miercuri, 30 noiembrie 2016

The Book Gif Tag

Acum ceva timp am primit un tag foarte drăguț de la Adina și nu l-am scris, chiar dacă de atunci au trecut luni bune. Îmi cer iertare pentru întârziere și sper ca Adina să nu se fi supărat pe mine - dar firea ei e atât de amabilă încât, vă dați seama, mă nominalizează încă la tag-uri și îmi vizitează blogul indiferent de lipsa mea de punctualitate. 😊 Ești minunată, Adina! 

Și acum să trecem la tag-ul propriu-zis. Ideea este că Adina a ales zece cărți dintre cele citite de mine. Eu va trebui să-mi exprim părerea asupra acestor cărți printr-un gif; trebuie să fie puțin inteligibil, să vă dați seama de reacția mea cu privire la carte, să deslușiți măcar un pic din ceea ce simt eu pentru scriitura autorului. Și prima carte este...

1. Singur pe lume de Hector Malot


2. Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini de Laura Baban 


(permiteți-mi să adaug că iubesc cartea aceea; am îmbrățișat-o de atâtea ori!)

3. Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu 
(impresionantă!)

4. Prima iubire de I.S. Turgheniev



 5. Laptele negru al mamei de Cosmin Leucuța 

(fii serios!)

6. The American de Henry James 

(vai... distrugeri, distrugeri, distrugeri!)

7. Interviu cu un vampir de Anne Rice 


8. Palatul Râsului de Jon Berkeley 


9. Femeia în alb de Wilkie Collins


10. Casa secretă de Edgar Wallace 



Hehe, sper că v-a distrat acest tag. Mulțumesc încă odată Adinei pentru el! La rândul meu îl pasez tuturor celor care doresc să-l facă! Scrieți-mi în comentarii dacă doriți să vă aleg zece cărți dintre cele citite de voi (puteți să-mi puneți la dispoziție mai multe de zece variante ca să am de unde alege în caz că nu aveți blog/nu vă cunosc) și am să aleg zece cărți despre care să vorbiți prin... gif-uri

Simina. 

marți, 29 noiembrie 2016

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu - Recenzie

Văzând că soțul ei care a plecat să cumpere oi la Dorna nu se mai întoarce, ba chiar întârzie îngrozitor de mult, Vitoria Lipan, soția lui, decide să pornească spre a-l căuta și a-l aduce acasă. Deși atât preotul, cât și rațiunea încearcă s-o oprească din această călătorie, Vitoria primește până la urmă binecuvântare pentru a face lunga și aventuroasa călătorie în care speră să-și găsească soțul. Într-un roman unde dragostea, miticul, obiceiurile străvechi și suspansul se împletesc perfect, calea inițiatică își face și ea loc. O Mioriță în proză, scrisă în doar șaptesprezece zile și citită de generații. 

Pe cât de repede a scris-o autorul, atât de repede am citit-o și eu. Recunosc că aș fi citit-o chiar mai repede dacă mi-aș fi dat silința (lenea!) însă tot ce contează e să învățăm din greșeli și din cărțile bune, nu?

Chiar dacă unii vor spune că Baltagul e una dintre acele cărți plictisitoare și învechite, e de fapt  un roman impresionant și foarte complex în simplitatea și originalitatea lui. De altfel, felul cum este construit și temele pe care le abordează sunt foarte interesante. Îmi permit să spun că se potrivește aproape oricărui cititor, indiferent că preferă romanele de dragoste, cele polițiste sau cele istorice.

Acțiunea romanului, în esență, este cea a baladei populare Miorița. Sigur că nu vreau să vă dezvălui ceva ce v-ar putea strica lectura, așa că pe tema aceasta putem face împreună o analiză privată. 😉


Este, în același timp, un roman de dragoste; Vitoria Lipan reprezintă soția iubitoare care în ciuda rațiunii și a pericolului pleacă în căutarea omului iubit. Independentă, puternică, hotărâtă și condusă de inimă și de Dumnezeu, munteanca e personajul care ilustrează totodată femeia puternică și femeia dedicată, dovedind că cele două nu se opun, ci se îmbină perfect.

