luni, 28 decembrie 2015

„Toate sfârșiturile sunt la fel” de Andrei Cioată - Recenzie

Andrei este un tânăr cu chef de viață, cu chef de cărți și tare, tare visător. Dorește să fie medic și pentru această dorință lucrează din greu, învățând chiar și la ceasurile nopții. Își iubește prietenii de zi cu zi, prietenii „ pe viu” și prietenii virtuali, cu care împărtășește iubiea pentru cărți și iubirea pentru viață. Visează să călătorească și locul în care își dorește mai mult să ajungă este Egiptul. Una dintre dorințele sale e și să aibă o broască țestoasă, să vadă toată lumea și, mai ales, să scrie cărți. Dorința i s-a împlinit în acest an, el reușind să finalizeze romanul „Toate sfârșiturile sunt la fel”, la care lucra de mult și care a fost publicat și lansat anul acesta.

Andrei a trecut de diferite incidente, atât în viața reală cât și în blogosferă, dar care nu au reușit să îl dărâme nici moral și nici fizic. Își duce visele mai departe cu aceeași ardoare, e la fel de prietenos, continuă să citească cărți, și, să sperăm, să le și scrie. E la fel de deschis, de amabil, și mai mult decât atât, e la fel de amuzant.

Andrei administrează bogul „Where the rain falls”, unde ne prezintă dragostea sa pentru cărți și pentru viață. Pentru a face recenzia mai personală, vă spun că tot acolo l-am cunoscut și eu, și nu, nu pe viu. Doar virtual. Dar este același. N-are două fețe. Unii spun că on-line e mult mai retras, ami serios, mai pus pe treabă și, poate, mai mândru. Dar nu e așa, pentru că, în primul rând caracterul său nu e de loc scrijelit cu multă nemăiestrie de mândrie, și, în al doilea rând, în viața reală cât și virtuală e la fel de serios și pus pe treabă, la fel de amuzant și la fel visător. Nu se diferențiază când vorbim de lumea lui cea reală, lumea cu totul reală. DIn lumea lui reală face parte și cea virtuală, și știm și noi că dacă ar fi diferit în realitate de cum e în on-line ar avea două fețe, nu ? Dar nu poartă măști. Alege să fie același. Unoeri plânge, ca noi toți. De cele mai multe ori zâmbește, cu zâmbetul „pe vine” și cu „ochii schimbători”, așa cum spune el. Haideți, după ce l-am cunoscut, să-i cunoaștem și cartea.

„Toate sfârșiturile sunt la fel” are în prim-plan viața lui Andrei, parțial adevărata viață al lui Andrei cel care o scrie și o desăvârșește. Prin această monotonă comparație, pot să spun, nu pot ilustra cum îmbinî el viața sa personală cu cartea, dat fiind că nu este una specială și obișnuită. Este una specială și singură, unică. E, într-un fel, genul de carte la care trebuie să-ți creezi starea. Trebuie ca, aici, să cunoaștem personajele pagină cu pagină, iar Andrei ne dezvăluie autoritatea lor față de el însuși în carte ca o figură de stil în care pare că vrea să ne scrie perfect portretul lor sufletesc, niște personaje ciudate, neînțelese, dar atât de bine construite de el și atât de bine pliate pe sufletele noastre. Cartea se va distinge de alte cărți dramatice, de alte cărți cu care poate o asemuiți pentru simplul fapt că Andrei nu vrea să o descrie. Pe carte în simplul fapt de a fi carte. Vrea să fie viața lui și în același timp o altă variantă a vieții sale.

Andrei, un tânăr visător și care, probabil, vrea să devină tot medic în carte, îl întâlnește pe B., și odată cu el și pe Irina. Acestea sunt cele două iubiri de care are parte omul Andrei din carte, după separarea de mama sa. Această zdruncinare, adevăruri neștiute, toate aceste chestii întâmplătoare și totuși atât de arătate de Andrei ca probleme uriașe, sunt, de fapt, simpel activități ale vieții care îl vor modela și maturiza pe tânărul Andrei.

Spre sfârșitul cărții, Andrei termină romanul în sine, și ne prezintă zile din viața sa reală în care a scris romanul. Această chestie, ca să-i zic așa, a fost ceva nou, și neașteptat, și totuși, mi-a plăcut... mi-a plăcut cum reușește să realizeze această operă de artă. O creionează în modul în care cartea sa nu este ciudățică, așa cum a descris-o el odată, este doar neînțeleasă. Dar eu am înțeles-o. Este vorba despre Andrei, în două variante. Varianta reală din trecut și varianta pe care Andrei a încercat-o.

