marți, 24 ianuarie 2017

RECENZIE „Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de K.J. Mecklenfeld

 Ați văzut coperta? Strigă „Jad!”

Am terminat această carte destul de repede după ce am început-o, cam în trei zile, asta fără să citesc aproape toată ziua. Nu e o lectură pentru copii de mici întinderi sau extrem de ușoară, dar felul cum povestea decurgea, suspansul și mai ales stilul autorului de a nara totul m-au făcut să dau pagină după pagină.

Volumul al doilea din aventurile lui Hendrik de Mol ne poartă prin alte aventuri spațiale, pline de suspans și umor. Acum, Hendrik de Mol merge la școală ca orice băiat de 11 ani. Dar totul se schimbă într‑o clipă: mama lui dispare, maleficul unchi Severin îl amenință că îl va trimite la orfelinat și, pe deasupra, Floris și gașca lui îl terorizează. Transformat din nou într‑o cârtiță de pluș, dar de data aceasta cu o navă spațială nemaipomenită la dispoziție, Hendrik decide să se întoarcă în spațiu pentru a‑și regăsi părinții. Planeta de Jad nu este ce pare a fi, ursuleții de pluș sunt războinici încercați în bătălii, monștrii pufoși se dovedesc mai puțin primejdioși decât se zvonise, iar situația se răstoarnă (cu susul în jos, chiar) spectaculos.

Așa cum v-ați dat seama și voi, e rost de aventură! Acum, bunicul Martinus nu mai e alături de Hendrik în spațiu, iar sarcinile pe care le are de îndeplinit cârtița de pluș sunt mult mai diverse și dificile. Fiindcă află de la Berend că tatăl său se află încă în viață, Hendrik își pune-n minte să-l salveze și să-l aducă din nou pe pământ, căci îi simte lipsa mai mult ca oricând: acum că merge la școală, a făcut și el cunoștință cu nelipsiții bătăuși care se iau la harță cu toți copiii, mai ales cu Hendrik. 

Cum nu se poate altfel, de câte ori se întâmplă ceva rău în Universul Cunoscut, sceleratul Calavera e cel care-și bagă coada cu magia lui neagră. Astfel, scheletul de lemn coboară din nou pe Pământ pentru a se reuni cu Severin, transformat și el într-o jucărie mai mult decât hilară. Cum necazurile nu vin singure, Hendrik și prietena lui, Hildegard împreună cu Floris, bătăușul de la școală, se află în raza vrăjii lui Calavera și sunt transformați din nou în jucării de pluș....

...Așa că pleacă în aventuri galactice împreună cu Berend, care primește vești despre vechea Planetă de Jad, pe care Calavera vrea să pună mâna în speranța că-l va face atotputernic. Și așa încep aventurile printre jucării de pluș și de lemn, monștri și creaturi magice de jad.


Toată lumea vrea să plece în aventură cu Hendrik și Berend

Mi-a plăcut foarte mult cartea, chiar mai mult decât primul volum. Țin minte că nu-mi plăcuse la primul faptul că nu era „atâta descriere pe câtă aș fi vrut” dar acum am remediat problema asta: încerc să nu simt atât de tare lipsa unei descrieri kilometrice (haha, Simina și problemele...). Dar stilul autorului chiar a evoluat și lumea aventurilor galactice (și pufoase) mi s-a părut mult mai bine definită.


— Am învățat ceva, să știi, în aventura asta. Orice acțiune are o reacție pe măsură. Mai devreme sau mai târziu, vei primi înapoi exact ceea ce ai dat. De aceea am ales să nu fie omorât. Nu am vrut să îl avem pe conștiință. Oricât de mult rău a făcut, este și el o ființă cu un suflet.

Cum era de așteptat, am aflat mult mai multe despre personajele din primul volum. Unele care apăreau doar în treacăt în primul volum s-au implicat total în a doua aventură a lui Hendrik. Am cunoscut, desigur, și personaje noi, de care am fost încântată. Veți vedea că unele personaje pozitive iau o turnură ciudată și, fără să vă dați seama, vă pun și vouă bețe-n roate.

—(...) Războiul este urât oriunde te-ai afla, Pământ sau Planetă de Pluș.

E un aspect foarte important care trebuie musai menționat: partea mai „psihologică” a cărții. K.J. strecoară adevărate lecții de viață în aventurile simpaticilor pufoși. Pentru că Floris bătăușul e transformat și el într-un pompon buburuză de pluș, rolurile dintre el și Hendrik se schimbă: victima de odinioară devine cârtița de pluș care știe cum să se descurce în spațiu, iar bătăușul se transformă într-un pompon neajutorat. 