În același timp, avem parte și de un bildungsroman excepțional care ilustrează într-un mod subtil și simplu traseul inițiatic al lui Gheorghiță, fiul lui Nechifor Lipan și al Vitoriei. Și că tot veni vorba, avem parte și de tipologia adolescentului nematurizat în personajul Minodorei Lipan, sora lui Gheorghiță, care nu participă la căutare, ci trăiește o perioadă de purificare interioară. Miturile, legendele sunt și ele prezente alături de tema transhumanței, care implică urcarea oilor la
munte vara și coborârea turmelor din munți atunci când se apropie iarna.


Mi-a plăcut foarte mult faptul că Sadoveanu n-a căzut în extremele unei acțiuni grăbite saua  unui prea plin de amănunte, adică a descrierilor lungi care par uneori inutile. A rămas într-un spațiu moderat, echilibrat; personaje realiste și simple, o acțiune plină de suspans fără ca să fie în vreun fel exagerată sau trasă de păr. M-au impresionat obiceiurile vechi și tradițiile prezente în carte, descrise atât de frumos; viața muntenilor, simplă și realist descrisă, te transpune perfect în acțiune, te introduce între pagini.

În concluzie, romanul Baltagul mi-a plăcut foarte mult. Deși nu toată lumea preferă autorii mai vechi,  sunt sigură că merită să acordați o șansă acestei cărți. I-am dat cinci stele pe GoodReads și îndrăznesc să spun că profesorul de română a avut dreptate. A meritat să citesc cartea și plănuiesc să văd și filmul. Sadoveanu m-a impresionat și de data aceasta foarte tare.

Luați Baltagul ca pe o carte orișicare; fără prejudecăți, fără scepticism, bănuieli sau afronturi la adresa stilului care poate vi se pare învechit. Poate e o carte scrisă demult, dar mie mi-a plăcut chiar foarte mult, cu toate că am pus mâna pe ea mai în silă.

Aștept să-mi spuneți și voi dacă ați citit cartea — și în cazul acesta, ce impresii v-a lăsat — sau dacă aveți de gând; aștept și păreri despre film, de asemenea.
Simina.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

„Mara Dyer. Începutul” de Michelle Hodkin - Recenzie


Mara Dyer este o adolescentă care a fost implicată într-un accident îngrozitor. Împreună cu familia ei, începe o nouă viață în Florida, încercând să devină din nou normală, însă episoadele post-traumatice o urmăresc peste tot. Amintirile îi revin treptat, într-un mod dureros: coșmaruri și halucinații. În același timp, viața ei evoluează aproape normal: reușește să-și facă prieteni - deși nu prea mulți -, dar și dușmani. Urmele accidentului îi fac viața grea și tot ceea ce își dorește e să scape de aceste sechele sufletești și să redevină normală. Dar oare ceea ce i se întâmplă este doar sindromul post-traumatic sau ceva mult mai ciudat, înfiorător și chiar grav se întâmplă cu ea? 

Recunosc, coperta cărții m-a atras de la început și pot să spun că din cauza ei, mai apoi a descrierii,  am ajuns ca în cele din urmă să aleg și citesc această carte. Și tot de la început vă spun că m-am așteptat la mult mai multe din partea acestei cărți. Aș fi vrut să fie altfel, să mă surprindă din punct de vedere al stilului (care nu s-a ridicat la așteptările mele) și totodată al poveștii, care mi-a părut clișeică, dacă nu luăm în considerare aspectele mai stranii, paranormale sau supranaturale, cum vreți voi. Am să vă spun în cele ce urmează ceea ce mi-a plăcut și nu mi-a plăcut și din ce motive.


 Revenind, cartea se citește foarte ușor, chiar dacă are 462 de pagini. Oricât de complicată ar părea, pot să spun că e potrivită pentru partea săptămânii în care sunteți la școală/serviciu și aveți nevoie de ceva mai ușor pentru pauzele de lectură.

Pe mine m-a șicanat faptul că uneori scriitura autoarei se revărsa în structuri mult prea obișnuite, repetiții și dialoguri stupide. Pe de altă parte, asta poate reprezenta un aspect pozitiv, dat fiind că nu toată lumea preferă dialoguri lungi și complicate sau descrieri amănunțite. Eu, sincer, detest asta.