Spre sfârșit doresc să menționez că stilul autorului e frumos, deși la prima vedere vi se va părea puțin ciudat. Neînțeles. Dar e frumos; și, de asta, am ales să o citesc. Pentru că această carte se pliază pe viața autorului, și apoi pe a noastră.

„Mi se pare totul un talmeș-balmeș... și nu înțleg de unde a scos-o aia cu Irina. E mult prea neașteptat, mult prea contrdictoriu. Ce-o fi de fapt ? ” e o părere notată în timp ce citeam cartea, și acum, credeți-mă, o înțeleg perfect. Un talmeș-balmeș la prima vedere.

Andrei, tânărul visător, este în carte tânărul care abia descoperă sexualitatea și maturitatea, abia-și descoperă iubirile și abia apreciază calitățile vieții. Duce o luptă continuă cu vissurile sale dint impul nopții, în care îi vizualizează pe părinții lui alături de el, după care totul dispare. Lupta cu coșmarurile sale este o luptă de neconceput pentru cititorul care, la prima concluzie nu se bagă pe sub pielea lui Andrei.


Mi-a plăcut cartea, de aceea i-am dat cinci steluțe pe GoodReads. V-o recomand și vouă. Sigur vă va plăcea. O puteți comanda de aici.

Cât despre visătorul Andrei, mai așteptăm și alte cărți de la el. Și alte zâmbete pe vine.

Am fost onorată să recenzez cartea această, ca primă recenzatoare și mai ales prin faptul că recenzia mea a fost prima (cred că m-am repetat). Mi-a plăcut mult. Ce pot să mai spun ?

Vă aștept cu o părere. :)
Simina.

„Planeta de aur - Aventurile lui Hendrik de Mol ” de K.J. Mecklenfeld

K.J. Mecklenfeld scrie cărți pentru copii. Cartea despre un băiat agorafobic, un bunic bun, o mamă dispărută, o prietenă drăguță și un Severin rău, a fost, se pare, un succes al cărților citite de mine.

Am început să citesc această carte cu gândul la ființe de pluș, pentru că despre ființele de pluș e vorba în carte. Hendrik, un băiat agorafobic ce trăiește în Muzeul Jucăriilor din Siepelstad, pe strada Coada Șoricelului numărul nouă, în Olanda, e surpins de Calavera, un nenorocit al Universului Cunoscut. După ce bunicul său și cu el sunt transformați în jucării, Berend, ursul lui cel verde îl salvează și împreună cu prietena sa, care la fel a fost transformată în jucărie, merg pe Planeta de Pluș, unde Hendrik își va învinge temerile. În expediția sa ajunge să-și învingă teama, să-și facă prieteni și, totuși, îl va slava pe bunicul Martinus din mâinile ticăloșilor care vor să-l execute ?



Cartea ni-l aduce în prim-plan pe Hendrik, care poate e mai mult decât Hendrik. El e transformat într-o cârtiță de jucărie, și împreună cu ursul său Berend ticluiesc un plan pentru a-l salva pe bunicul Martinus. Toată povestea începe în vechile timpuri ale Babilonului când a fost creată tableta babiloniană, o veche creație care poate arăta locul în spațiu a diferite elemente și corpuri cerești. Hendrik o dă în bară de multe ori și din cauza sa, Rudolf, un ubn prieten de-al lui Berend, este luat de microbii pirați de pluș. Mai mult decât atât, din cauza sa bunicul Martinus e din nou luat de lângă ei. Hendrik duce lipsa părinților săi, din cauza cărei devine agorafobic. Agorafobia e o boală ce-l macină și-l împiedică să ducă o viață normală, o teamă de spații deschise ce-l face să leșine mereu când iese dintr-un spațiu închis. Hendrik ami are o teamă, și anume Severin, fratele bunicului său, care are de gând să-l dea la orfelinat după ce bunicul Martinus va piei.

