (sau mai mult) înspăimântătoare. Ele sunt plasate în ediția de față la începutul fiecărui capitol, cu o scurtă mențiune sub ele, extrasă din capitolul care urmează (ca și cele care apar în cărțile de Jules Verne în colecția aceea veche, cartonată).

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi această carte. Totodată, pe site-ul librăriei și anticariatului TârgulCărții.ro, AICI, se găsesc o mare varietate de cărți frumoase pentru toate gusturile.
Simina.

6 comentarii:

  1. Îţi mulţumim că ai dedicat blogul recenziilor, că promovezi lectura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pardon! Eu îți mulțumesc fiindcă mă citești, și-ți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! :)

      Ștergere
  2. Brrrrrr, cam înfricoșătoare ilustrațiile alea, nu crezi? Mi s-a ridicat păru-n cap când am auns la ilustrația aia când se enervează a doua mamă. Da' o fost o lectură foarte faină, mă bucur că am citit-o și sigur nu vreau să ratez astfel de cărți. Mă bucur că ți-a plăcut și ție, să știi că astfel de cărți merită, chiar dacă prima dată par mai spooky. :D

    Pupiiiici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, da, am uitat să zic, și mie mi-au plăcut mult citatele acelea. Tu ai scos câteva foarte faine, bravo! ♥

      Ștergere
    2. Merci, Diana! Da, poate ilustrațiile sunt cam sinistre, dar consider că ajută la păstrarea acelei atmsfere „spooky”. :)

      Ștergere
  3. Minunaaat!
    Am auzit multe despre cartea asta şi mi-a trezit interesul. Pare ciudată, dar într-un sens bun. Mi-am notat-o pe lista de dorințe. ❤

    Lecturi plăcute! :)

    RăspundețiȘtergere