RECENZIE „Casa de la Riverton” de Kate Morton

by - marți, septembrie 05, 2017


Astăzi vreau să vă vorbesc despre una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Așa cum mi se întâmplă cu toate cărțile bune, mă tem că nu voi avea destule cuvinte pentru a o descrie și voi omite ceva. Dar ce nu voi reuși eu să vă transmit, vă va transmite cartea. Așa că haideți să vedem de ce mi-a plăcut atât de mult acest roman gotic și de ce vă-ndemn și pe voi să-l citiți.
Destinul lui Grace Bradley a fost mereu legat de cel al familiei Hartford. Martoră a evenimentelor care au zguduit viața surorilor Hannah și Eveline, ultimele vlăstare ale unei familii de nobili englezi, Grace este singura deținătoare a adevărului despre faptele petrecute în somptuosul conac de la Riverton. După ani și ani, trecutul pare să își ceară drepturile, iar Grace va dezvăli taina morții lui Robbie Hunter. 
Mă bucură mult faptul că acest sinopsis de pe spatele cărții, această descriere dacă vreți, ne lasă să știm doar atât cât e nevoie pentru a ne stârni interesul. Am citit cărți pe care nu le-am savurat îndeajuns fiindcă știam dinainte unele amănunte importante, tocmai fiindcă citisem descrierea de pe coperta din spate.

Așa cum ați aflat deja, cartea urmărește povestea lui Grace, o femeie care, ajunsă la bătrânețe, dezvăluie cititorilor povestea vieții ei, atât de zbuciumată și de plină de evenimente. Ajunsă la peste 90 de ani, Grace nu își dorește decât să-și trăiască ultimele zile de viață în pace; însă trecutul îi devine călău, o urmărește oriunde și oricând, transportând-o cu amintirea la moșia la care a slujit vreme de atâția ani ca și cameristă.


Mi-a plăcut foarte mult motivul acesta al amintirilor, al trecutului care nu te mai lasă în pace. Sunt o nostalgică incurabilă și, deși n-am o vârstă venerabilă și n-am trecut printr-un război, încă încerc și învăț să-mi controlez amintirile, care lăsate în voia lor pot deveni arme împotriva propriei minți și liniști. Pentru Grace, amintirile sunt o poartă spre locurile și clipele la care ar vrea să se-ntoarcă, spre oamenii pe care i-a iubit atât de mult și pe care ar vrea să-i revadă.

 Însă amintirile care o induc într-o stare de euforie melancolică ajung în scurt timp cei mai mari inamici. Grace știe mai mult decât și-ar dori despre familia Hartford, despre intrigile și tensiunile de la conacul Riverton, iar când o regizoare americană vrea să realizeze un film despre trecutul acestor nobili și o roagă pe Grace să-i povestească despre aceștia, lucrurile se complică pentru bătrâna cu trupul slăbit și sufletul nostalgic. Ea vrea să ajute la realizarea filmului, însă pentru asta trebuie să se confrunte zilnic cu trecutul ei, pe care-l va revedea mai viu ca niciodată în decorurile filmului și-l va retrăi povestindu-l.

Desigur, acesta nu e singurul motiv pentru care Grace se destăinuie și-și deșiră anii vieții. Dorința de a-l revedea pe nepotul ei plecat de multă vreme și a-i dezvălui acestuia fiecare amănunt al vieții ei, mai mult sau mai puțin strălucitor, îi dau lui Grace o idee care-i alungă teama că nepotul ei s-ar putea întoarce prea târziu și astfel secretele ei ar pleca odată cu ea: începe să înregistreze în fiecare zi (pe o bandă de magnetofon, dacă nu mă-nșel) fragmente cronologice din viața ei și a surorilor Hartford.
Asemenea celor din generația lui, cutreieră lumea. Dar, spre deosebire de ceilalți, el nu caută aventura, ci uitarea. A dispărut într-un nor de durere și nu poy dibui unde se află. Ultima oară când am primit un semn de la el a fost cu luni de zile în urmă. 
Cred că acesta e primul roman gotic pe care-l citesc (se poate să mai fi citit în trecut și nu-mi mai amintesc; slabe șanse, presupun). E doar primul, dar cred că l-am citit pe unul dintre cele mai bune și, surpriză, e un roman contemporan. Mi-a „deschis” gustul pentru tot ce înseamnă elemente de gotic literar și saga familială. 
Majoritatea crimelor sunt înfăptuite de oamenii care pretind că se iubesc. 
Are de toate sau, dacă nu, aproape de toate. Dar nu știu ce i-ar putea lipsi; cum am spus, incorporează cam tot ce ține de goticul literar, iar saga familială e construită... superb. Chiar nu pot găsi un alt cuvânt mai bun, deși ăsta sună cam scos din context...

Am luat-o peste tot cu mine fiindcă practic nu puteam să iau pauză de la lectură decât foarte greu. Nu m-a plictisit deloc; e plină de suspans, enigme, secrete bine păstrate pe care ai impresia că le vei afla pagina următoare sau pe care crezi că le-ai ghicit, personaje diferite, ciudate, unice și speciale, iar scriitura autoarei și felul cum combină prezentul pe care-l trăiește Grace cu trecutul său face ca toate astea să se combine perfect și să formeze o poveste care te ține cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. 