Povestea cărții m-a intrigat. Mara suferă de sindromul post-traumatic sau există ceva mai grav? a fost întrebarea hotărâtoare ce m-a convins că vreau să citesc cartea. Sigur că nu m-am gândit tocmai la fenomene paranormale și de-alde astea, mai degrabă îmi închipuiam cine știe ce evenimente incredibile și pline de suspans, acțiune și răsturnări de situație.

Se întâmplă foarte multe lucruri stranii printre celelalte obișnuite, atât de terifiante încât chiar ai vrea să nu reprezinte ceva atât de important, de dragul personajelor și în special al protagonistei care se pare că ar poseda niște puteri nemaiîntâlnite. Se dovedește că furia ei pentru anumiți oameni și dorința ei arzătoare de răzbunare se poate materializa foarte ușor fără ca ea să miște un deget - trebuie doar să se gândească destul de intens la pedeapsa pe care ar vrea să i-o aplice lui X și la scurt timp va afla că persoana respectivă a pățit exact ce gândise.


Nu e destul de ciudat pentru voi? Ei bine, vă anunț că există și alte aspecte înfricoșătoare dar interesante, destule cât să vă facă pielea de găină și să vă întindă nervii în cel mai intens mod cu putință. Toate lucrurile astea stranii și întâmplările ciudate prin care trecea Mara sunt mult mai bine conturate decât restul.

Știu că am spus că povestea e puțin clișeică, asta pentru că Mara se îndrăgostește de un tip de la noua ei școală și totul ia o întorsătură obișnuită: tipul rău (dar frumos și bogat) care sâcâie fata cu figură angelică. Până la urmă, Noah s-a dovedit a nu fi chiar atât de comun cu ceilalți juni moderni, dovedindu-se chiar sensibil și, pe deasupra, deținătorul unei puteri mai ciudate decât cea a Marei, lucru care m-a fascinat și intrigat.

În afară de asta, surprizele sunt peste tot și nici voi nu veți ști care criminal e mai periculos sau care personaj e negativ ori pozitiv. Adevăratul pericol parcă se ivește exact la sfârșit, când suntem lăsați suspendați în suspans și curiozitate. Ceea ce înseamnă că da, vreau să citesc următorul volum, asta doar fiindcă m-au impresinat capacitățile supranaturale ale personajelor. Tot de asta i-am dat și 4 steluțe  pe GoodReads.

Una peste alta, cartea mi-a plăcut mult deoarece m-a făcut să empatizez cu personajele și a avut o poveste stranie și interesantă, cu niște amănunte originale numai bune de pus în ramă, cu toate că stilul autoarei lasă de dorit. Suspans, aventură, o poveste de dragoste și câteva aspecte originale sunt lucrurile care compensează, alături de o posibilă boală psihică și criminali oribili, aproape toate defectele cărții.

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi această carte pe care o găsiți aici cu 38% reducere!  De asemenea, vă îndemn să navigați printre titlurile lor — care sunt pentru toate gusturile — și să le „vânați” pe cele care vă atrag atenția.
Voi ați citit această carte? Aveți de gând?


Simina.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

„Miss Peregrine” (#1) - de Ransom Riggs - Recenzie


Jacob are un bunic care i-a umplut copilăria cu povești fantastice despre locuri fermecate și oameni deosebiți. Îi arată chiar și fotografii cu unii dintre aceștia, însă băiatul e sceptic și de la opt ani încrederea orbească în bunicul începe să se năruie. Cu un trecut zbuciumat și niște povești care pot fi considerate minciuni sau chiar halucinații, bunicul Portman ajunge să fie considerat nebun, căci acesta chiar se teme de monștri, iar ca să nu se rănească singur, dulapul său cu arme e închis cu lacăt. După ce un eveniment trist și în același timp straniu are loc în viața lui Jacob, acesta descoperă că poveștile bunicului au un sâmbure de adevăr și asemenea bunicului, află că este un copil deosebit.

