luni, 2 ianuarie 2017

„Orașul pustiu” (Miss Peregrine #2) de Ransom Riggs - Recenzie

Titlu: Orașul pustiu
Autor: Ransom Riggs
Titlu original: Hollow City
Editura: ART
Data primei publicări: 14 ianuarie 2014
Data apariției (prezenta ediție): noiembrie 2015
Nr. pagini: 471

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 
Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.

O carte genială despre iubire, prietenie, trecut și prezent, despre responsabilitate, datorie și alegeri grele; despre puterea de a te învinge pe tine însuți.

Mi-a plăcut foarte mult acest al doilea volum al seriei Miss Peregrine, care s-a dovedit a fi de departe mult mai bun ca primul. Stilul autorului a evoluat considerabil în toate privințele.

Primul volum al seriei ni-l prezintă pe Jacob, un adolescent care află că este deosebit, la fel ca prietenii săi de la un orfelinat vechi, uitat de lume, de pe insula Cairnholm. În al doilea volum, Riggs ne poartă alături de copiii deosebiți prin bucle ale timpului, cu speranța că vom ajunge teferi la Londra. Personajele trec prin încercări de neimaginat, având la îndemână puteri deosebite și în spate monștri oribili — strigoi și suflete-pustii.
Mă întrebam dacă aveam să-i văd și pe întuneric: erau niște făpturi făcute din umbre într-un oraș scufundat în întuneric.
Aventura magnifică din această carte ne conduce spre lumi din trecut, direct în mijlocul războiului — și cine nu și-ar dori să călătorească în timp?
La doar câteva minute de mers de la iadul acela, oamenii își vedeau de treburile lor.
Reușim să cunoaștem mult mai bine personajele conturate în primul; pe lângă asta, cum era de așteptat, facem cunoștință cu altele noi, interesante și enigmatice. Și relațiile dintre personaje sunt mult mai bine definite: grupul de copii deosebiți de la orfelinatul de pe Cairnholm capătă mai multă încredere în Jacob și în ei înșiși, iar relația dintre Emma și Jacob se amplificat, deși chestiunea lor e foarte delicată - veți afla voi mai multe despre asta, nu vreau să vă dau spoilere.

— Ce e? Mă întrebă Emma. Te holbezi la mine.
— Voiam să-ți mulțumesc, am spus.
Emma strâmbă din nas și miji ochii de parcă aș fi zis ceva amuzant.
— Să-mi mulțumești? Pentru ce?
— Pentru că-mi dai o putere pe care nu știam c-o am, am spus. Mă faci un om mai bun.

În afară de acțiune, personaje genialeși suspans, există și o parte mai... filozofică. Jacob este foarte contrariat de situația lui și inițial nu știe ce vrea, nici măcar nu crede că poate reuși ceea ce și-a propus, regretând într-un fel că s-a implicat în a-i ajuta pe copiii deosebiți. Deznădejdea îl încolțește ușor. Faptul că el și prietenii lui sunt vânați de monștri și tot grupul se bazează pe el îl face să-și piardă încrederea și speranța. Se simte inferior și, chiar dacă e unul dintre deosebiți, trăiește clipe în care se simte laș și neputincios.


Atmosfera creată de Riggs, călătoria în timp și fotografiile acelea vechi m-au făcut să simt fiori, închizând uneori cartea și meditând asupra aventurilor pe care, parcă, le trăiam atât de intens alături de personaje.
Am trecut printr-un cimitir distrus de bombardament, în care londonezi de mult uitați fuseseră scoși din pământ și aruncați în copaci, rânjind în costume putrezite.
Orașul pustiu e o carte scrisă cu mult umor. Sigur, momentele amuzante nu sunt prezente tot timpul, însă atunci când există, te determină să le recitești minute întregi și să râzi ca un zănatic.
— O, Doamne, sper că nu v-a supărat prea tare, continuă câinele, interpretând greșit tăcerea mea. Mârâilă e bine intenționat, dar trebuie să-l iertați. A fost crescut, literalmente, într-un grajd. 