De altfel, Hendrik e tentat să-i plătească lui Floris cu aceeași monedă, așa că pe parcursul aventurii îi face viața grea drăgălașei buburuze, Hendrik devenind agresor, iar Floris - o victimă, în ciuda lui Hildegard care făcea încercări disperate de „reeducare” a lui Hendrik. Un caz de bullying care-și schimbă rapoartele, adică. 


— Ei, ei, ușurel, zise Hendrik încruntat. Nu este momentul să facem educație, suntem în misiune...
— Ba este, spuse Hildegard neclintită. Momentulsă înveți ceva nou nu este unul special, ci unul ca oricare altul. Începi acum, nu mai amâna.

Această schimbare pare mai puțin importantă, dar e strâns legată de poveste. Hendrik și Floris trebuie să învețe pe parcurs să se suporte unul pe celălalt și amândoi învață lecții prețioase, fiecare trecând și prin statutul de victimă, dar și de agresor. Genial, adică. Mi-a plăcut enorm cum autorul m-a făcut să învăț niște lucruri frumoase (și, aș spune, esențiale) în timp ce mă distram copios, râzând sau întrebându-mă ce se va întâmpla mai departe.


Mi-am dat seama că nimeni nu se naște violent, ci vede la alții cum să se exprime prin violență. Am învățat pe pielea mea, însă, că obții rezultate mai bune dacă ești pașnic și refuzi să fii violent.

Mi-a plăcut felul cum decurgea acțiunea, nici prea repede (astfel încât să nu mai înțelegi nimic) sau prea încet. Nu m-a plictisit deloc, ci mi-a  antrenat tot timpul mintea ca să găsească răspunsuri la misterele care se iveau, într-un totaaal suspans. Și m-a făcut să râd, apropo, iar umorul e un lucru musai prezent într-o carte potrivită pentru copii.

Este o carte pentru copii (de toate vârstele), care m-a introdus în lumea pufoasă a răufăcătorilor lemnoși și eroilor pufoși O aventură de 5 steluțe !

 Țin să-i mulțumesc autorului până la... Planeta de Jad și înapoi pentru exemplarul cărții. Aventura asta a fost extrem de palpitantă și abia aștept al treilea volum. Cât de repede, sper! 

Voi ați citit cartea? Aveți de gând? O găsiți AICI . :)
Simina.

6 comentarii:

  1. Ei bine, chiar am de gand sa o citesc. :) Sa vad daca o conving si pe sora mea mai mica. Tot eu am ramas cea care are o adevarata slabiciune pentru cartile pentru copii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie s-o convingi. E o carte foarte frumoasă, să știi. S-o citești și tu, cartea n-are vârstă... Dacă vrei aventuri intergalactice și personaje pufoase, citește-o la o cană de ceai de soc. :)

      Ștergere
  2. Oh, ce veselă arată cartea asta! Dacă sunt aventuri petrecute în spațiu, abia aștept s-o citesc. Țin minte că am citit recenzia la o altă carte din serie, prima, nu-i așa? Da, da, prima, aceea cu Planeta de Aur. N-am citit-o nici pe aceea dar amândouă sună așa interesant și jucăuș, iar de coperți nici nu mai pot să zic nimic! Ediția aceea self-published pe care ai primit-o tu, parcă, avea o ilustrație tare frumoasă pe copertă, dar îmi plac enorm și astea de la Univers, cu culorile astea așa de vii și ilustrații frumoase.
    Felicitări pentru recenzie și mai aștept recenzii la așa cărți vesele și drăguțe, de data asta chiar m-ai convins! Rating-ul de 5 stele și descrierea ta m-au făcut curioasă, știind că ție îți plac mult cărțile pentru copii(copilăroaso!!!!!).
    Pupici dulci, copiloooo copilăroasă :D Scheletul acela care zici că a transformat personajele ar putea să te transforme într-o păpușă cu rochie roz, coroniță și păr blond, cum aveai acum ceva timp la profilul de blogger :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, multe aventuri în spațiu.
      Și da, e frumoasă și „Planeta de Aur”. Și-mi plac toate coperțile, să știi. Sunt potrivite pentru cărți.
      Mi-a plăcut mult cartea, într-adevăr. 5 stele și atât! Cărți vesele, aventuri galactice, personaje pufoase, cărți pentru copii, da!
      Am zis, nu știu cum funcționează metamorfoza asta rapidă, dar aș vrea și eu ca într-o aventură să fiu o păpușă cum ai descris-o tu, sau, cine știe... Mi-a plăcut tare mult de Wilhelmina. :D

      Ștergere
  3. Ioioioi, abia aştept s-o citesc şi eu! Abia aştept să intru din nou în povestea şi în aventurile personajelor. Sunt foarte curioasă ce se va mai întâmpla! ❤

    Frumos, Simina, pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur îți va plăcea! Abia aștept să știu cum ți s-a părut, mă aștept să ai o reacție de milioane, haha! :)

      Ștergere