K.J. Mecklenfeld reușește să ne aducă într-un univers al copilăriei dar și al jucăriilor. De data asta, inofensivele jucării pe care noi le credem simple obiecte reușesc să salveze lumea, deși nu toate dintre ele. Calavera, un nenorocit din cauza căruia Berend, usrul de pluș al lui Hendrick își pierde iubita, Rudolf, unul dintre Cei Patru Formidabili își trădează echipa, iar Hendrik trăiește coșmarul vieții sale: asistă la executarea bunicului său, Martinus.

De aici și până la deznodământul care, de asemenea, e bine lucrat și scris, Hendrik reușește prin această aventură să ducă o viață normală. Toate temerile sale se duc undeva departe, pentru a fi nimicite de însuși curajul său.

Stilul autorului mi s-a părut foarte frumos. Creează o lume de vis și descrie bine toate personajele. Deși nu le face un portret fizic din prima, ne dăm seama de cum arată și de ceea ce simt pe parcurs. Mi-a plăcut faptul că totul este bine poziționat, că toate capitolele lasă urmă de mister, că tot ce e nou pare și mai nou și tot ce e nou pare... vechi. Că toate personajele par lipsite de experineță la un moment dat, fiecare are o parte rea, diferită, fiecare are un defect nimicitor pe care și-l învinge. Cei Nouă, Wilhelmina, bunicul Martinus, Berend, Severin, Rudolf, Eliza, Pomponius și Calavera sunt numai câteva dintre personajele foarte frumoase. Numele sunt de asemenea misterioase, frumoase, urâte când ne amintim de cel ce-l poartă, amuzante.

De asemenea, descrierile mi se par în limita bunului simț, deși uneori aș mai fi vrut să se descrie câte ceva. Îmbinarea personajului Berend cu trecutul său a fost partea nostalgică din carte. La fel, toate personajele construite bine, cu personalitatea lor. La câte personaje sunt în carte mă și mir cum, de la o pagină la alta, găsim o față diferită, cu o personalitate aparte. Mi-a plăcut și faptul că enigmele de la sfârșit n-au fost dezlegate. Dar vor fi în alt volum, nu-i așa, domnule K.J. Mecklenfeeellld  (auziți glasurile tuturor copilașilor și copilașilor din adulții ce-au citit cartea, nu? ) ?

În afară de asta, au fost și lucruri care m-au deranjat, precum câteva dăți când au lipsit câteva descrieri, dar având în vedere că totul s-a lămurit în maniera bine făcută a unui scriitor misterios, mi-a plăcut.

Totul a fost o aventură. Ca să nu vă mai pomenesc de pasiunea mea pentru jucării, pentru plușuri și pentru marionetele de lemn. Când am auzit de carte am zis că „bă, fraților, eu nu mai rezist, trebuie s-o citesc”, și a fost o oază de msiter și frumusețe pentru sufletul meu iubitor de jucării. Am eu o vârstă, dar cui nu-i plac jucăriile ?! Cine nu are o cameră plină de plușuri și cine nu doarme cu un ursuleț pe pernă ?

Lăsând la o parte partea mea copilărească de care nu am de gând să scap, să luăm într-o manieră întoarsă cartea și să bifăm câteva lucruri:
-copertă superbă (inclusiv ediția de la Editura Univers);
-stil inconfundabil;
-aventură get-beget;
-JUCĂRII ȘI PLUȘ ÎN TOATĂ CARTEA.

Deci e un cadou superb atât pentru copii cât și pentru adulți. Presimt că dacă se face un film pe cartea asta, îl întrece pe Star Wars. Oricum Războul Plușurilor și a Lemnoșilor e mult mai interesant.  Și pe sus, ca un capac, ne acoperă și iubirea cu care autorul a scris cartea. Se transmite.

Pe ultim moment mai vreau să bifez ceva, și anume blogul autorului, în care scrie despre cărți, plușuri (ooo daaaa) și despre scriitori. Și mai sunt și sfaturi pentru scriitori. Deci ce mai așteptați ? Îl găsiți aici dacă vreți să citiți ceva frumos, dar nu înainte să-mi lă
sați și voi o părere despre carte, sau pur și simplu dacă doriți să o citiți. Și plus de asta, vă mai și rog s-o faceți. Că e tare frumoasă !

Simina.

vineri, 25 decembrie 2015

Crăciunu

Azi trebuie să ne bucurăm și să-i bucurăm pe alții.


Despre asta e Crăciunul. Despre sărbătoarea a ceea ce s-a întâmplat în Betleem, iubire, daruri. 





Crăciun. Crăciun sfânt vă doresc. 
 Simina