Nu înțelegeam de ce a inventat toate astea, păcălindu-mă și făcându-mă să cred că în lume puteau să se întâmple tot felul de lucruri ieșite din comun, când de fapt, nu era așa. Abia peste câțiva ani am aflat adevărul: tata mi-a explicat că bunicul îi spusese și lui aceleași povești în copilărie, dar că nu erau chiar minciuni, ci doar niște versiuni exagerate ale adevărului - și asta pentru că povestea copilăriei bunicului Portman n-a fost deloc demnă de un basm. A fost mai degrabă o poveste de groază.

De mult voiam să citesc această carte, iar când am văzut-o pe site-ul celor de la Târgul Cărții, am simțit că a venit timpul. Într-adevăr, o constatare dramatică mai potrivită nici că se poate!

Cartea aceasta e un obiect care aduce împreună grafica și fotografia într-un mod cât se poate de frumos. Autorul s-a inspirat pe parcursul scrierii acestei cărți din câteva fotografii vechi, din colecția sa ori din arhivele altor colecționari pasionați de fotografii interesante. Astfel, avem o fotografie cu o fetiță care levitează, apărând și pe coperta cărții, una cu o fetiță lângă un lac în care apare reflexia a două persoane, un bebeluș care plutește și așa mai departe. Dacă nu vi se par destul de stranii, aflați că mai sunt câteva cu un pronunțat caracter creepy, cum ar fi un Moș Crăciun diabolic lângă doi copii, un dentist ciudat care ține un craniu sau două balerine care pare că se hrănesc cu o panglică.

Mărturisesc că nu m-am putut abține și am studiat fotografiile de câteva ori înainte să citesc cartea, însă nu și-au pierdut farmecul. Cartea a rămas interesantă — la fel și fotografiile. Felul cum au fost expuse în carte și elementele grafice de care m-am bucurat la începutul fiecărui capitol au combinat lectura cu un format fizic al cărții demn de toată lauda.

Orfelinatul părăsit, fotografiile stranii, personajele deosebite, trecutul Germaniei, războiul, pericolul bombelor, sacrificiile și lucrurile surprinzătoare sunt aspecte care mi-au captat atenția.

M-am identificat cu câteva dintre personaje. În principal cu Jacob, care se temea de propriile coșmaruri, dar și de alegerile pe care trebuia să le facă. Indecis, nesigur și, uneori, nesăbuit. De asemenea, m-am identificat puțin și cu bunicul Portman, un visător. Toate personajele au personalități diferite și bine conturate, fiind în mare parte în strânsă legătură cu puterile lor. De exemplu, Emma Bloom, care controlează focul și este o fire vulcanică. Mi-au plăcut în mod special și Enouch, care avea un umor sadic de zile mari; Bronwyn, care se purta ca o mamă cu toți (fiind din punct de vedere fizic foarte puternică); Millard, băiatul invizibil și totodată intelectual; Hugh, un băiat care controlează albinele.

Nu cred că felul în care ne omorâm în zilele noastre unul pe celălalt o să le pară logic urmașilor noștri.  

Am încercat pe parcursul lecturii tot felul de stări. M-am contrazis cu personajele, am sperat și m-am temut împreună cu ele. Autorul te introduce între pagini și empatizezi foarte ușor cu personajele. Jacob e demn de compasiune tot timpul. De fapt, toți copiii deosebiți de la orfelinat au povești pentru care îi vei compătimi. Fiecare are nevoie de ajutor, iar povestea cărții demonstrează că suntem neputincioși în lipsa compasiunii pe care ar trebui s-o oferim.

Lacrimile orfanilor secaseră și în locul lor rămăsese doar ploaia de afară. Ploua mai tare ca niciodată. 

Am început să plâng și mai tare. Nu voiam, dar nu mă puteam abține. 

Nu reușeam să mă opresc, așa că m-am gândit la toate lucrurile rele și m-am hrănit cu ele până când am ajuns să plâng atât de tare, încât a trebuit să-mi trag sufletul între icnete pentru că nu mai aveam aer. (...) Toate astea din cauza unei dureri vechi de șaptezeci de ani care-mi fusese transmisă ca o bijuterie de familie otrăvitoare, și a unor monștri cu care nu puteam să mă lupt pentru că erau morți și nu mai puteau fi uciși sau pedepsiți sau luați la rost. 