Am scos din carte o mulțime de citate frumoase care mi-au atras atenția prin profunzimea lor. Chiar dacă acest volum e scris de un autor contemporan și e o carte citită de foarte mulți adolescenți și tineri (în principal), m-am ales cu o mulțime de cuvinte prețioase, niște fragmente care scoase din context sunt pur și simplu o mină de aur. 5 stele ★ pe GoodReads!
<<Important e să nu te împotrivești durerii>>, spune bunicul meu. <<Ea îți spune ceva. Întâmpin-o, las-o să-ți vorbească. Durerea spune: salut, sunt la fel ca tine; fac parte din sufletul-pustiu, dar și din tine.
Este o serie scrisă foarte, foarte bine, iar dacă vă doriți o lectură plină de suspans, personaje autentice, dar care să fie în același timp profundă și ca obiect în sine încântătoare, atunci asta e cartea potrivită.

Cartea este disponibilă aici, cu -24% reducere. Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi această carte. Totodată, pe site-ul anticariatului și librăriei online TârgulCărții.ro puteți găsi diverse cărți, pentru toate gusturile, la prețuri excepționale. Lectură plăcută vă doresc!
Simina.

9 comentarii:

  1. Vaaai, cartea asta e atât de populară! Mi-au plăcut pozele pe care i le-ai făcut, așa, înconjurată de alte fotografii vechi. Foarte faine, vreau să mi le arăți și mie alea pe care le-ai pus în jur. :D
    Offffffffffffff, atâtea păreri, atâtea păreri! Are și copertă faină, apropo. Ehhh, tre' să încep și eu seria asta. :D TRE-BU-IE!
    M-AI CONVINS, FELICITĂRI! Tu să mi-o plătești, Siminaaa! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins :D Daaa, sunt fotografii vechi de-ale mamei, ea e în mai multe; în una se vede foarte bine. Iar una dintre fotografii a fost găsită într-o carte de la anticariat. :)

      Să-mi spui cum ți s-a părut „Orașul pustiu” după ce o citești. Pare genul tău. :D

      Ștergere
  2. Vaii, ce-mi plac pozele, felicitări! Vreau și eu să citesc volumul ăsta, însă m-aș reapuca de primul. Îl citisem la un moment dat și mi-a plăcut foarte mult, știu că eram super entuziasmată, doar că nu mai știu exact ce se întâmpla și, sincer, aș vrea și să retrăiesc toate acele sentimente. Mi se pare o serie de-a dreptul specială și interesantă.

    Felicitări pentru recenzie și lecturi frumoase în continuare, Simina! *.*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uff, îmi pare rău că abia acum răspuns comentariilor. Trebuie să fiu mai punctuală. De notat în memorie, cum zicea Nono.
      Și mie mi-a plăcut foarte mult cartea, trebuie s-o citești. Și dacă ți-a plăcut atât de mult primul, dar nu mai știi sigur ce se întâmpla, cred că merită să încerci. :D Și apoi poți să te apuci și de „Orașul pustiu”, căci sigur îți va plăcea enorm.

      Mulțumesc pentru cuvinte și fiindcă ai trecut pe-aici! Lecturi frumoase și ție! ^__^

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu m-am reapucat de citit primul volum după ce am văzut filmul și recenzia ta despre al doilea. Îmi plac pozele foarte mult și te rog, continuă să mai faci recenzii în felul acesta. Ai un tag la mine pe blog: https://dindragostepentrucarti.wordpress.com/2017/01/07/this-or-that-book-tag-leapsa/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, mă bucur că te-am convins. :D Pozele sunt doar meritul mamei, fără comorile ei ascunse nu putea ieși așa ceva. Are niște fotografii vechi incredibile, m-am bucurat enorm când mi le-a dat pentru „ședința foto” cu cartea. :)

      Ștergere
  5. Ce recenzie frumoasă! Felicitări, Simina! M-ai convins să o citesc. Abia aştept să termin primul volum şi să mă apuc de-al doilea! Până acum trăiesc cele mai profunde emoții. Îmi place până acum! ^^ sunt tare curioasă cum va fi volumul doi. ❤

    Pupici, Simina! Lecturi frumoase să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru cuvinte și fiindcă ai trecut pe-aici. :D Și mie mi-a plăcut primul volum. Mare om e Riggs! :))

      Ștergere