„De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger

by - luni, decembrie 18, 2017


Okay, o să fac o mică mențiune înainte să încep această... hm... recenzie? Tocmai despre asta e vorba. Presupun că de acum înainte titlul review-urilor or să fie constituite din titlul cărții + autorul. De ce? Realizez că numai recenzii n-am scris până acum și, de fapt, nici nu mai vreau să încerc. Prea mult gândit dacă e bine sau nu, dacă e okay ce scriu, dacă or să fie alții de acord sau dacă felul în care mi-am exprimat părerea e destul de profesional și nu zgârie irisul nimănui.

Prin urmare, astăzi vă servesc o umilă părere despre De veghe în lanul de secară a lui Salinger (și nu-mi pasă dacă va fi sau nu în regulă ce gândesc în legătură cu cartea), pentru că, deși voiam să renunț la recenzia acestei cărți, mi-am dat seama că am vrut prea mult s-o citesc și am avut prea mari așteptări de la ea ca să nu scriu cu ce am rămas în cap în urma lecturii. și să sperăm că am rămas cu ceva

Așa cum (poate) știți, cartea urmărește povestea lui Holden Caulfield, un adolescent exmatriculat deoarece picase la 4 materii pentru a treia oară. După ce se bate cu colegul său de cameră pe care îl urăște (de fapt îi urăște pe toți cei din internat, așa cum îmi urăsc eu clasa), decide să plece mai repede în New York, unde să hoinărească având grijă să nu dea ochii cu părinții săi și să se întoarcă acasă taman de sărbători. Sigur că hoinăreala asta nu e lipsită de aventuri: Holden își cheltuie banii prin baruri mizerabile (și evident că se îmbată), ia masa cu niște călugărițe, cunoaște o prostituată și, în cele din urmă, se întâlnește cu sora lui, Phoebe. Destul de plictisitor, nu-i așa?

Am avut mari așteptări de la cartea asta. Nu știu cine e mai vinovat, imaginația mea sau recenziile pe care le-am citit. Recenziile alimentează așteptările, deci v-ați prins. De veghe în lanul de secară mi-a fost lăudată exhaustiv cu fiecare ocazie. Rezultatul? Ore de lectură (și de chin) în care cartea a devenit un călău. Nu pentru că ar fi atât de rea, dar în primă fază chiar n-am înțeles ce-i cu atitudinea dezorientatului de Holden. Pur și simplu se plânge de tot ce i se întâmplă, de fiecare persoană din jurul lui. Teoretic, faptul că e adolescent îl îndreptățește să facă o tragedie din viață și să dramatizeze fiecare moment.
Prăpastia către care cred că te îndrepți e o prăpastie deosebită, îngrozitoare. Omul care cade nu poate simți sau auzi când a atins fundul. Cade, cade, la nesfârșit. Asta se întâmplă cu oamenii care la un moment dat în viață au căutat ceva ce nu puteau găsi în mediul înconjurător. Sau care și-au închipuit că nu-l pot găsi. Și care atunci au renunțat să mai caute. Au renunțat încă înainte de a fi început să caute cu adevărat. Înțelegi?

Lumea descrisă de Salinger e atât de gri, de monotonă, exhaustiv de murdară. Întocmai ca lumea noastră, you get it! Prostituate, baruri murdare, oameni fără scrupule, nepăsare, lipsa unei stări de bine... iar Holden încearcă să accepte toate astea și să trăiască în mijlocul acestei lumi ca până acum, lucru care îi iese, deși e vizibil afectat de monotonia și ignoranța din jur.

La o primă lectură superficială cred că toată lumea l-a luat pe Holden drept un puști nenorocit care face o dramă de proporții din faptul că trece prin adolescență. Deși nu e doar asta. Holden e tipul adolescentului inadaptat, care încearcă să-și găsească refugiu în orice, neînțelegând lumea adulților (eu am ajuns la concluzia că nici nu vrea să înțeleagă). Stă „în lanul de secară” și încearcă să-i oprească pe cei din jur, mai ales pe sora lui, să cadă din lan, să se maturizeze.


Evident că la partea cu dezorientarea și incapacitatea de adaptare m-am identificat cu el... Inocent, revoltat de sistem și de lumea din jurul lui, Holden s-a dovedit pe parcursul cărții un personaj destul de sensibil, în ciuda criticilor interminabile asupra lumii și oamenilor din jur.
Mie mi-e silă. Dar nu mi-e silă numai de școală. Mi-e silă de tot. De viața din New York, și de tot. De taxiuri, de autobuzele care circulă pe Madison Avenue, cu taxatorii și lumea care urlă la tine să cobori prin spate(...) Mi-e silă de probele fără sfârșit, când îmi fac pantaloni șa Brooks, și de oamenii care...
Am un râs foarte zgomotos și cretin. Vreau să spun că dacă, la cinema, sau la vreun alt spectacol, mi s-ar întâmpla vreodată să stau în spatele meu, probabil că m-aș apleca spre mine și mi-aș spune să tac naibii din gură.
M-am atașat mai mult de fratele protagonistului, cu care acesta a avut o legătură strânsă. Holden povestește într-un mod sensibil despre fratele lui decedat, cu care încă „vorbește” pentru a se aduna în momentele grele.
Să mănânce. Toți în afară de Allie. Simțeam că înnebunesc. Știu bine că la cimitir nu e decât trupul lui, și că sufletul lui e în cer. Știu toate aiurelile astea, dar totuși simțeam că înnebunesc. Aș fi vrut să nu fie acolo. Dumneavoastră nu l-ați cunoscut. Dacă l-ați fi cunoscut, ați înțelege ce vreau să spun.
Fetele din carte mi s-au părut insuportabile, în afară de micuța Phoebe. Până și nervii lui Holden sunt mai interesanți decât niște fetișcane comune. Cât despre adulți, mai toți au fost plictisitori, în afară de profesorul lui Holden, care a devenit dubios. Foarte dubios.

Ce ciudat că pe parcursul recenziei am început să empatizez cu Holden chiar mai mult decât în timpul lecturării cărții. Ce bine e să ai un tovarăș de ură, fie el chiar fictiv... Exagerez. Tovarăș al deziluziilor, al neacceptării. Inadaptării. Superb. delirez și e grav!


Per total, deși nu a fost ce credeam eu și nu m-a impresionat în mod special, cartea a fost okay. Decentă. Stilul autorului îți permite să treci destul de repede prin carte, asta dacă nu începi să-l urăști pe Holden (iar dacă urăști ce urăște și el, vei reciti cartea).

Well, asta a fost prima încercare de recenzie, după atâta timp de inactivitate. Poate e cineva pe-aici, iar dacă nu e, cum ziceam și data trecută:

You May Also Like

7 Comentarii

  1. Mi-ai părut entuziasmată când povesteai despre băiat/ acțiune.
    Şi apoi scrii la final că "a fost okay". Ți-ai pierdut entuziasmul pe parcurs...
    Eu nu o să citesc cartea, pentru că idei de genul le poți găsi şi în opere mai de calitate. Eventual şi mai bine transmise (ideile). Poate adolescentul e cel care atrage, dar avem şi alți adolescenți în literatură...
    Eu verific zilnic blogul şi nu cred că sunt singura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, presupun că ai dreptate...
      Vai, alte opere, da. Nu știu de ce nu mi-am adus aminte să menționez. Cartea asta e recomandată mult de profesorii de română și mi se pare că e în programa obligatorie (sau cel puțin suplimentară) pentru liceu, când aceleași idei le putem regăsi la autori mai... hm, mai buni? Subiectiv vorbind, totuși, ca să nu desconsider chiar așa de tare... Dar presupun că e aleasă asta pentru limbajul care nu e greoi și exprimarea „de cartier” care atrage(???)

      Mă bucur că încă mai citești ce scriu pe-aici :D

      Ștergere
  2. Mă bucur că ai revenit. Și eu am citit cartea, nu i-am făcut recenzie, însă și eu am gândit aceleași lucruri despre ea în timp ce o citeam și după ce o terminasem. Nu a fost o carte extraordinară, cum ai spus tu, limbajul cam ușuratic, însă e bine că am terminat-o și nu cred că mai vreau nici măcar să o răsfoiesc. Nu e genul de carte pe care o urăști, însă îți dă un sentiment neplăcut, un gust amar după ce o termini.
    Lecturi plăcute!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, sunt așa dezamăgită când aud păreri bune de prin toate părțile despre o carte, ca eu, în momentul în care o citesc, să nu pot să mă gândesc decât la ce e așa frumos la ea de e atât de lăudată. Cred că ar trebui să citim cărți după cât de mult ne atrage pe noi subiectul, nu după recenzii și păreri de peste tot. Într-adevăr, înainte să citesc o carte, am obiceiul să mă uit ce rating are pe Goodreads sau să văd ce părere a avut cineva care am observat că are cam aceleași gusturi ca mine, însă cel mai important e cât de mult ne atrage pe noi subiectul.

    De mult timp vreau să citesc și eu cartea asta, probabil și pentru că, la fel ca în cazul tău, am tot auzit păreri bune despre ea. Acum aș vrea să o citesc ca să-mi fac eu propria părere.

    Cât despre inactivitate, să știi că mă aflu în aceeași situație și e destul de greu să revii în forță. Sper totuși să începem amândouă să postăm mai des și să fim încărcate de inspirație!

    Lecturi plăcute, Simina! *.*

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Este o carte foarte buna ... de obicei cartile foarte bune care sunt recitite la fiecare recitire iti dezvaluie situatii , trairi si sentimente noi pe care nu le ai descoperit la prima lectura. Aceste carti sunt cele care nu pot fi uitate niciodata ... si pot fi lecturate la orice virsta , in orice epoca .
    Nu intimplarile prin care trece eroul si actiunea cartii este importanta , acestea sunt de fapt scheletele pe care se contruiesc sentimente si trairi in care se regaseste aproape fiecare dintre noi

    RăspundețiȘtergere