Personajul meu preferat a fost cu siguranță Jacob. M-am identificat foarte bine cu el și poate nu l-am înțeles în totalitate, dar mi-a părut bine să cunosc un astfel de personaj complex și totuși simplu, fără artificii clișeice.



M-a fascinat povestea bunicului Portman. În timpul războiului a fost trimis de acasă de familia lui pentru a scăpa viu și nu și-a mai văzut niciodată familia sau rudele.Viața lui a fost atât de plină de peripeții, de tristă și de grea, însă a reușit să meargă mai departe, devenind un model pentru nepotul său care își invocă bunicul ori de câte ori se află într-un moment de cumpănă.

I-au cumpărat numai un bilet pentru dus. Nu și-a mai revăzut niciodată părinții, frații mai mari sau verii, mătușile și unchii lui. Muriseră cu toții înainte ca el să împlinească șaisprezece ani, omorâți de monștrii de care el scăpase ca printr-o minune. Dar monștrii ăștia n-aveau tentacule și pielea putrezită, care ar putea să fascineze un copil de șapte ani - erau monștri cu fețe umane, îmbrăcați în uniforme scorțoase, mărșăluind la unison, atât de banali, încât nu-i recunoșteai decât atunci când era prea târziu. 


OK, și pe lângă toate astea, un umor de zile mari. Închideam cartea și râdeam de una singură minute-n șir. Ceea ce apreciez foarte mult la o carte, mai ales dacă reușește să-ți descrețească fruntea în toiul unor evenimente triste pentru personaje.
  Tata se holbă la mine.
— Mi-a zis că se duce să se întâlnească cu prietenii lui de pe partea cealaltă.
— Care prieteni? insistă Furcă.
Mi-am dat seama că lucrurile aveau să scape urât de sub control dacă nu luam niște măsuri drastice. Bineînțeles că nu puteam să le vorbesc despre copii - nu că m-ar fi crezut careva dacă o făceam -, așa că am riscat, doar că într-un fel calculat.
— N-am fost cu nimeni, am spus coborând privirea și prefăcându-mă că mi-e rușine. Sunt prietenii mei imaginari.
— Ce-a zis?
— A zis că a fost cu prietenii lui imaginari, repetă tata vizibil îngrijorat. 
Fermierii schimbară niște priviri uluite.
— Vedeți? spuse Vierme și fața i se lumină. Puștiu' a scăpat de la balamuc! El a fost, clar.(...) 
— N-o fost americanu', spuse fermierul care-l ținea pe Vierme. Pe ăsta de-aci îl cunosc de când hău'. Acum câțiva ani l-am văzut cum a parașutat un miel într-o râpă. N-aj fi crezut că-i adevărat, dac' nu l-aj fi văzt'. Când l-am întrebat de ce a făcut-o, mi-a zis că voia să vadă dacă poate să zboare. Vă zic io, e dus cu capu'. 
 Au existat momente în cuprinsul cărții care m-au impresionat și emoționat. Sfârșitul a fost cutremurător și plin de speranță și sper să văd ce se va întâmpla în următorul volum.

Aplauze, Ransom Riggs, pentru ideile astea originale!

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru această carte. Puteți comanda cărți online pentru toate gusturile și domeniile, vechi sau noi, de aici. 

joi, 10 noiembrie 2016

„Domnișoara Einstein” de Philip Sington - Recenzie

Cu doi ani înainte de ascensiunea lui Hitler, în 1933, o femeie este găsită inconștientă într-o pădure din apropierea Berlinului. Tânăra ajunge într-o clinică de psihiatrie, fiind amnezică, în grija doctorului Krisch, devotat cazului său și foarte interesat să afle adevărata poveste a pacientei care și-a uitat amintirile. Martin Kirsch se luptă cu fantomele trecutului din vremea când a fost chirurg militar pe frontul Primului Război Mondial. Încercând să afle identitatea femeii, acesta descoperă o legătură surprinzătoare cu cel mai celebru om de știință.

Am primit această carte fără să fi auzit în trecut de ea. Inițial am crezut că cartea aceea cu scrisori de la copii pentru Einstein, dar e ceva total diferit. Cartea are un caracter istoric și se bazează pe fapte reale, în principiu.