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera pe care autoarea reușește s-o creeze. Starea alertă și curiozitatea pentru misterele și viețile întortocheate ale personajelor face ca lectura să fie cursivă și ușoară în ciuda celor 432 de pagini plus nota autoarei, care de asemenea mi-a plăcut foarte mult, fiindcă povestește pe scurt experiența prin care a trecut scriind romanul și recomandă alte romane gotice, ba chiar amintește de câteva piese de teatru și romane (scuzați repetiția acestui cuvânt) scrise în perioada în care se petrece și acțiunea cărții.
— Da, e un viitor în asta, a spus ea cu voce subțiată. Dar fericirea... fericirea se crește la gura sobei tale, nu se culege de prin grădinile altora.
M-au interesat în mod special viețile surorilor Hartford. Așa cum spune și Grace, sunt două caractere care te fascinează din prima clipă, de la prima întâlnire, și anume capitolul Camera copiilor, se poate unul dintre preferatele mele. Hannah, cea mare, este o fire rebelă și care vrea să dovedească faptul că, deși fată, poate face orice fac și băieții. Eveline, pe de altă parte, e destul de naivă și răsfățată, iar comportamentul ei la maturitate dovedește că nu vârsta o înzestrează cu aceste caracteristici. 
Ascunsă după fotoliu, unde măturam petalele uscate, împrăștiate pe jos, mă gândeam cum ar fi fost să fi avut și eu frați sau surori. Întotdeauna îmi dorisem. Odată chiar i-am spus mamei și am întrebat-o dacă aș putea să am și eu o soră. Să am cu cine bârfi și pune țara la cale, să vorbesc pe furiș și să visez. Mama a râs, dar nu cu veselie, și mi-a spus că n-avea de gând să facă aceeași greșeală de două ori. (scurt fragment care m-a cutremurat; relația dintre Grace și mama ei a fost unul dintre elementele care au făcut cartea și mai interesantă)
Un alt personaj fascinant de viața căruia cele două surori sunt legate în mod direct este Robbie Hunter, un tânăr poet a cărui moarte e învăluită într-un văl de mister. De multe ori, citind capitolele în care acesta figura, m-am întrebat ce ar putea interveni între el și viață. Părea un om inteligent, cu multe șanse de a-și fructifica tinerețea. Abia târziu am început să realizez, ceea ce nu m-a ajutat însă prea mult la sfârșit, când surpriza a fost... uriașă. Și zguduitoare. Ceea ce este, totuși, minunat — o carte care să-ți trezească atâtea simțăminte dintr-un singur foc, nu? 

Cel mai mult și cel mai mult, totuși, cred că mi-a plăcut tema războiului și a efectelor pe care le-a avut - și le are - asupra oamenilor. Se vorbește în carte despre traumele cu care oamenii plecați la război s-au întors, despre incapabilitatea de a mai trăi o viață normală alături de cei dragi, tinereți distruse și vieți condamnate. Există chiar personaje importante care se aleg cu așa ceva, iar povestea lor, dar și a oamenilor din jurul lor se schimbă radical.

Puncte slabe? Se-ntâmplă rar să citesc astfel de cărți, dar asta e una dintre acele lecturi cărora nu le-am găsit nod în papură. Singura problemă pe care am avut-o eu cu cartea asta a fost starea de melancolie pe care o poate induce. Nu mă-nțelegeți greșit, nu te face depresiv și nici nu te determină să faci cine știe ce; starea melancolică despre care am pomenit este, pot să spun, meditativă, te face să te gândești la propriul rost, la sensul vieții și alte probleme existențiale — sau doar mie mi se-ntâmplă asta...

Așa cum v-ați dat seama, cartea mi-a plăcut enorm de mult. Este prima dintre cărțile autoarei pe care le citesc și este, de altfel, și prima carte a autoarei. Eu cred că pentru debut, e chiar ceva impresionant. Abia aștept să continui cu restul cărților scrise de Kate Morton, care a devenit una dintre scriitoarele mele preferate. 

Cel mai important la cartea asta cred că a fost felul cum am reușit să intru în pielea lui Grace și să simt că am pășit în acea epocă. Am dat cărții pe GoodReads 5 stele.

Le mulțumesc celor de la Târgul Cărții, anticariat și librărie online, pentru această (minunată) carte. Pe site-ul lor găsiți o varietate de cărți faine pentru toate gusturile și domeniile la prețuri avantajoase. 

You May Also Like

6 Comentarii

  1. Mi-a adus aminte, nu ştiu de ce, de Jane Eyre...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am citit încă Jane Eyre, din păcate. Uit să-mi fac timp, din păcate...

      Ștergere
  2. E minunată recenzia, Simina! Mă bucur enorm că ți-a plăcut. Mi-ai stârnit curiozitatea pentru această carte şi sunt sigură că va fi pe gustul meu - mereu citeşti cărți bune! Abia aştept să o citesc. M-ai transmis cu tot sufletul în subiectul romanului. Sper să o citesc cât de curând!

    Mulțumim pentru recenzie, a fost o plăcere să o citesc. Lecturi minunate să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Daria, mă bucur că ți-am stârnit interesul pentru carte. Sper să-ți placă și s-o lecturezi cât mai curând!

      Ștergere
  3. Suna foarte, foarte bine!! Nu am mai citit romane gotice (tind sa cred), iar asta este cu adevarat interesant. Cred ca iti poti da seama dupa coperta ca si cuprinsul este foarte melancolic. Cam tot este melancolic la ea :)) Poate asta este de fapt gotic in sine... melancolie.

    Am un nou blog in afara de cel legat de carti, te astept cu drag!
    https://medeeasjourney.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere