iar aici e unicul Dead ~ Per Ohlin
@hoatadecarti (booksista') m-a provocat să fac și eu un tag destul de drăguț - acum vreo două săptămâni, iar eu am tot amânat.
Dar pentru că în sfârșit plouă și pentru că azi e luni, revin și eu (din morți, se pare - și nici nu glumesc) cu tag-ul. Iar aici e și varianta Luciei (căreia i se mulțumește respectuos și i se dorește sănătate și cât mai mult pământ! Fie ca să ai destulă forță să-ți lucrezi mereu pământul și să nu-l dai în veci în arendă!
Cum găsești cărți noi de citit?
@derodidymus e o enciclopedie vie când vine vorba de cărți (și nu numai). Mi se pare interesant cam orice citește + avem, oarecum, gusturi asemănătoare. Îmi umplu listele de TBR cu cărți pe care le recomandă/citește sau le are ea însăși pe TBR.
Sau recomandările lui Hrothdel - nu foarte multe, dar mereu faine.
Mă iau după recomandările prietenilor, deci; citesc, de asemenea, și cărți pe care le recomandă youtuberi preferați sau, pur și simplu, peste care dau din întâmplare. Orice mă face curioasă, presupun. Înainte foloseam destul de mult goodreads.com ca să găsesc cărți noi și interesante, dar în ultimul timp intru destul de rar pe site. Îl recomand, oricum, deși poate inspira o mai mare dorință pentru cantitatea lecturii decât pentru calitatea sa.
Cum ai început să citești?
E ciudat, dar am impresia că am fost, cumva, legată de cărți dintotdeauna. Când eram mică, înainte să învăț să citesc, plângeam de ciudă că nu pot să-mi citesc singură poveștile preferate (eram penibilitatea în persoană încă de pe atunci). Pe la șapte ani am început cu basme, poezii și articole din reviste pentru copii. Iar apoi, vă imaginați - am ajuns să citesc Război și pace în clasa a treia (ceea ce nu e de lăudat, nu; tot timpul mă întrebam ce e cu acel Napoleon care se învârte pe acolo).
Cum s-au schimbat gusturile tale literare pe măsură ce ai crescut?
Nu s-ar chiar schimbat, doar s-au dezvoltat - de la cărți puerile despre fenomene paranormale și povești de groază (care erau, de fapt, de tot râsul) am ajuns la horror și thrillere psihologice. Mai sunt și alte exemple, dar cred că v-ați prins. O diferență semnificativă ar fi că în ultima vreme nu prea citesc cărți pentru copii - pe care am continuat să le iubesc chiar și după gimnaziu (nu tocmai pe cele puerile pentru preșcolari, vă dați seama). Probabil că n-am avut starea.
Cât de des cumperi cărți?
Ori de câte ori am nevoie de o culegere de mate/o carte de comentarii la română și lista poate continua. Adicătelea cumpăr doar auxiliare școlare (știu că ultimul termen nu e potrivit, dar aparent nu îmi sună okay nici didactice, așa că da). Mai cumpăr cărți pentru sora mea/mama/prieteni. Ultima dată am cumpărat cărți pentru un bun și foaarte bun prieten, iar asta a fost la sfârșitul lui februarie, deci vă dați seama că, momentan, nu sunt cea mai mare colecționară. Adevărul e că în ultimele luni nici n-am citit prea mult - și tot ce am citit a fost împrumutat de la bibliotecă (și returnat necitit - aproape tot) sau descărcat în pdf (nu fac piraterie, erau cărți care-s acolo-n mod legal, deci potoliți-vă, mari justițiari ai drepturilor autorului, știu și eu cum stă treaba). Sau cărți primite - și anume două culegeri de mate. Stundeții la poli sunt generoși precum era pământul în ce privește petrolul, acum o sută de ani. am făcut o glumă cu petrol pentru că nu găseam nicio chestie de la fizică pe care s-o folosesc pentru a face o comparație amuzantă. Nu că aia de mai sus ar fi amuzantă...
Cum ai ajuns să faci bookblogging (booktubing/bookstagramming)?
Aveam nevoie de o metodă de a uita ce se întâmplă în jurul meu și de un loc unde să merg după ce terminam (cel mult pentru ziua respectivă...) cu minunatul ambient de la școală. Și alte motive. Îmi plăcea să citesc și urmăream câteva bloguri, așa că, încet-încet, mi-am clădit locul ăsta. A fost oarecum greu, având în vedere că voiam să fac ceva serios (be the CEO your parents wanted you to marry - probabil că, undeva în subconștientul meu, fraza asta deja era bătută-n cuie), iar o vreme chiar a mers. De minune.
Cum reacționezi când nu-ți place finalul unei cărți?
Mi s-a întâmplat de câțeva ori, la cărți clișeice, dar nici cuprinsul lor nu era prea satisfăcător, așa că mă așteptam la un final neplăcut. Finalurile triste/tragice sunt chiar okay pentru mine, deși uneori mă implic emoțional prea mult. NIci finalurile fericite nu mă deranjează. Dar clișeele mi se par scârboase, iar finalurile trase de păr sau incomplete (deși se vor a fi COMPLETE dar nu sunt scrise destul de bine pentru a îndeplini funcția dorită de autor) sunt la fel de frustrante.
Cât de des trișezi și-ți arunci privirea la sfârșitul cărții ca să vezi dacă se termină cu final fericit?
Uneori fac asta din plictiseală/curiozitate sau înainte să încep cartea, dar încerc să nu citesc paragrafe întregi, ca să nu-mi pot da seama ce se va petrece de fapt. E un obicei prost, totuși.
Cui dai tag-ul mai departe?
Lui @_derodidymus_, Dariei și lui Hrothdel, în caz că va reveni pe blog și va avea chef de așa ceva (într-o seară în care n-are nimic de făcut și se plictisește? Mă rog, el nu se plictisește niciodată, deci tag-ul ăsta va fi supus unei decizii serioase.
Mai e cineva pe aici, sau voi debita singură penibilitățile care-mi trec prin minte? Mă voi auto-ridiculiza fără spectatori? Voi delira fără vreun suflet la căpătâiul meu, în afară de motanul Tesla și clona lui Elon Musk? Singurătatea e tot ce-mi rămâne?