Mai întâi, cartea mi s-a părut interesantă. La începutul lecturării ei m-a atras, după aceea atenția mi-a scăzut puțin, dar în cele din urmă am ajuns la miezul acțiunii. Spun în cele din urmă pentru că voiam să ajung mai repede acolo, la acțiune, mister, suspans. Mi se părea doar că mi se prelungește curiozitatea, însă suspansul inițial reprezintă un avantaj al cărții.

Am fost tristă, fericită, confuză, ba chiar și furioasă în timp ce citeam. M-am identificat cu multe dintre persoanje. Cu doctorul Kirsch, atunci când se simțea rău și era pe deasupra trist, sau atunci când sentimentele sale erau atât de puternice, dar el încerca să le înăbușe, să le ascundă, să le oprească, gândindu-se că oricum e o prostie, n-are rost să dau o șansă acestui lucru... Sau are? Am simțit compasiune, admirație față de el, dar am fost oarecum contrazisă de unele perspective pe care le avea. Contradicția dintre cititor și personaj!

Robert Eisner voia cu tot dinadinsul să-și satisfacă acea curiozitate exagerată, devenind impertinent și chiar lipsit de scrupule. Nepăsător la ceea ce ar fi putut păți Kirsch sau pacienta lui, acesta exagerează și-și asumă riscuri - sau mai bine zis îi riscă pe ceilalți - doar pentru a-și împlini propriile interese care în concepția lui sunt atât de importante, dar cu adevărat — doar niște scopuri perfide, însă m-am identificat cu el în privința nesăbuinței cu care tratez uneori lucrurile.

În altă ordine de idei, mi-am dorit pe de o parte să fiu ca Maria, pacienta lui Kirsch. Fusese foarte puternică, îndurând toate problemele care i-au afectat existența încă din copilărie. M-am identificat cu ea, cu ceea ce a simțit în legătură cu problemele adolescenței sale: relația cu tatăl său, teama, vinovăția în legătură cu ce s-a întâmplat cu sora sa.  Am simțit compasiune și milă pentru ea, dar și admirație.


Kirsch și Maria au luptat, au avut curaj și, indiferent de greșelile lor, când mă gândesc la tăria pe care o posedau, afirm automat că au fost minunați. Indiferent dacă doctorul era bolnav sau Maria era aparent instabilă mental.

Cred că ați dedus automat că am învățat ceva din această carte, și anume să fiu mai puternică. Să îmi temperez furia; să îmi diminuez nepăsarea și indiferența; să nu desconsider pe nimeni; să iubesc; să-mi ascult inima, dar să nu ignor rațiunea. Și, nu în ultimul rând, inima curată e rațiune nobilă.

Acțiunea nu mi s-a părut prea înceată. Da, la început voiam ca lucrurile să se miște mai repede, dar am punctat asta deja ca și avantaj și nu defect. Uneori aș fi vrut ca totul să se deruleze mai repede și să ajung la sfârșit ca să aflu ce se întâmplă cu personajele, dar asta nu poate reprezenta decât o caracteristică pozitivă, nu? Am reușit să leg evenimentele între ele, chiar dacă autorul nu mi-a dat totul mură-n gură. Punct în plus! În afară de asta, atmosfera creată, cea de total trecut al Germaniei, condimentată cu mult suspans e foarte bine simțită de cititor. Pur și simplu, ai impresia că trăiești acolo. Autorul a reușit să mă introducă între pagini.

Povestea de dragoste, fratele mort în legătură cu care Kirsch avea atâtea întrebări, legăturile străvechi de familie, amintirile și mai ales felul cum toate acestea se leagă îți dă senzația adevărată că tu citești ceva desprins din real. Iar asta te fascinează. În special acestea și caracterul istoric (pe care îl
menționez din nou) fac din carte un thriller excepțional.

Pe de o parte, n-aș vrea ca să trăiesc evenimentele din carte, fie ele pline de mister și aventură. Da, aș vrea să fiu puternică precum unele personaje. Dar nu, de data asta spun pas: n-aș vrea să trăiesc așa ceva. Nu, Doamne ferește, oricât de mult îmi place aventura și adrenalina din romanele cu super-eroi, experiențele din această carte, pe care oricum le simți într-o anumită măsură citindu-le, sunt foarte dure.

Aș putea să spun că amănuntele privind fizica cuantică m-au făcut să recitesc cel puțin parțial câteva paragrafe, pentru că toate acele teorii și cuante mi se învârteau în cap. Uneori aș fi vrut să sar peste ele, sau să le fac să dispară, dar probabil că reprezintă și ele o parte esențială a cărții. Spun eu, ne ajută să-l înțelegem mai bine pe personajul Einstein și, implicit, să înțelegem mai bine legăturile din carte și evenimentele sau chiar atmosfera prezentă.

Și da, partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost... Care, oare? Nu știu. Poate sfârșitul. Poate mi-au plăcut scrisorile Mariei. Sau poate că mai mult scena dintre Maria și Kirsch.

Nu mi-a plăcut lipsa de speranță prezentă în carte. Cel puțin în privința morții lui Max, contradicțiile și lucrurile care se băteau cap în cap cu gândurile mele. PENTRU DUMNEZEU ȘI PENTRU PATRIE, iar asta probabil se referea la faptul că Dumnezeu oricum nu a vrut măcelul războiului. De asta credea Kirsch că sus-menționatul mesaj e o minciună. Dar, în altă privință, e un adevăr, dacă ne gândim la vitejia fratelui lui. Asta a fost o părere pe care s-o luați în considerare și de care să vă aduceți aminte în special când veți citi cartea, pentru că sigur o veți înțelege mai bine atunci.

Echilibrul dintre descriere, narațiune și dialog nu a reprezentat pentru mine o problemă, nu am găsit ceva de comentat aici. Da, știu, paragrafele acelea care par foarte lungi v-ar putea speria, dar, nicio grijă, nu sunt plictisitoare. Vă ameninț doar cu privire la cele despre cuantele lui Einstein - care vă vor părea interesante dacă vreți să știți ce era în capul lui.

Personajele au fost fascinante și, sincer, aș fi vrut să aflu mai multe despre ele. Cred că mă apuc să caut câte ceva despre Eduard Einstein, despre el cu siguranțăvoi găsi!

Mulțumesc Editurii ALL pentru șansa de a citi această carte și pentru experiențele oferite. Mulțumesc și autorului, care se poate să nu afle de recenzia asta, dar eu tot vreau să-l omagiez. N-am nimic de comentat asupra formatului cărții - e în regulă, și din acest punct de vedere merită. Vă recomand această carte cu drag și căldură - sigur nu veți fi dezamăgiți. Chiar dacă nu iubiți acest gen, tot nu cred că veți spune că a fost degeaba. Puteți avea parte de o multitudine de cărți online pentru toate gusturile și domeniile aici. 

Voi ați citit această carte? Aveți de gând?

CITATE
Părul fetei crescuse suficient de mult cât să i-l scoată de sub guler. Când șuvițele îi atinseră dosul palmei, bărbatul simți o urmă cunoscută a mirosului ei, mascat, dar nu ascuns în totalitate de amestecul chimic de camfor și clor, asemenea unei flori răsărite într-o întindere de moloz.
La a doua scară rulantă, Maria reuși să se țină cu o singură mână, deși din când în când scara se mai zgâlțâia și ea se agăța de brațul lui Kirsch pentru a-și păstra echilibrul. Ocupată cu această îndeletnicire, nu observă privirile pe care le aruncau ceilalți oameni, căutăturile piezișe și încruntările. Kirsch nu era sigur ce-i deranja atât de tare - absența unei pălării sau a coafurii, ghetele de muncitoare, lipsa machiajului sau pur și simplu faptul că era mai frumoasă decât a avea dreptul să fie. 
Inocența ei împrumuta intensitatea fiecărui aspect, conferea strălucire fiecărei nuanțe.
Își dădu seama că, la urma urmei, acea iubire nu e un vis, o neglijență sau un episod de nebunie, ci un dar, o salvare. 
Nu-i cale mai bună de a-ți ușura o povară decât să iei alta de pe umerii altcuiva, după cum sunt încredințată că ai remarcat și tu.
Simina.